Style

Şi câinii merg la consultantul de imagine

31 mar 2011 81 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie
Şi câinii merg la consultantul de imagine

Un consultant de imagine pentru câini "face cam acelaşi lucru ca un consilier pentru oameni", spune Dara Foster, stilist de câini, într-un interviu acordat publicaţiei New York Times. "De exemplu, Mei Mei (un Chihuaha cu părul lung) poartă o ţinută inspirată din stilul punk al anilor '80. Grunge este noua tendinţă în materie de modă pentru câini".

Stilista a intrat în consiliere de imagine şi modă pentru animale în urmă cu 8 ani, când a lansat o linie de zgărzi fashion şi un blog denumit pupstyle.com.

"Am realizat atunci că în ţară nu există consiliere pe piaţa produselor pentru animale, piaţă care a ajuns la valoarea de 47 de milioane de dolari. M-am gândit că o să influenţez cumva linia produselor dedicate cânilor şi tendinţele lansate de designerii de haine pentru animale".

Foster a început să capete notorietate naţională când a lansat o linie de tricouri pentru câini pe care apăreau Paris Hilton şi Tinkerbell, câinele ei Chihuaha.

În 2006 stilista a organizat primul New York Pet Fashion Week, un târg de modă pentru câini şi de atunci cariera sa a luat avânt. Acum Foster se ocupă de ţinutele câinilor care apar în televiziunea americană şi recent a lansat şi o carte pentru copii - "Now you see it! Pupstyle", cu fotografii cu câini îmbrăcaţi trendy.

Foster este la curent cu trendurile canine din Seoul şi Tokyo, unde câinii sunt cei mai fashion din lume, şi spune că în se poartă sunt acum gelul fluorescent şi semipreparatele.

"În lumea aceasta există însă şi exagerări care duc la abuz. Am auzit de cazuri în care stăpânii ţin să se tatueze pe ei înşişi şi pe câinii lor cu tatuaje similare", încheie Foster.

În acelaşi timp stilista îşi foloseşte numele pentru a strânge bani în scopul realizării unui proiect caritabil de amploare - o bancă de alimente pentru cei care nu au bani să-şi hrănească animalele.