Când era mic, Mugur Pătraşcu şi-a dorit să devină pilot în aviaţia militară, inspirat de Jules Verne, scriitorul care i-a colorat copilăria şi care era la rândul său pasionat de zbor. A renunţat la idee în adolescenţă, când a aflat că pentru a-şi urma visul trebuia să plece de acasă şi să se înscrie la liceul militar. S-a reorientat şi şi-a construit cariera în comunicare, unde lucrează şi astăzi, însă pasiunea pentru zbor a rămas undeva latentă, până acum doi ani, când şi-a luat brevetul de pilot.
„Pasiunea pentru aviaţie cred că s-a născut atunci când l-am descoperit pe Jules Verne. Pe vremea aia nu aveam multe cărţi, astfel că, în perioada cât am fost în gimnaziu el era universul meu. Şi el era pasionat de zbor“, povesteşte executivul înnebunit după motoare, sub orice formă a lor - avioane, motociclete sau bărci. Le-a încercat pe toate şi încă nu s-a plictisit de niciunul dintre ele. Îi place sentimentul de libertate pe care fiecare dintre ele i-l oferă, mai degrabă decât adrenalina zborului sau a vitezei.
„Mi-amintesc că eram în clasa a opta sau a noua când am decis că vreau să devin pilot militar. Mama mi-a explicat atunci ce înseamnă asta şi mi-a spus că va trebui să plec de acasă să fac liceul în alt oraş. M-a speriat ideea de a pleca de acasă, aşa că am renunţat.“
Zborul a rămas însă o pasiune latentă care l-a urmărit toată viaţa, până acum doi ani. Povesteşte că atunci când era mic colecţiona machete de avioane, iar după etapa Jules Verne l-a descoperit pe Doru Davidovici, un pilot militar care a scris mai multe cărţi şi care a făcut aviaţie extremă. „El m-a influenţat enorm“, povesteşte publicitarul care îşi împarte timpul acum între lansarea unui nou business în domeniul comunicării şi pasiunile sale de timp liber.
„Mi-am construit cariera în comunicare, iar ultimii zece ani i-am petrecut făcând comunicare digitală. În 2003 am înfiinţat prima agenţie, iar în 2006 a apărut iLeo, cel mai de succes proiect al meu, la care mi-am vândut participaţia către grupul Leo Burnett în 2014.“ În luna februarie a acestui an o să lanseze însă un nou proiect, o nouă agenţie, Screen Native, care porneşte tot de la digital, însă oferă un produs de comunicare pentru toate ecranele, spune el. „Cred că trăim o etapă în care mediile se transformă în ecrane şi comunicarea trebuie să se adapteze acestora.“ Recunoaşte că nu este uşor să lansezi un proiect nou, însă a venit momentul pentru o nouă etapă în carieră, aşa cum şi în timpul liber pasiunile au evoluat de la maşină la motor, la barcă şi apoi la avion. „Pentru noul proiect îmi doresc să nu ajung să mă duc oportunistic în alte direcţii decât cele pe care mi le-am propus.“
De data aceasta porneşte singur la drum, independent complet. Porneşte cu oameni care nu au mai lucrat în comunicare pentru că vrea să vină cu o abordare fresh. „Voi lucra cu tinerii care ştiu mediul digital, care îl trăiesc şi influenţează zi de zi.“ În timpul liber însă preferă să nu fie singur. E mai fun zborul în formaţie sau să ai pe cineva în dreapta în cabina pilotului, spune el.
Se mândreşte că nu este un workaholic şi îşi dedică mereu timp şi vieţii personale şi pasiunilor ce variază de la citit şi muzică la sporturi cu motor.
„Am observat că piaţa de publicitate creşte pentru că s-a conştientizat nevoia de comunicare, însă se munceşte mai mult pe bani mai puţini. Pe digital vin însă clienţi noi şi cred că trăim a doua revoluţie digitală în România. Dacă în 2007-2008 vorbeam de energia de început a pieţei, acum vedem o maturizare a ei.“ El lucrează de la 9 la 18-19, iar în perioada asta aleargă mult între întâlniri şi jonglează cu proiecte. Seara însă şi în weekend lasă biroul în urmă.
„Mi-am dat seama că în viaţă trebuie să existe un echilibru. În timpul liber sunt foarte activ, aş spune chiar neobosit.“ Citeşte 3-4 cărţi pe lună, doar ficţiune, nu şi cărţi de specialitate pentru că nu crede că în business poţi reacţiona după o reţetă. „Nu spun că nu ai ce învăţa din ele, dar e cumva un moment trecut pentru mine. Când am ajuns la 30 de ani am decis să îmi explorez pasiunile. Cred că a trebuit să mă liniştesc cumva cu privire la familie şi carieră ca să am timp de pasiuni.“
Prima care l-a cucerit a fost motocicleta, cândva în 2000. Aceasta a fost o altă pasiune latentă, pentru care în comunism nu a avut nici timp şi nici bani. „Mi-amintesc că atunci când mi-am cumpărat motor, maşina deja nu mai livra ce îmi doream eu.“
A urmat permisul de barcă pe care şi l-a luat acum circa opt ani. A venit ca ceva natural dat fiind că el este din Tulcea. Brevetul de pilot este ultimul adăugat pe listă, îl are de doar doi ani.
„Cea mai tare experienţă fizică, cea mai intensă poate, ţi-o dă motocicleta. Eu nu fac aviaţie extremă, dacă aş face-o poate că răspunsul ar fi altul. Fac însă off-road cu motorul.“
Cu motorul merge înspre Dobrogea de regulă, dar uneori alege muntele sau se plimbă prin jurul Bucureştiului. „Trebuie să găsesc timp şi prieteni pentru motor.“
Recunoaşte senin că a şi căzut, dar nimic grav. Experienţa l-a făcut să se gândească pe moment la ce pericole se expune, dar l-a făcut să se şi felicite pentru că avea echipamentul potrivit.
„Senzaţia de frică nu o conştientizezi pe moment, ci după. E o chestie de câteva secunde. Am simţit-o pe motor când am pierdut sau am fost pe punctul de a pierde controlul. Sunt momente din care trebuie să înveţi. Distanţa dintre nicio problemă la probleme grave e foarte mică.“ Contează însă satisfacţia generală, sentimentul pe care îl ai când vezi că evoluezi. Asta te face să mergi mai departe, spune el. Cu motorul acum mai iese doar de vreo trei ori pe an, în weekend, vara.
Cu barca, spre exemplu, ies de vreo 10 ori pe an. Am permis de barcă cu motor.“ În esenţă barca e un mijloc de transport, aşa că mai combină plimbarea cu mersul la pescuit, o altă pasiune de-a lui. A făcut şi un curs de yachting şi se gândeşte ca în vara asta să dea o tură prin insulele greceşti cu barca cu pânze.
„Nu sunt pasionat de viteză, ci de libertate. Pe la 30 de ani eram pasionat de călătorii, însă acum am trecut într-o altă etapă a vieţii mele. Caut locuri relaxante, unde pot găsi liniştea. Mă duc după senzaţia de linişte pe care mi-o poate da un loc mai degrabă decât să caut să bifez ceva.“ Spune că nu este greu să te apuci mereu de altceva. Te ajută şi ce deja ştii din celelalte experienţe. „Plus că ai deja setat mindsetul de safety.“ Astfel, de la motor la avion a fost doar un pas. „Am avut primul meu zbor comercial prin ’99-2000. Aveam 25 de ani. Acum, zborul comercial a devenit ceva obişnuit. Pe la 35 de ani, când am avut şi banii şi timpul m-am decis să duc mai departe această pasiune, care este de altfel una costisitoare.“
A făcut cursurile şi şi-a luat licenţa PPL - A (private pilot licence) pentru avioane cu un motor acum circa doi ani. Şcoala în sine a durat un an şi jumătate în care a făcut şi teorie şi practică. „Am avut multe materii în program de la fizică la meteorologie, care de altfel este foarte complicată. Am avut şi 45 de ore de zbor.“ Şcoala a făcut-o la Clinceni.
Acum doi ani în toamnă a avut primul zbor şi de atunci a adunat 100 de ore (aşa se contorizează în aviaţie, în ore, nu în călătorii sau kilometri). „Eu încă învăţ, abia după 500 de ore de zbor putem vorbi despre experienţă. Circa 500 de ore de zbor poţi spune că sunt echivalentul a 10.000 de kilometri cu maşina.“ Şi-a propus ca anul acesta să mai acumuleze 100 de ore de zbor. Sezonul de zbor începe din aprilie şi durează până în noiembrie-decembrie, în funcţie de vreme. Poţi încerca să ieşi şi iarna, însă costurile de întreţinere sunt mai mari.
„Cu licenţa mea eu pot zbura pentru mine sau pot zbura cu prietenii mei. Nu pot însă face bani din asta, nu am licenţă de pilot comercial. Poţi da examen şi pentru pilot comercial, însă ai nevoie de mai multe ore de zbor şi tot felul de calificări“. Totuşi, spune că preferă să nu zboare singur.
Zborul în sine este ceva procedural, dar totuşi periculos, nu te lasă să fii relaxat. Îţi dă însă senzaţia de libertate, povesteşte Mugur Pătraşcu. „Spre exemplu, pot pleca de dimineaţă din Bucureşti, aterizez la Tuzla, fac o baie, apoi merg până acasă la Tulcea şi seara sunt înapoi în Bucureşti. Cu avionul meu fac două-trei ore până la Cluj în funcţie de vreme.“
Sunt oameni de afaceri care folosesc avionul pentru business. Pentru el însă este doar un sport făcut din pasiune şi pentru agrement. Îl ajută să vadă lumea de sus. „Aviaţia te şi formează însă. La avioane ultrauşoare faci cursurile pur şi simplu pentru nevoia de agrement, pentru că vrei un sport relaxant. În plus e mai ieftin. La PPL este altceva.“ Şcoala de aviaţie l-a costat 9.000 de euro, însă pentru licenţa PPL preţul variază între 7.000 şi 10.000 de euro. Există mai multe tipuri de licenţe, pentru planor sau pentru avioane ultrauşoare trebuie să iei doar 12 ore de zbor, iar preţul cursurilor este mult mai mic, de câteva mii de euro. Există şi diverse cursuri gratuite însă pentru tinerii sub 25 de ani.
„De când m-am apucat am mai convins şi alţi oameni din jurul meu să dea o şansă pilotajului.“ Cel mai tare-i place pregătirea pentru zbor şi momentul când se încheie zborul. În restul timpului este încordat pentru că trebuie să fie atent şi să muncească în permanenţă. Îi mai place zborul în formaţie pentru că îţi permite să faci mai multe.
A zburat la Tulcea, la Iaşi, Craiova sau Giurgiu, însă nu a trecut munţii. „Anul asta vreau să fac asta.“ El zboară de regulă pe la 1.300 de metri altitudine. Poate urca până la 5.000 de metri, însă este ineficient pentru că nu faci decât să urci şi să cobori, explică el. Acum are avionul propriu care îl aşteaptă în hangar, iar el aşteaptă vremea mai bună. „Poţi alege să îţi cumperi sau să îţi închiriezi, însă chiria este de 100-120 de euro pe oră la dry, adică fără benzină. Dacă alegi să cumperi, preţul unui avion începe de la 15.000 de euro, iar unul decent este la circa 30.000 de euro.“ Un astfel de avion nu doar consumă, ci poate să şi producă bani dacă alegi să îl închiriezi. „Eu îl dau, însă de regulă merge şi instructorul meu cu pilotul respectiv şi am încredere în el.“ Este o piaţă care se dezvoltă în România, cea a avioanelor private. „Acum doi ani la Clinceni nu vedeai decât 2-3 avioane. Între timp au mai apărut vreo 4-5.“ Unii oameni le cumpără de nevoie. Alţii, cum este şi cazul lui Mugur Pătraşcu, o fac pentru libertatea pe care le-o dă zborul şi pentru că le place sentimentul de a fi pe aripile vântului.
