Style

Povestea vieţii unuia dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali: A locuit în Cehia când era copil, a fugit în Germania înainte de '89, iar apoi a pariat pe zeci de afaceri în România, unele i-au reuşit, altele au intrat în faliment. Au existat momente când a crezut că poate deveni miliardar. Cine este el?

Există puţini antreprenori români care să (mai) aibă un discurs la fel de spumos ca Octavian Radu. Poate talentul său de povestitor ţine de felul său extrovertit de a fi. Poate îl ajută şi experienţa celor peste trei decenii de antreprenoriat, perioadă în care a trecut prin crize economice, falimente, tranzacţii, dispute de business în familie, probleme de sănătate şi, mai nou, o pandemie. Este cunoscut de mulţi drept fondatorul Diverta, dar are în portofoliu câteva zeci de afaceri - unele vândute între timp, altele intrate în faliment, iar o parte funcţionale încă. Mai sunt şi acelea pe care încă nu le-a pornit, dar are de gând. Despre toate acestea, dar şi despre multe altele, omul de afaceri a scris în autobiografia sa „My Way“ (un titlu alternativ era şi Viaţa ca un joc de Monopoly).

Structurată în trei volume, autobiografia trece prin toate etapele vieţii lui Octavian Radu, de la copilăria din comunism, la mutarea providenţială la Praga în şcoala generală, mai apoi la experienţa care a fost pentru el Liceul German de la Bucureşti (experienţă pe care o consideră hotărâtoare în viaţă), la facultate, fuga în Germania înainte de ’89, revenirea şi multe altele. Viaţa sa - şi când o auzi povestită de el, dar mai ales când o citeşti - este demnă de un roman. Sau poate trei.

Presărată cu multe momente amuzante, autobiografia predă şi o serie de lecţii de economie şi antreprenoriat. Şi tot ea dovedeşte încă o dată că antreprenoriatul e „boală grea“, mai exact oricât ai vrea să scapi, te urmăreşte toată viaţa. Iar Octavian Radu este cel mai bun exemplu, el pariind anul trecut pe un nou business, hotelul Ioana din Sinaia. Şi acesta e doar cel mai recent exemplu, dar nu şi ultimul, pentru că povestea continuă să se scrie. Cine ştie, poate se pun bazele următorului volum.

„Cred că antreprenoriatul e ceva ce ai în sânge. Există un set de trăsături specifice, fără de care nu ajungi antreprenor. Un exemplu e incapacitatea de a aprecia corect riscurile (râde), ceea ce te face să «încerci» lucruri noi fără teamă. Mai e şi înclinaţia de a-ţi rezolva problemele singur, nu să stai să aştepţi rezolvarea lor de către alţii (statul?) sau de la sine“, spune el.

Când vine vorba de asumat riscuri, Octavian Radu e expert. A pornit businessuri în aproape toate domeniile (exagerez, bineînţeles, mai sunt câteva), de la producţia de şampon la importul de televizoare şi de la producţia de calculatoare la importul şi distribuţia de hârtie sau papetărie. Exemplele sunt mult mai multe, doar în prezent el având lanţul de librării Diverta, compania de logistică TCE, producătorul de componente auto Flaro şi firma de poştă Pink Post. Are businessuri şi în agricultură - plantaţii de afine - şi în hotelărie.

Spune că nu ştie să aleagă care i-a fost cea mai dragă afacere de-a lungul timpului, dar acum este Ioana Hotels din Sinaia. De ce?

„Poate pentru că este cea mai nouă. Sau pentru că distanţa de la decizie la implementare şi până la feedback este foarte scurtă. Sau poate că am avut bucuria să-l las pe Tibi, fiul meu (unul din cei cinci copii - n.red.), să se ocupe direct şi sunt încântat de prestaţia lui. Sau pentru că echipa de acolo a fost electrizată şi entuziasmată de marea libertate de autonomie pe care o are sub managementul nostru.“

De-a lungul celor mai bine de trei decenii de antreprenoriat Octavian Radu a trecut prin toate etapele unui business, de la construcţia unei baze solide la creşterea spectaculoasă în unii ani şi apoi la vânzare ori faliment sau reconstrucţia aproape din temelii.

Care consideră că a fost cea mai bună decizie luată vreodată în business? Dar cea mai mare greşeală?

„Mereu sunt eroi după război. Cea mai bună decizie a fost să-mi dau demisia (când a plecat din ţară înainte de ’89 - n. red.). Apoi au urmat mii de decizii (bune). Cea mai proastă decizie însă, probabil că în 2008 nu m-am ocupat personal şi intens de TCE. Regret mult asta.“

Omul de afaceri se angajase în România încă din timpul facultăţii şi totuşi nu şi-a putut găsi locul în mediul acelor vremuri. Visa să plece în Germania şi a făcut-o, printr-o conjunctură fericită oferită chiar de locul de muncă de la acea vreme. A plecat singur şi abia apoi a reuşit să îşi aducă şi familia (soţia de atunci şi cei doi copii).

Ajunsese să îl fascineze Occidentul şi doar din discuţiile cu străinii pe care îi plimba prin România ca ghid de turism, dar o vizită în RFG (Germania de Vest) l-a convins. Viaţa lui ar fi arătat altfel dacă nu ar fi ştiut germana pe care a învăţat-o în copilărie când a trăit alături de părinţi la Praga câţiva ani. S-a întors apoi şi şi-a continuat studiile la Liceul German.

„Plecarea în Cehia a contat mult în ceea ce s-a dovedit a fi viaţa mea. Am învăţat limba germană la perfecţie, ceea ce mi-a folosit toată viaţa. Şi am învăţat şi că cehii sunt oameni faini, ceea ce m-a ferit de îndoctrinarea naţionalistă practicată în şcolile ceauşiste.“

Crede că dacă n-ar fi plecat în Germania şi ar fi apucat să avanseze în „carieră“, probabil îl alergau la Revoluţie, dar sigur prindea vreo privatizare. Aşa, a construit mult de la zero. La început s-a asociat cu părinţii în business, apoi cu prietenii şi a avut şi afaceri pe care a pariat singur.

Au existat momente când a crezut că poate deveni miliardar.

„Cred că o reţea de magazine gen Aldi (discounter german - n. red.) m-ar fi făcut miliardar. Am ratat şansa în 1991 pentru că nu am reuşit să conving partenerul potrivit. Am ratat şi să dezvolt magazine de bricolaj în 1994 pentru că nu m-am lăsat cotropit de businessul curent şi am avut timp să mai lansez ceea ce ar fi fost primul astfel de magazin din România.“ Astăzi pe piaţă sunt multe businessuri în domeniu, în frunte cu Dedeman (cea mai puternică afacere românească a momentului după cifra de afaceri).

Dar în antreprenoriat nu e timp de regrete prea mari, pentru că în orice moment apar oportunităţi noi. Şi deşi criza anterioară i-a tăiat văzând cu ochii 75% din încasările afacerilor (când esti­mările pesimiste indicau un declin de 30%, care i-ar fi permis să fie profitabil), deşi a trebuit să reconstruiască totul pas cu pas şi să achite datorii de zeci de milioane de euro, deşi acum trăieşte prima pandemie în afaceri, Octavia Radu nu se lasă de antreprenoriat.

Care este afacerea pe care încă n-a început-o dar nu e timpul pierdut? „Un ziar? Glumesc. Deja de acum 30 de ani m-am gândit la o mică facultate de elită. Nu ştiu dacă este timpul pierdut şi nici nu cred că este o afacere. De fapt nici nu mă mai tentează acum aşa mult «afacerile», cât să fac lucruri care să mă bucure. Ceea ce mă bucură nu sunt cifrele din balanţe, ci bucuria pe care o produc celor din jur.“

Există vreun scenariu oare în care să nu se vadă antreprenor? Acum e greu de imaginat o astfel de viaţă, dar crede că chiar şi aşa ar fi fost ceva înrudit, poate profesor universitar.

„Nu vezi legătura? Aş fi fost relativ independent de «şefi», eşti tu faţă în faţă cu studenţii şi performanţa depinde de tine, nu de alţii.“ Pentru că asta şi-a dorit mereu Octavian Radu, o viaţă în care el să fie stăpânul propriului său destin.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.