Travel

Record mondial: Un britanic a călătorit în toate statele lumii, fără avion

01 dec 2012 1145 afişări de Cătălina Butan
Din aceeaşi categorie
Record mondial: Un britanic a călătorit în toate statele lumii, fără avion

Un britanic a stabilit un nou record mondial, fiind prima persoană care a reuşit să călătorească în toate cele 201 de state suverane ale planetei fără a zbura, scrie The Christian Science Monitor. Călătoria aventurierului s-a încheiat luni, când a ajuns în Sudanul de Jos, cel mai nou stat din lume.

În 1426 de zile, Graham Hughes a străbătut 260.000 de km, cheltuind în medie mai puţin de 100 de dolari pe săptămână.

"Ador să călătoresc şi cred că motivul pentru care am făcut acest lucru a fost să demonstrez că se poate. În realitate lumea nu înseamnă un loc mare şi înfricoşător, ci este plină de oameni care vor să te ajute chiar dacă eşti un străin ", a spus Hughes.

În vârstă de 33 de ani, britanicul a plecat în călătorie în prima zi a anului 2009, din Liverpool, oraşul unde trăieşte. De atunci, el a vizitat toate cele 193 state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Taiwanul, Vaticanul, Palestina, Kosovo, Sahara de Vest şi cele patru naţiuni care formează Regatul Unit al Marii Britanii.

Performanţa britanicului a fost recunoscută oficial de Cartea Recordurilor. Hughes şi-a filmat aventurile călătoriei pentru a realiza un documentar şi a strâns bani pentru o organizaţie de caritate, Water Aid.

"Oamenii mă întrebau cum voi reuşi să ajung în Afganistan, Irak sau în Coreea de Nord, însă acestea au fost ţările uşoare. Nici măcar nu mi-a trebuit viză pentru Irak, am trecut graniţa direct din Turcia. Cele mai dificile ţări de străbătut au fost statele insulare Maldive, Nauru sau Seychelles, unde m-am lovit de ameniţări ale piraţilor ", a spus Hughes.

În republica democratică Congo, britanicul a fost arestat pentru şase zile, fiind acuzat că este spion.

Hughes va sta în Sudanul de Sud doar câteva zile, după care va continua să călătorească prin Africa şi Europa, cu ajutorul autobuzelor şi bărcilor, urmând să se întoarcă acasă, în Liverpool cu feribotul din Irlanda, de Crăciun.

După ce se va odihni o perioadă îndelungată, Hughes va încerca să se lanseze în industria cinematografică.