De Peru a auzit toată lumea, însă cei mai mulţi asociază automat statul sud-american cu Machu Picchu, una dintre minunile lumii moderne. Odată ajuns acolo îţi dai seama că zona are mult mai mult de oferit, începând cu pădurile amazoniene care acoperă 60% din suprafaţa ţării, până la dunele înalte de peste 100 de metri din deşertul Atacama peste care zboară condori uriaşi. Tot aici dai şi peste cămile cu lână de mii de euro şi peste bărbaţi care-şi croşetează singuri căciuli pentru a-şi găsi neveste.
Înainte să ajung în Peru ascultasem o singură dată melodia „El Condor Pasa“, un imn naţional neoficial al statului. Odată ajunsă acolo am auzit-o de nenumărate ori, tot mai des cu cât mă apropiam de Canionul Colca, unul dintre cele mai prăpăstioase canioane din lume, de două ori mai adânc decât The Grand Canyon din SUA.
Cu o adâncime ce merge până aproape de 4.200 de metri, acest canion găzduieşte circa 100 de condori, păsări imense, şi impunătoare în zbor, dar care văzute de aproape par o combinaţie nereuşită între vulturi şi curcani.
Canionul Colca merită însă o vizită nu doar pentru a vedea condorii, ci şi pentru a admira peisajul de la peste 4.000 de metri altitudine şi pentru a face o baie într-unul dintre izvoarele termale cuibărite între creste.
În timp ce temperatura apei se situează la puţin peste 40 de grade Celsius, termometrele arată noaptea câteva grade sub zero. Izvoare termale există într-adevăr şi în Austria, ca să nu mai vorbim de Islanda, însă aerul rarefiat de la peste 4.000 de metri altitudine şi cele peste 300 de scări pe care trebuie să le urci la plecare dau un farmec aparte locului.
Mai mult, izvoarele peruane sunt situate în creierii munţilor, cea mai apropiată localitate fiind la mai bine de 10 km distanţă. Aici, decorul e aproape de perfecţiune, mai ales dacă ai parte şi de o ploaie sau de un cer inundat de stele.
Peisajul din această zonă a statului sud-american este printre cele mai pitoreşti, culmile terasate fiind presărate cu turme de lame şi alpaca şi cu localnici care îmbracă zilnic portul naţional, colorat şi greoi. Fusta unei localnice ascunde de cele mai multe ori alte câteva fuste, purtate în straturi pentru a da volum ţinutei. Mai mult, nicio ţinută nu este completă fară pălăriile lucrate manual. Nu-i de mirare că portul peruan a inspirat de-a lungul vremii zeci de designeri de modă.
În munţi nu vezi foarte mulţi localnici, iar atunci când apar, fie mână o turmă de animale, fie lucrează câmpul. „Este păstorul turmei de lame. El şi soţia sa trăiesc aici tot timpul anului, păzind animalele. Ei nu au fost niciodată la oraş“, spune ghidul nostru despre un bătrânel gârbovit, fără dinţi, care îşi ducea în spate o desagă aproape cât el de mare.
Chipul îi trăda vârsta, însă pasul său era încă sigur. „Oamenii de aici - din zonele montane - trăiesc mult, de regulă peste 80 de ani, tocmai pentru că nu s-au lăsat cotropiţi de civilizaţie“, completează ghidul. Curentul electric a ajuns aici abia acum câţiva ani, iar Coca-Cola sau McDonald’s sunt pentru ei încă nişte fantezii futuriste ale unei civilizaţii venite odată cu turiştii.
În această zonă cartofii încă provin din pământ, nu din pastă, iar multe boli se vindecă cu remedii naturiste cum sunt frunzele de coca. Cartoful este de altfel alimentul de bază aici - Peru are câteva mii de specii de cartofi, iar frunzele de coca sunt şi energizant şi medicament. Frunzele plantei de coca sunt considerate un remediu bun la toate, atât pentru durerile de cap, de stomac sau de oase, dar şi pentru răul de altitudine (mai mult de 50% din turişti resimt urcarea la peste 3.000 de metri înălţime).
Legăturile acestei lumi cu civilizaţia occidentală nu se opresc însă la turism, ci merg mai departe. Vicuna - un animal sălbatic înrudit însă cu lama şi alpaca (ambele domesticite) şi des întânit în Peru - este poarta către lux a statului sud-american. Mai mult, vicuna este un animal protejat de lege, astfel că vătămarea sau uciderea ei se pedepseşte cu închisoarea şi cu o amendă de câteva mii de dolari. Poate părea cam mult pentru un animal ce arată ca o combinaţie de cămilă şi capră. Niciuna dintre acestea două nu are însă o blană atât de scumpă. Un pulover din lână de vicuna poate ajunge la câteva mii, chiar zeci de mii de dolari. „Este considerat un material mai fin decât caşmirul“, justifica preţul Miguel, directorul unui magazin de ţesături din alpaca, baby alpaca şi vicuna. Dacă 6.000 de dolari pentru un pulover din lână de vicuna pare prea mult, atunci poate părea rezonabil să dai 600 de dolari pentru unul din baby alpaca, animale pe care le întâlneşti doar în zonele muntoase.
Toată partea de sud a statului sud-american este dominată de creste cu înalţimi de peste 3.000 de metri, însă nu culmile sunt cele care au pus Peru pe harta turistică a lumii, ci situl incaş Machu Picchu, care are o vechime de peste 500 de ani, dar care a fost descoperit abia în 1911, şi lacul Titicaca, lacul navigabil aflat la cea mai mare înălţime din lume, circa 3.800 de metri. O călătorie în Peru nu ar fi de altfel completă fără o vizită în aceste două locuri. Când ajungi la Titicaca ai senzaţia că ai în faţă o mare şi nu un lac, se întinde cât vezi cu ochii. După ce privirea s-a mai obişnuit să vadă doar albastru, la orizont încep să se profileze insulele Uros, aflate la circa cinci kilometri de ţărm. Când păşeşti afară din barcă pe una din insule realizezi că te afli în mijlocul lacului, pe o insulă făcută din trestie, cu case din trestie şi bărci din trestie. Singurul lucru care te duce cu gândul către civilizaţie sunt panourile solare, rupte parcă dintr-un alt film. „Acestea sunt folosite pentru ca locuitorii să asculte radio după lăsarea serii sau să se uite la televizor“, explică ghidul. Câteva mii de oameni trăiesc astfel, zi şi noapte, în mijlocul lacului Titicaca pe nişte insule create manual, care se schimbă la fel ca o mobilă veche după ce se uzează. Câţiva kilometri mai departe, o altă insulă, de această dată naturală, îşi aşteaptă turiştii. Aici, pe lângă mâncarea deosebit de bună, ce include obligatoriu un păstrăv proaspăt pescuit din Titicaca, se remarcă bărbaţii de pe insulă care îşi petrec timpul croşetând. De altfel, toţi bărbaţii poartă pe cap o căciulă făcută de ei înşişi. În funcţie de culoarea căciulii realizezi dacă bărbatul este căsătorit sau burlac. „Pe această insulă femeile sunt cele care aleg, şi atunci când aleg un bărbat nu se uită după frumuseţe sau avere, ci după cât de bine a ştiut să îşi croşeteze căciula“, explică ghidul. La început pare totul desprins dintr-o poveste a fraţilor Grimm, însă după câteva zile în Peru realizezi că la capătul acela al lumii bărbaţii sunt cei care croşetează, iar oamenii chiar locuiesc pe insule de trestie, în case de trestie şi paturi de trestie.
Lista curiozităţilor nu se termină aici. Spre exemplu, în Lima, un oraş aflat pe malul oceanului, nu plouă niciodată, iar în Valea Sacră vezi temple incaşe construite acum mai bine de 500 de ani care au trecut testul timpului. Mai mult, pietrele se îmbină perfect, fără niciun liant, deşi fiecare cântăreşte câteva tone.
Machu Picchu rămâne însă cel mai concludent exemplu, acest sit incaş fiind inclus, nu fără motiv, pe lista minunilor lumii moderne, alături de Marele Zid Chinezesc şi Colosseumul din Roma. Încă de când ai ajuns pe drumurile de munte care te duc la Machu Picchu aştepţi să se întâmple ceva deosebit. Norii coboară până jos şi îmbracă munţii care la rândul lor ascund în interior acest sit încaş care a fost descoperit abia acum un secol. Pentru o vedere de ansamblu trebuie să fii pregătit fie să urci câteva zeci de trepte, fie să escaladezi Huayna Picchu, muntele care apare în toate vederile clasice.
Este o luptă cu înălţimile, drumul este abrupt şi de multe ori îngust de doar câţiva zeci de centimetri, iar acolo unde se termină drumul începe hăul. Când norii se dau pentru câteva clipe la o parte realizezi însă că a meritat tot efortul.
La doar o oră de zbor de culmile înalte de câteva mii de metri, ajungi în unul dintre resorturile de lux din jungla amazoniană. Aici peisajul se schimbă radical, vegetaţia luxuriantă fiind populată de maimuţe înfometate, pantere timide şi papagali gata să poarte o discuţie. Apele sunt însă mai puţin prietenoase, caimanii - rudele mai mici ale crocodililor - fiind mai puţin sociabili.
Pentru un peisaj mai „user friendly“ este necesară o vizită la Islas Ballestas sau The Little Galapagos cum mai sunt ele numite. Iniţial ai senzaţia că eşti protagonistul fimului Păsările al lui Hitchcock, însă în curând îţi dai seama că miile de păsările - fie ele pinguini, pelicani sau pescăruşi - nu sunt interesate de turişti, ci de peştele care ar putea deveni masă de prânz. Tot aici admiri leneşii lei de mare care stau întinşi la soare şi, după noroc, delfinii aflaţi în trecere.
La doar o oră distanţă de oceanul Pacific se întind deşertul Atacama şi oaza Huacachina. În mijocul deşertului ajungi doar cu un buggy - o maşină ce pare ruptă dintr-un joc pe calculator sau din seria de filme Transformers, iar odată ajuns aici începe lupta cu dunele de zeci de metri pe placa de snowboard.
La 10.000 de kilometri distanţă fizică de Europa, Peru dezvăluie cu totul altă lume şi cutură, iar pentru cei dornici de aventură şi inedit America de Sud merită o vizită cât mai îndelungată.
