„Să-ţi vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile – folosite în mediul de business, dar nu numai – specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspiraţie sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, aşa că După Afaceri Premium dă sfară în ţară şi îi pune pe reprezentanţii din lumea businessului în faţa unor provocări mai puţin stresante decât cele din viaţa de zi cu zi a afacerilor.
Luna iunie este, de regulă, prilej de nostalgii din copilărie şi tocmai la un astfel de exerciţiu i-am invitat de data aceasta pe cei cinci oameni din business care au răspuns provocării. Celor mai mulţi, gândul le-a zburat la versiunea lor din adolescenţă şi la visurile de pe atunci, unele dintre ele concretizate ani mai târziu. În secret sau nu, vă invităm să vă gândiţi la acelaşi lucru: la ce vârstă v-aţi întoarce dacă maşina timpului v-ar aştepta la scară? Şi mai ales de ce?
Dragoş Bonea, proprietarul furnizorului de obiecte pentru amenajări interioare Delta Studio:
„M-aş întoarce la vacanţa de vară din 1990. Atunci am avut prima mea ocazie să vizitez Occidentul. Pentru că mă încadram în categoria «cu rude în străinătate», dacă nu ar fi fost schimbarea din 1989, probabil că nu aş fi avut nicio şansă să călătoresc în Vest. În schimb, în vara aceea, tocmai datorită rudelor, am reuşit să explorez pe îndelete zona de vest a Germaniei şi chiar să ajung pentru câteva zile la Paris. M-am întors cu gândul să întrerup facultatea, măcar pentru un an, şi să încep o afacere. Erau atâtea lucruri care încă lipseau în România şi care se puteau importa, cu profituri mari, din Occident. Erau, în acelaşi timp, alte lucruri încă foarte ieftine în România, raportat la preţurile din Occident, care se puteau exporta.
Când le-am povestit părinţilor despre planurile mele, au fost total dezamăgiţi. Vedeau un cu totul alt viitor pentru mine: să termin facultatea cu note cât mai mari, să prind o bursă de doctorat în Occident, să-mi fac acolo meseria de inginer de aviaţie, care era foarte bine plătită, şi să las ideile mele de afaceri pe seama «bişniţarilor», care oricum erau mai pregătiţi decât mine în acest domeniu. După lungi discuţii în contradictoriu, tatăl meu a încheiat «negocierile» cu un argument puternic: «Atâta timp cât locuieşti în casa noastră şi trăieşti din salariile noastre, faci ce îţi spunem noi. Dacă nu, eşti liber să te descurci de unul singur».
Nu ştiu dacă a fost teama că nu m-aş putea întreţine singur sau dorinţa să nu-mi dezamăgesc părinţii ori neîncrederea într-o schimbare atât de radicală, dar ceva din astea m-a făcut să renunţ. Am continuat să merg, cu succes, pe traiectoria în care credeau părinţii mei. Am terminat facultatea, am lucrat apoi într-un institut de cercetare, m-am înscris la doctorat, mi-a apărut şansa unei burse în Germania, însă gândul acela din vara anului 1990 mi-a stăruit în minte, până când, după şase ani, m-am încumetat să-l ascult.
Astăzi, privind în urmă, regret că nu am avut curajul să o fac mai repede. Am pierdut multe oportunităţi şi am investit încă şase ani într-o direcţie pe care, până la urmă, am abandonat-o. Câteodată îmi doresc să mă pot întoarce atunci, în vara lui 1990, şi să reiau firul de acolo.“
Irina Pencea, general manager al retailerului eMAG România:
„O perioadă care va rămâne mereu specială pentru mine este finalul anului 2017, când am lansat campania MagicHOME, alături de echipa din agenţie şi de oamenii minunaţi de la Asociaţia MagiCamp, campanie care a pus în mişcare valuri de empatie şi a adus împreună oameni extraordinari alături de familiile copiilor bolnavi de cancer. Am descoperit atunci cât de multă solidaritate există în România, cât de multă putere au oamenii când sunt inspiraţi de o cauză în care cred şi când îşi doresc să schimbe ceva pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii. S-au aşezat atunci pe scaun mult mai mulţi oameni decât îmi imaginam şi asta a transformat un proiect de «serviciu» într-un proiect de viaţă unic, care va avea întotdeauna un loc magic în sufletul meu.“
Adina Humă, antreprenoare, cofondatoarea R-Create, start-up care dezvoltă o platformă tehnologică de economie circulară:
„Chiar cred că uneori e necesar să fixăm mental o amintire bună, ca un semn de carte, la care să ne întoarcem. Amintirea la care mă întorc uneori este plasată undeva la 17 ani, în sufrageria părinţilor mei, care devenea cameră de studiu pentru câteva ore pe zi. Pentru că sunt născută în era analog, timpul avea complet altă dimensiune, neexistând nimic care să-ţi distragă atenţia. Mă pregăteam mental pentru terminarea acelei etape «de acasă» din viaţa mea şi seara scriam cu entuziasm pe caiete studenţeşti toate planurile de viaţă care îmi veneau în minte, sintetizate din cărţi citite, discuţii cu oameni, puţinele informaţii pe care le aveam şi multă imaginaţie. Aveam o stare de linişte şi concentrare şi puteam construi mental planuri complexe descrise în cele mai mici detalii, trăind astfel bucuria unică a anticipării şi a speranţei. Deşi am pierdut din naivitatea vârstei, e o metodă la care mai apelez şi acum, în special pentru a preîntâmpina anxietatea şi procrastinarea, de care ne-am molipsit cu toţii. Şi mă bucur că încă funcţionează.“
Mihai Purcărea, CEO al societăţii de administrare a activelor BRD Asset Management:
„O perioadă interesantă a fost în jurul vârstei de 22 de ani, când tocmai terminam facultatea. Era perioada anilor 2004-2005, când România înregistra una dintre cele mai rapide creşteri economice din istoria sa. Atunci, în doar câţiva ani, PIB-ul României s-a dublat, iar PIB-ul per capita a crescut de trei ori. Intraserăm de curând în NATO şi, câţiva ani mai târziu, în 2007, am aderat la Uniunea Europeană. A fost o perioadă plină de optimism şi oportunităţi, în care părea că orice este posibil pentru noi şi pentru ţară. Atunci mi-am început şi eu cariera în domeniul investiţiilor financiare şi mă consider norocos că am avut şansa să-mi încep viaţa de adult într-o asemenea perioadă. Dacă ar fi să dau un sfat lui Mihai de 22 de ani, acela ar fi «fii pozitiv şi deschis oportunităţilor!»“.
Alina Rachieru, antreprenoare, fondatoarea brandului de cămăşi Pineberry:
„Vârsta la care aş vrea să mă întorc este cea de 16-17 ani, în perioada liceului. Perioada aceea mi s-a părut cea mai frumoasă, uitându-mă în urmă acum şi având cu ce să compar. A fost perioada în care mi-am legat cele mai frumoase prietenii, care durează şi astăzi, perioada în care mi-am cunoscut oamenii de suflet, prietenele care mi-au fost alături în toate momentele frumoase şi mai puţin frumoase ale vieţii, alături de care am crescut, m-am maturizat şi am creat cele mai frumoase amintiri. Liceul pe care l-am urmat, George Coşbuc, a fost şi locul care mi-a deschis orizonturi noi, care mi-a oferit modele de urmat, oameni care m-au influenţat pozitiv în formarea mea ca tânăr adult, într-un mediu libertin pentru vremea aceea. A fost vârsta la care nu aveam griji şi timpul nu trecea atât de repede ca astăzi. Am trăit multe experienţe frumoase în acel liceu, mai ales că cei din conducere ne organizau diferite evenimente/ proiecte la care să participăm, experienţe rar întâlnite în alte licee, în acei ani (vorbim despre perioada 1995-1999).
Ţin minte cu mare drag un astfel de proiect, organizat de o fundaţie americană, cu sprijinul UNICEF, proiect care se numea «O zi la serviciu cu fetele noastre». Fiecare elevă a însoţit la muncă, pentru o zi, o femeie cu carieră profesională şi a luat parte la întreaga activitate. Îmi amintesc că una din aceste femei şi promotoarea proiectului a fost Andreea Esca, pe care noi toate o admiram nespus şi ne rugam, fiecare în parte, să fim trase la sorţi cu ea în acea zi. O altă colegă a mea a fost desemnată să meargă la PRO TV, iar eu am fost aleasă să însoţesc un doctor virusolog din cadrul Spitalului Colentina, care procesa testele HIV în laborator şi care mi-a explicat detaliat tot ce se putea despre acest virus – cum te poţi infecta, care sunt simptomele, ce tratament poţi urma. Experienţa a fost atât de puternică, încât detaliile acelea mi-au rămas în minte mult timp după aceea. Mi s-a părut uimitor, la acea vârstă, să primesc informaţii atât de preţioase şi să văd efectiv cum se fac testele în laborator. Proiectul s-a încheiat cu o gală la Centrul Cultural American şi cu un mic interviu pe care l-am oferit unui ziar cunoscut la acea vreme, fapt care mi-a ridicat foarte mult stima de sine la acea vârstă.“
