Lucian Mândruţă, skipper pe un velier, face o scurtă descriere poetică a yachtmenilor, anunţând începutul sezonului de regate.
Nu-i recunoşti după armură. N-au pe lângă ei bufoni de curte şi nici menestreli care să le cânte isprăvile. Nu ştiu să poarte nici joben - şi oricum l-ar lua vântul. Bastonul cu măciulie de argint le e complet străin şi, atunci când vorbesc cu o doamnă, nu scot o batistă din buzunar s-o fluture în timp ce fac o reverenţă, ca în filmele acelea de epocă, cu marinari de familie nobilă.
Cu toate astea, ei sunt noua regalitate a Mării Negre. Suverani de fapt şi de drept ai tuturor furtunilor de până în gradul 6 pe scara Bofors. Stăpâni peste o împărăţie a delfinilor obraznici şi-a calcanului atât de gustos... Domnind peste mii şi mii de kilometri pătrati de apă mai puţin sărată decât Mediterana, dar imposibil de băut, când ţi-e sete în larg. Noroc că pentru asta au bere la rece!
Vorbim, fireşte, despre noua clasă socială, cea mai recluzivă şi mai discretă a României: marinarul de duminică. Seniorul regattelor, omul stăpân pe randă şi foc ( aşa se numesc două dintre vele), dar, cumva, complet la cheremul Împăratului Celor Patru Vânturi.
Dar cine sunt aceşti temerari ai mărilor? Câteva semne distinctive:
Sunt oamenii cu venit peste medie, dar nu uriaş. Cel mai frecvent, noii marinari pasionaţi de vele sunt corporatişti din middle şi high management. Sunt cei care îşi pot permite să cheltuie cam 500 de euro pe un curs de iahting şi apoi tot câteva sute pe sezon pentru a participa la regatte (curse de veliere) sau pur şi simplu pentru câteva ieşiri pe mare.
Altă trăsătură importantă: vor altceva de la viaţă şi investesc în experienţe mai degrabă decât în bunuri. Uneori, e genul de om care îşi cumpără o maşină ieftină şi care consumă puţin doar ca să poată pleca la Mangalia în fiecare vineri seară, din mai până-n octombrie. Şi, de-acolo, unde îl duce vântul.
De fapt, yachtmanul are şi el avere, dar banca lui nu ştie asta. Bogăţia lui e tot ce poate strânge cu ochii, de la frumuseţea apusului la larg de Cap Caliacra şi până la strângerea de inimă atunci când, la o pală de vânt, catargul se apleacă atât de tare şi toate parâmele scârţâie atât de rău încât crezi că aia e ultima zi în care îţi mai vezi barca deasupra apei...
Încă un lucru bine de ştiut: veliştii nu sunt totuna cu cei care merg cu iahtul cu motor. Dacă ar fi să facem o analogie, velistul e motociclistul de Harley care preţuieşte libertatea, experienţele extreme şi o anume moştenire culturală (de la Jules Verne la Cristofor Columb şi înapoi la Hemingway).
Dar vorbeam de nobilime. Mai corect ar fi însă termenul de „caracter“. Cumva, calmul mării şi eleganţa fabuloasă a orizontului îi fac şi pe oameni mai înţelepţi. Mai calzi, mai buni şi mai prieteni unii cu alţii.
La capătul zilei, asta e adevărata nobilime care nu ţine neapărat de familie sau de istorii cu strămoşi, ci de felul în care te porţi cu cei din jur. Marea, cu pericolele şi riscurile ei, ne învaţă până la urmă această lecţie: eşti mare când eşti generos. Şi eşti câştigător chiar dacă, până la urmă, cum spune englezul „iahtingul este un sport în care stai îmbrăcat sub duş (plouă mult pe mare) şi tai banii cu foarfeca!“
În speranţa că v-am molipsit, într- o lună şi jumătate pe litoralul românesc începe un nou campionat de regate (competiţii de veliere). Şi pentru prima oară după criză iahtingul românesc începe să dea semne de revenire: mai mult de cinci echipaje noi (pe veliere proaspăt achiziţionate) vor lua startul şi se vor alătura celor circa 30 de ambarcaţiuni care au concurat şi anul trecut. Regatele se vor desfăşura în porturile Constanţa, Eforie, Mangalia şi Limanu şi vor fi reunite anul acesta sub titulatura Samsung România Cup.
