Style

Playlist pentru 2021. Mai mult decât muzică

12 feb 2021 563 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Music is life itself! (muzica este viaţa însăşi! - trad.) – spunea Louis Armstrong, una dintre cele mai influente personalităţi din lumea muzicală şi cel care ne-a încântat zilele ultimului secol cu melodii precum „What a wonderful world!“. Nu ştiu dacă mulţi ar identifica muzica cu viaţa însăşi, însă puţini sunt cei care îşi pot imagina viaţa fără acordurile preferate, fără versurile pe care le ştiu pe de rost sau fără artiştii şi formaţiile cu care au crescut. Ce înseamnă muzica am încercat să aflăm de la unii dintre cei mai puternici executivi şi antreprenori locali. Unii au studiat-o, alţii învaţă abia acum. Unii o asociază cu dansul - pasiune pe care au descoperit-o târziu, alţii o folosesc ca metodă de evadare din cotidian. Cert e că niciunul nu-şi poate imagina viaţa fără ea, fie ea viaţa personală sau profesională. Pentru că de fapt muzica nu lipseşte nici din lumea businessului, am aflat noi în această incursiune în care partener ne-a fost Mastercard. Compania are o frumoasă istorie în domeniul muzical, cu numeroase iniţiative locale şi internaţionale menite să susţină, să promoveze şi să dezvolte industria.

 

Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard pentru România şi Croaţia, s-a apropiat de muzică în liceu, în timp ce studia intens la matematică. Odată cu trecerea timpului, relaţia s-a sudat tot mai mult, astfel că acum executivul român spune că după baschet muzica este pentru el cea mai bună formă de evadare din cotidian. Iar dincolo de asta, ea e mai mult decât atât, e o industrie care poate pune pe tapet probleme de interes mondial, dar într-o manieră cu totul aparte.

 

Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră? Dacă ar fi să ne daţi o scurtă definiţie a rolului pe care muzica îl joacă în viaţa dumneavoastră personală şi profesională, care ar fi aceea?

Cred că fiecare dintre noi găseşte în muzică ceva care îl relaxează, îl inspiră şi îi înfrumuseţează viaţa. Iar pentru mine, pe locul secund după baschet, muzica este unul dintre modurile prin care reuşesc să evadez din cotidian, să mă deconectez, să-mi „reîncarc bateriile“ sau să mă menţin concentrat şi determinat.

Care este prima dumneavoastră amintire legată de muzică şi cum v-a influenţat ea ulterior?

Am o relaţie specială cu muzica încă din adolescenţă, mai exact din liceu, de pe vremea când studiam mult la matematică, în timp ce ascultam melodiile lansate de Suicidal Tendencies, în special „You can’t bring me down“. Lucrurile au rămas neschimbate până acum: muzica mă ajută să mă concentrez mai bine, iar în momentele mai dificile îmi aduce un boost de energie.

Care sunt genurile muzicale pe care le preferaţi? Există vreo diferenţă între ce muzică ascultaţi acasă, când faceţi sport sau în maşină, spre exemplu?

Sunt trei genuri muzicale pe care le ascult, indiferent de context: heavy metal, alternative rock şi nu metal, iar fascinaţia mea se datorează artiştilor excepţionali, complexităţii pieselor şi emoţiilor pe care acestea reuşesc să le transmită. În plus, tematica este, de asemenea, complexă, majoritatea melodiilor aducând în atenţia publicului inclusiv provocări majore ale societăţii, de-a lungul timpului.

Care consideraţi că este artistul generaţiei dumneavoastră?

Sunt mulţi artişti valoroşi, dar îmi este destul de uşor să spun că Metallica a câştigat de multă vreme această „titulatură“. Desigur, este recunoscută, în mod unanim, drept una dintre cele mai bune trupe de heavy metal din toate timpurile, însă admiraţia mea vine atât din raţiuni ce ţin de creaţie muzicală şi show, cât şi pentru ceea ce realizează off-stage. Metallica are şi o implicare masivă în cauze sociale, prin fundaţia lor, „All Within My Hands“.

Avem un exemplu concret chiar din România. La începutul lui 2019, Mastercard devenea Sonic Brand şi anunţa noua identitate la nivel global. Au urmat apoi numeroase proiecte şi parteneriate în industria muzicală, atât la nivel internaţional, precum şi la nivel naţional, în diferite ţări. De aceea, ne-am dorit iniţial să dezvoltăm un parteneriat de brand cu ocazia concertului Metallica de la Bucureşti, din vara aceluiaşi an. Discutând cu membrii trupei, am ajuns însă la o soluţie şi mai  bună.

Le-am povestit despre iniţiativa #NoiFacemUnSpital şi parteneriatul dintre Mastercard şi Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi le-am sugerat să se alăture iniţiativei noastre, direcţionând suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al concertului, oferit de Mastercard şi BCR, către iniţiativa Asociaţiei Dăruieşte Viaţă. Metallica a decis să adauge 50.000 de euro din propriile încasări şi astfel am reuşit împreună să aducem o contribuţie importantă pentru construirea primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România. Ne-am bucurat enorm să vedem cum implicarea Mastercard a motivat Metallica să adere la această cauză, care, la rândul său, a inspirat mii sau chiar milioane de oameni să contribuie la un viitor mai bun.

Care este piesa pe care o aveţi acum pe repeat? Când aţi descoperit-o şi ce v-a plăcut la ea?

Piesa Bum-Rush de la Body Count, de pe albumul Carnivore, lansat în 2020. Are acelaşi sound ca o piesă de pe primul lor album, din 1992, dar este extrem de actuală, anticipând mişcarea Black Lives Matter, care a început la trei luni după lansarea albumului.

Dacă aţi fi fost artist, cine v-ar fi plăcut să fiţi şi de ce?

Interesantă întrebare! Pe scurt, James Hetfield, pentru că a reuşit să dea o nouă faţă heavy metal-ului, pe vremea când acest gen muzical era doar despre sex, drugs and rock & roll, şi, desigur, pentru că este unul dintre cei mai buni chitarişti şi vocalişti de metal.

Ce artist român/ trupă (din prezent sau istorie) este favorita dvs. şi de ce?

Adi Despot şi Viţa de Vie.  Adi Despot este unul dintre cei mai talentaţi şi complecşi artişti de la noi, care, pe parcursul anilor, şi-a demonstrat versatilitatea, devenind şi unul dintre cei mai respectaţi producători muzicali, dedicându-se nu doar muzicii, ci şi mentoring-ului şi acţiunilor caritabile.

Ce rol credeţi că a jucat muzica în viaţa oamenilor în pandemie? A fost ea un panaceu bun pentru această perioadă dificilă?

Categoric! Cred că muzica a fost, în foarte multe cazuri, ca un colac de salvare, având efect terapeutic. Din când în când, ne-a ajutat să punem pe „pause“ temerile şi incertitudinile, să ne relaxăm şi, astfel, să traversăm mai uşor această perioadă fără precedent. Iar acest lucru s-a văzut şi în cifre - de pildă, 88% dintre respondenţii unui studiu recent au declarat că au ascultat muzică pe diferite dispozitive, comparativ cu 74% în 2019.

Ne puteţi da un scurt playlist, mai exact melodiile pe care le ascultaţi în această perioadă pe repeat?

Metallica: Creeping Death, Blackened şi Battery; Linkin Park: Bleed it out şi Numb; Slayer: Raining Blood şi War Ensemble; Megadeth: Holy Wars şi In My Darkest Hour; Body Count: The Ski Mask Way.

Ce proiecte are Mastercard în zona muzicală? Cum susţine şi dezvoltă industria de profil?

Mastercard are o frumoasă istorie în domeniul muzical, cu numeroase iniţiative menite să susţină, să promoveze şi să dezvolte industria. Aşa cum menţionam, din februarie 2019 brandul are şi o identitate audio, odată cu lansarea unei arhitecturi muzicale complexe proprii, compusă de artişti de talie mondială, printre care Mike Shinoda de la Linkin Park, unul dintre artiştii mei preferaţi. Ulterior, melodia Mastercard a fost declinată în multiple formate, pentru a redefini experienţa de plată şi a asigura brandului elementul recognoscibil oriunde pe glob.

Apoi, pe perioada verii, am continuat parteneriatele cu unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, prilej cu care am dezvoltat platforma Mastercard Vibes, pentru a le oferi oamenilor cu deficienţe de auz din ţară ocazia de a se bucura de un festival de muzică precum toţi ceilalţi participanţi. Tot atunci, am adresat o invitaţie deschisă către toţi organizatorii de concerte şi festivaluri muzicale din ţară să accesibilizeze evenimentele pentru  acest segment de public. Câteva luni mai târziu, Smiley şi HaHaHa Family lansau piesa şi videoclipul „De nepreţuit“, un produs muzical inspirat de viziunea Mastercard de a construi un viitor mai bun.

În a doua parte a anului trecut, am colaborat din nou cu Smiley şi HaHaHa Production, de această dată pentru campania „Trăieşte noul de Nepreţuit! Hello Priceless!“, care a oferit  acces exclusiv la 7 piese muzicale noi pentru 14.000 de câştigători. Mai mult, am amplasat pop-up shop-uri cu merchandise create de Mastercard şi HaHaHa Production într-o serie de locaţii partenere, iar o parte din fondurile obţinute din vânzări au fost investite în înfiinţarea unui studio muzical dedicat recrutării tinerelor talente, pentru a le susţine astfel să intre în industrie şi a contribui la un viitor mai bun pentru industria muzicală din România.