Style

Din vorbă-n vorbă cu Mihai Păduroiu, One United Properties, despre tehnologie aerospaţială, Asia dincolo de aparenţe şi vin rosé. "Destinaţia de vacanţă pe care aş recomanda-o este Macau, oraş considerat Las Vegas-ul Asiei, dar pe care eu l-am descoperit ca una din cele mai vechi colonii europene de pe continent"

07 apr 2020 905 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Mihai Păduroiu este CEO Office Division în cadrul One United Properties, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari din România, activ în special pe segmentul premium al pieţei de profil. El s-a alăturat companiei în noiembrie anul trecut când a preluat poziţia actuală.

Mihai are o carieră îndelungată pe piaţa locală de imobiliare, lucrând timp de 13 ani în cadrul unora dintre cele mai mari companii internaţionale de consultanţă. Astfel, el a fost implicat în numeroase procese de relocare, atât pentru companii multinaţionale, cât şi locale, tranzacţionând peste 500.000 mp de birouri în toată această perioadă. În noul său rol la One United Properties, Mihai coordonează închirierea tuturor proiectelor de birouri, respectiv One Tower, One Cotroceni Park, One Verdi Park, One North Gate şi One Victoriei Center, dar se ocupă şi de consolidarea relaţiei cu chiriaşii. One United Properties dezvoltă atât proiecte rezidenţiale, cât şi de birouri şi unele mixte.

Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine şi care mă reprezintă este...ceasul meu Zenith El Primero. După cum îi spune şi numele, acesta a fost primul model cu mecanism automat, lansat pe piaţă în 1969. Producătorul a făcut un test extrem în 1970. El Primero a traversat Atlanticul cu Air France, pe ruta Paris - New York, dar nu la încheietura unei mâini, ci fixat pe uneltele de aterizare ale aeronavei. După aterizarea de la New York, în timpul căreia a fost supus unei zdruncinături zdravene, ceasul a arătat că a rămas exact până la cea mai apropiată secundă, cu excepţia inevitabilei diferenţe de fus orar. El Primero a continuat să funcţioneze cu 36.000 de vibraţii pe oră şi nu a necesitat nicio ajustare.   

 

Cartea pe care o citesc acum este… „Sapiens“, a lui Yuval Noah Harari. Este fascinant să citesc despre istoria omenirii şi cum am ajuns de la şase specii de oameni acum 100.000 de ani, la una sigură astăzi – Homo sapiens.

 

Pasiunile mele sunt... baschetul, lumea auto şi tehnologia aerospaţială.

 

Destinaţia de vacanţă pe care aş recomanda-o este… Macau. Oraşul este considerat Las Vegas-ul Asiei, dar eu l-am descoperit ca una din cele mai vechi colonii europene din Asia: un oraş dezvoltat şi cochet în acelaşi timp, cu un centru istoric similar unuia european. Cultura asiatică şi moştenirea portugheză dau un mix eclectic acestei destinaţii, care m-a încântat peste măsură.  

 

O descoperire recentă din Bucureşti este… Prin intermediul noului job am descoperit recent istoria bogată a terenului pe care dezvoltăm One Cotroceni Park, fosta platformă Ventilatorul. În anul 1932, inginerul Mihail Ra­coviţă a pus bazele întreprinderii de construcţii aeronautice româneşti, pe strada Sergent Ion Nuţu 44. Aceasta a fost una dintre primele fabrici de avioane din ţara noastră, unde s-au realizat atât avioane după licenţă americană, cât şi germană. După 1948, ca efect al Tratatului de Pace, României i s-a interzis să mai aibă industrie producătoare de avioane sau componente de aviaţie. Astfel, producţia de pale pentru elicele motor de avion a fost convertită în producţie de rotoare de ventilator. Următorul pas a fost proiectarea, fabricarea şi asimilarea în producţia curentă a ventilatoarelor industriale, axiale şi centrifugale, care au echipat întreaga industrie românească. Astăzi, pe această platformă One United Properties construieşte cel mai mare proiect de regenerare urbană din Bucureşti: un parc de afaceri de 80.000 mp, opt clădiri de apartamente şi o zonă comercială de dimensiunea unui mall.  

 

Ceasul pe care îl port la mână este… Zenith El Primero Chronograph.

Parfumul meu preferat este… Black Oud de la Laurent Mazzone, o parfumerie de nişă fondată de antreprenorul cu acelaşi nume.

 

Beau întotdeauna cu plăcere… un pahar de Terra Romana rosé, un vin fructat, echilibrat, mai structurat decât majoritatea rosé-urilor, extrem de versatil în asocieri culinare. Îl savurez servit la 8-10 grade cu un piept de raţă alături.

 

Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraş nou este… turul restaurantelor recomandate de localnici, nu cele din ghiduri.

 

Un artist pe care l-aş colecţiona dacă aş putea este…Salvador Dali.

 

Sporturile pe care le practic cu plăcere sunt… E de fapt unul singur, baschetul.

 

Restaurantul meu preferat este… FishHouse, un restaurant deschis în decembrie 2016 pe calea Floreasca din Bucureşti şi care serveşte preparate pe bază de fructe de mare şi peşte.

Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este… insula Taipa, din Macau.

 

În frigiderul meu veţi găsi întotdeauna… vin rosé şi măsline.

 

Obiectele mele preferate din garderobă sunt… cravatele paisley (model folosit în general pe materiale textile care are ca punct de plecare forma unei lacrimi, care apoi este reinterpretată în fel şi chip în cele mai mici detalii - n.red.).

 

Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt: zfcorporate.ro, economist.com, spacex.com, howstuffworks.com, winecritic.