Style

Regii "cash-ului" electronic: topul celor mai bine plătiţi DJ din lume

25 aug 2012 978 afişări de Octavian Calei
Din aceeaşi categorie

Odată cu dezvoltarea muzicii electronice, cunoscută în America de Nord ca EDM (în engleză "electronic dance music") a apărut o nouă specie de milionari, pe care revista Forbes i-a botezat "regii cash-ului electronic". Câştigurile DJ-urilor care prestează în cele mai importante cluburi din lume este estimat de publicaţie la 7 - 22 de milioane de dolari (5,6 - 17 mil. euro) numai pentru anul trecut, scrie Business Insider.

Veniturile majore obţinute de către aceşti DJ sunt susţinute în principal din preţul exorbitant al biletelor de intrare în cluburi, care poate ajunge şi la câteva sute de dolari.

Spre deosebire de trupele rock sau starurile pop care încasează numai o treime din veniturile aduse de bilete, costurile concertelor DJ-ilor sunt extrem de mici, aceştia au nevoie doar de un stick USB, de căşti şi de un laptop.

Topul celor mai bine plătiţi DJ din lume:

10. Avicii - 7 milioane de dolari (5,6 mil. euro)

Suedezul Tim Bergling în vârstă de 22 de ani "face valuri" doar cu un stick USB şi cu o pereche bună de căşti. Avicii a câştigat un premiu Grammy anul acesta pentru cel mai bun "dance single" şi a dominat festivalul muzical "Lollapalooza" din Chicago de anul acesta.

9. Afrojack - 9 milioane de dolari (7,2 mil. euro)

Olandezul Nick van de Wall s-a remarcat în industria muzicii prin hit-uri ca "Give me everything" şi prin contribuţii precum cea de la piesa lui Beyonce, "Run the world (girls)". Afrojack deţine casa de discuri "Wall Recordings".

8. Kaskade - 10 milioane de dolari (8 mil. euro)

Ryan Raddon, în vârstă de 41 de ani, a realizat 125 de spectacole în ultimul an, potrivit Forbes. DJ-ul american s-a remarcat la sfârşitul anului 2008 - începutul lui 2009, alături de "Deadmau5" şi "Wolfgang Gartner".

7. DJ Pauly D - 11 milioane dolari (8,8 mil. euro)

Paul DelVecchio este protagonist al show-ului american "Jersey Shore" şi pe lângă cecul pe care-l primeşte de la MTV, face bani şi din cele peste 100 de concerte pe care le prestează în fiecare an. Starul american câştigă aproape 40.000 de dolari pentru o noapte ca DJ în diverse cluburi, petreceri sau deschideri de spectacole. Pauly D a lansat şi o linie de modă, "Dirty Couture".

6. Deadmau5 - 11,5 milioane dolari (9,2 mil. euro)

Pe numele său real Joel Thomas Zimmerman, este cunoscut ca fiind DJ-ul care poartă o mască "Mickey Mouse". Deadmau5 este un producător canadian de muzică house şi DJ. În 2009, a fost cel mai bine vândut artist de pe Beatport (magazin online de muzică electronică) cu piesele "Not Exactly", "Faxing Berlin", şi"Ghosts 'n' Stuff".

5. Steve Aoki - 12 milioane de dolari (9,6 mil. euro)

Potrivit Forbes, Aoki câştigă mai puţin pe un spectacol faţă de alţi DJ, însă concertează cel mai mult - peste 200 de zile pe an. Americanul în vârstă de 34 de ani este fondatorul "Dim Mak Records" şi deţine compania "Deckstar" în parteneriat cu DJ AM. Aoki este moştenitorul averii tatălui său, proprietarul lanţului de restaurante "Benihana".

4. David Guetta - 13,5 milioane dolari (10,8 mil. euro)

Francezul participă la nenumărate festivale muzicale în toată lumea. Guetta s-a lansat în muzica pop cu albumul "Nothing but the beat" şi a obţinut sponsorizare de la compania HP pentru prezentarea realizată tehnologiei "TouchPad". Guetta a colaborat cu diverşi artişti precum Nicki Minaj, Akon, Sia, Usher, Ludacris, Chris Brown şi Lil Wayne.

3. Swedish House Mafia - 14 milioane de dolari (11,2 mil. euro)

Swedish House Mafia este un trio suedez format din DJ-ii Axwell, Steve Angello şi Sebastian Ingrosso. Biletele la spectacolele lor se vând cu sute de dolari. Cel mai important eveniment al trupei suedeze a avut loc anul trecut în oraşul New York, MadisonSquareGarden.

2. Skrillex - 15 milioane de dolari (12 mil. euro)

La doar 24 de ani, Sonny John Moore a câştigat cinci premii Grammy.

"Ascult muzică electronică de când aveam 12 ani. Chiar şi atunci când cântam în formaţii rock cochetam cu ea", a spus artistul.

În decembrie 2011 a fost numit artistul de muzică electronică al anului, de către MTV.

1. Tiësto - 22 milioane de dolari (17,6 mil. euro)

Olandezul Tijs Michiel Verwest câştigă aproape 250.000 de dolari pe o noapte de concert. Tiesto este primul DJ din istorie care a prestat live pe scenă la Jocurile Olimpice, în 2004, la Atena. La 43 de ani, el are propria casă de discuri, "Black Hole Recordings".