Style

Playlist pentru 2021. Graiul sufletului

17 feb 2021 78 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Cătălin Drăguleanu lucrează pentru italienii de la Ariston Thermo de mai bine de zece ani. Din 2014, are pe mână un business care încălzeşte casele din România cu centrale termice, un element de confort considerabil mai ales în Bucureştiul zilelor noastre. Când însă nu este country manager, se delectează cu note melodioase, dar nu de muzică country. Duce dorul concertelor de altădată, de dinainte de pandemie, şi a mers cu pasiunea lui pentru muzică la nivelul următor: învaţă să „îmblânzească“ pianul şi chitara. Singur sau acompaniat de fiul lui de patru ani.

 

Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră? Dacă ar fi să ne daţi o scurtă definiţie a rolului pe care muzica îl joacă în viaţa dumneavoastră personală şi profesională, care ar fi aceea?

Am fost pasionat de muzică încă de tânăr şi nu îmi pot imagina o zi fără să ascult muzică. Nu am studiat vreun instrument în tinereţe, dar fiind pasionat, mi-am creat în timp o cultură muzicală, mi-am conturat genurile preferate şi continui să-mi cultiv această pasiune. Ascult muzică acasă, în maşină, în concedii şi cu orice ocazie, atât cât îmi permite timpul liber, iar genul diferă în funcţie de stare. Pasiunea pentru muzică în general, dar şi pentru anumite trupe, m-a determinat să ascult live-uri constant şi am mers regulat la concerte atât în România, cât şi în străinătate.

Care este prima dumneavoastră amintire legată de muzică şi cum v-a influenţat ea ulterior?

Nu am neapărat o ordine cronologică, dar am multe amintiri legate de muzică, m-a însoţit toată viaţa, începând din adolescenţă, trecând prin genuri diferite, încercarea de a cânta la diverse instrumente acasă sau chiar pe o scenă, într-un cor. „Muzica este graiul sufletului“, spunea Beethoven, şi cred că ne însoţeşte de-a lungul întregii vieţi, chiar dacă gusturile se „maturizează“ odată cu noi şi fiecare îşi găseşte un gen care-l defineşte.

Care sunt genurile muzicale pe care le preferaţi şi de ce? Ce muzică alegeţi să ascultaţi, spre exemplu, când faceţi sport sau când lucraţi acasă sau când, pur şi simplu, vreţi să vă relaxaţi?

Ascult multe genuri, îmi place să spun că prefer muzica bună, dar cred că îmi este mai uşor să spun ce nu prefer. Nu sunt un fan al muzicii comerciale, dance în general, şi nu sunt deloc atras de genuri cu prea multe influenţe orientale sau de muzica country. De când am început să ascult muzică într-un mod conştient, am fost atras de rock şi ce reprezintă el, dar genurile ascultate s-au schimbat pe parcurs, au evoluat odată cu mine şi am ajuns la muzica clasică sau jazz. Am o afinitate pentru trupe din zona britanică, dar nu numai, şi îl apreciez în mod deosebit pe Sinatra.

Spre exemplu, artiştii preferaţi încep cu Pink Floyd, Queen, Radiohead şi U2 şi merg până la Nina Simone, dar şi până la o serie de artişti noi, mai puţin cunoscuţi. Cred că există o melodie, un artist pentru fiecare moment al zilei, pentru fiecare stare şi muzica ne însoţeşte permanent, ca într-un film.

Ce artist român/ trupă (din prezent sau istorie) este favoritul/ favorita dumneavoastră şi de ce?

Ascult câteva programe care promovează noii artişti locali, deşi nu putem spune că avem o adevărată industrie în acest domeniu, dar cum nu sunt un fan al muzicii de dans, ascult preponderent una-două staţii radio, mai puţin comerciale. Am mai multi artişti români preferaţi, printre care trupa The Mono Jacks.

Care este concertul la care aţi participat şi care v-a rămas în minte? Ce vă amintiţi de atunci?

Greu de spus, am fost la multe concerte şi abia aştept să merg din nou. Unele mi-au plăcut pentru atmosferă, cum a fost cel al Rolling Stone, chiar la Bucureşti, altele au fost deosebite pentru că eram un mare admirator, cum au fost nenu­măratele concerte U2 la care am participat, cum ar fi concertul Pink Floyd, una din trupele mele preferate, dar şi concertul lui Leonard Cohen, alt stil, altă atmosferă, tot la Bucureşti, dar o experienţă total diferită şi memorabilă. Prima amintire legată de un concert este cea de la venirea lui Michael Jackson în România. Nu aveam nici 18 ani, aşa ceva nu uiţi niciodată, chiar şi trecând prin filtrul vârstei de azi.

Care este device-ul pe care alegeţi să-l folosiţi atunci când ascultaţi muzică?

Depinde de locul în care mă aflu. Am posturi de radio preferate, de la care nu mă abat, am câteva surse pentru melodii noi, utilizez Shazam imediat ce aud ceva care îmi place şi folosesc Apple Music.

Ce melodie aveţi la ringtone-ul telefonului?

Nick Cave, „Red Right Hand“.

A fost vreodată muzica o opţiune pentru dumneavoastră în ceea ce priveşte cariera profesională? Povestiţi-ne.

Din păcate nu a fost. Am pornit în viaţa de om matur destul de devreme, am fost obligat să-mi susţin familia încă de timpuriu şi m-am orientat către o profesie mai pragmatică. A face muzică presupune un talent nativ, este o meserie vocaţională şi nu am avut încredere că aş fi fost suficient de bun în acest sens. Chiar dacă muzica a rămas în viaţa mea la nivel de pasiune, cum niciodată nu este prea târziu, am un pian digital acasă la care exersez în timpul liber şi mai nou, cu ocazia ultimului Crăciun, mi-am cumpărat şi o chitară, un instrument strâns legat de adolescenţa mea şi de apropierea de muzica rock. Nu pot spune că am mult timp pentru a exersa, dar mă adaptez şi, mai ales în weekend, cânt alături de băieţelul meu de patru ani, căruia încerc pe cât posibil să-i stimulez gustul pentru muzică.

Ne puteţi da un scurt playlist, de 5-10 melodii preferate pe care le ascultaţi în această perioadă pe repeat?

Playlistul variază în funcţie de momentul zilei, de stare, dar de obicei este alcătuit din melodii „all time favourite“ şi câteva care, dintr-un motiv sau altul, intră în „heavy rotation“ într-o anumită perioadă. M-am uitat acum, de curiozitate, playlistul meu „Favourites“ are 196 de melodii, diferite una de cealaltă, deci e greu să fac o selecţie. Dacă ar fi să încerc totuşi, sigur aş include câteva melodii „clasice“: „Comfortly Numb“ de la Pink Floyd; „Heroes“ a lui David Bowie (sau în interpretarea celor de la Depeche Mode, o variantă mai recentă); „Summer Wind“ - Frank Sinatra; „Under Pressure“ - Queen; „High Tune“ - Greta Van Fleet. Acum, de exemplu, ascult foarte des nişte melodii pe care băieţelul meu le-a auzit în filmele lui de desene animate şi mi le cere neîncetat, deja ne face el playlistul: AC/DC -  „Back in Black“ sau Beastie Boys - „No Sleep till Brooklyn“.