Ignorat de multi, care prefera sarmul mult mai lumesc al vecinului Vina del Mar, Valparaìso a inceput in ultima vreme sa fie (re)descoperit - mai ales de cand a fost inclus in patrimoniul UNESCO in 2003 pentru stilul arhitectonic neconventional si pentru bogatul patrimoniu etnic.
Din centrul orasului, asa-numitele ascensores, niste lifturi-telecabina, te poarta spre partea de sus a orasului, caci Valparaìso se inalta pe mai multe (cateva zeci) de dealuri. Colinele, distribuite haotic si traversate de drumuri serpuitoare, sunt presarate cu case multicolore, tentand vizitatorul sa faca poze la fiecare colt de strada sau de casa.
Pe langa peisajele ametitoare, orasul vrajeste si pur si simplu prin faptul ca mai pastreaza ceva din gloria timpurilor apuse, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
In urma obtinerii independentei fata de Spania, Chile a putut sa-si dezvolte comertul la nivel international, iar Valparaìso a devenit un port de neocolit pentru vasele care treceau prin stramtoarea Magellan sau care inconjurau Capul Horn. Inflorirea comerciala a orasului a inceput sa paleasca odata cu inaugurarea Canalului Panama, care le-a oferit comerciantilor o varianta mult mai rapida de a face trecerea din Oceanul Atlantic in Pacific si invers.
Acum Valparaìso a revenit in atentie, dar nu agresiv, ci cu o naturalete care pare sa spuna „aici totul e posibil".
Casa lui Pablo Neruda
„La Sebastiana" este casa din Valparaìso a poetului chilian Pablo Neruda, care in prezent poate fi vizitata de public. Locuinta contine elemente de decor maritime, data fiind dragostea lui Neruda pentru mare. Ferestrele sunt in forma de hublouri, camarutele mici, scarile stramte, dar totul confortabil.
Se pare ca poetul, satul de zgomotul capitalei, s-a hotarat la un moment dat sa caute o casa in ValparaÌso. In esenta isi dorea o casa in care „sa poata trai si scrie linistit", dar conditiile mergeau mai departe de-atat: trebuia sa nu fie nici prea sus, nici prea jos (din fericire orasul dispune de niveluri pentru toate gusturile), sa fie izolata, dar nu foarte, vecinii sa fie de preferinta invizibili, iar casa originala, dar nu incomoda. Probabil ca Neruda nu s-ar fi gandit sa adauge pe lista de cerinte si „sa fie neterminata", insa pana la urma chiar la un astfel de edificiu s-a oprit - o casa construita doar pe jumatate, situata pe o colina. Arhitectul Sebastian Collado a reusit in final sa transforme locuinta intr-o casa cu cinci etaje, si sa-i satisfaca pretentiile lui Neruda, iar acesta, drept multumire, a numit casa La Sebastiana, dupa numele arhitectului.
Cerro la Campana
Din Valparaìso puteti face o excursie de o zi pe Cerro la Campana. Charles Darwin a urcat pana in varf in 1834, si a declarat ca aceasta a fost partea cea mai interesanta a calatoriei sale.
E o excursie destul de grea de 3-4 ore, dar, odata ajunsi sus, rasplata este o panorama incredibila - intr-o parte Anzii (inclusiv varful Aconcagua - cel mai inalt munte , in afara de Himalaya), iar de cealalta parte Oceanul Pacific.
E bine sa aveti la dumneavoastra 2-3 litri de apa, ceva de mancare, si sa ajungeti devreme - cel tarziu la 9 dimineata, pentru a va asigura ca sunteti printre primii care ajung in varf.
In jurul orei 8:30, padurarul e prezent pentru a inscrie doritorii, iar cataratul nu poate incepe mai tarziu de ora 10.
Valparaìso a fost primul
La Valparaìso se gaseste cea mai veche bursa de pe continentul sud-american, primul serviciu de pompieri voluntari (fondat de imigranti), prima biblioteca publica din Chile si primul ziar de limba spaniola care mai apare si azi.
La capitolul inovatie au contribuit din plin si imigrantii europeni, care au luat cu asalt orasul in secolul al XIX-lea. Primele scoli catolice din Chile au fost fondate de imigranti francezi in Valparaìso, iar imigrantii englezi au adus in Valparaìso si in Chile pentru prima data fotbalul. Tot englezii, dar si germanii au fondat aici primele scoli private, laice.
