"Primele scufundări cu butelie le-am făcut la 12 ani la Mogadiscio, Somalia, unde am trăit 8 ani. Oceanul Indian acolo era neatins, aproape toţi băieţii mergeau în zilele libere la pescuit cu puşca subacvatică, iar eu nu lăsam să treacă o săptămână fără scufundări în apnee", povesteşte Alessandro Amato, coproprietar Cellini.
"Tot în Somalia am avut cele mai palpitante şi memorabile întâlniri: am văzut de aproape, fiind scufundat în apnee, un "rechin - balenă" inofensiv. Avea o lungime de circa 10 m, adică de două ori mai lung decât barca noastră. Altă dată m-am întâlnit cu un grup de delfini care au rămas închişi într-un golfuleţ în perioda de reflux, iar o altă întâlnire mai puţin plăcută a fost cea cu un rechin taur care a fost atras de peştii pescuiţi de mine.
Acum facem între 5 şi 10 scufundări pe an, iar locul nostru preferat este Isola del Giglio, unde s-a scufundat nava Concordia şi avem prieteni instructori de scufundări. O altă epavă care merită vizitată dacă faci scufundări este "Zenobia", o navă de cca 200 m, care se află la o distanţă de 1,5 km de portul Larnaca, Cipru, la o adâncime de 25 m".
Divingul este un sport costisitor, nu doar pentru că trebuie să călătoreşti pentru a vedea peisaje subacvatice spectaculoase, ci şi din cauza echipamentului folosit.
Fiecare scufundare costă în medie între 50 şi 100 de euro, în funcţie de închirierea echipamentului sau de ieşirea în larg cu barca. În plus, există şi o asigurare medicală specială pentru scufundători, care costă aproximativ 100 euro/an.
"Piesa cea mai importantă este, desigur, costumul de scufundări, care se alege în funcţie de temperatura apei unde se face scufundarea. De obicei, se folosesc costume ude din neopren, care lasă să pătrundă apa spre interior, pentru temperaturi ale apei de peste 21-22 grade, costume uscate, pentru temperaturi sub 16 grade, iar pentru scufundări în ape arctice se folosesc costume umplute cu apă caldă."
Preţul unui costum variază între 150 şi 1.000 euro, vesta care are funcţia de a echilibra scafandrul în timpul scufundării costă între 200 şi 400 de euro, iar detentorul sau regulatorul, sistemul care aduce aer de la butelie la gură cu aceeaşi presiune înconjurătoare costă de la 200 la 800 de euro.
Un alt accesoriu necesar pentru scufundări la adâncime este computerul care semnalizează eventuale embolii sau efecte narcotizante şi care costă între 150 şi 1.000 de euro. Butelia se închiriază aproape întotdeauna la faţa locului. "Cel mai scump şi cel mai inutil accesoriu pe care l-am văzut vreodată au fost greutăţile din aur masiv folosite pentru scufundari, aparţinând unui şeic din Kuwait", încheie Amato.
Un alt sport preferat de oamenii de afaceri, care s-a dezvoltat destul de mult în România în ultima vreme, este şi wakeboarding-ul pe care Alexandre Eram, managing partner Sonya Mod, îl practică din 2006.
"E simplu, stai cu picioarele paralele pe o placă. Este un sport pe care eu l-am descoperit în 2006 şi care îmi place foarte mult. E diferit de schiul nautic, e un sport de alunecare, în care poţi învăţa multe figuri şi tehnică ce îţi permit să te joci cu placa şi cu apa. În acelaşi timp e considerat un sport extrem, depinde şi de cum îl practici. Dacă stai liniştit în spate, nu se poate întâmpla nimic, dar dacă începi să sari, să faci diferite figuri, atunci e un sport care poate să devină periculos. Eu mi-am rupt două coaste în urmă cu doi ani", povesteşte Eram.
Pentru a practica wakeboarding ai nevoie de o vestă de salvare şi de o placă ce poate costa de la 100 la câteva mii de euro. Wakeboarding-ul se face, de obicei, pe lacuri unde se poate circula şi cu barca. " Unul din lacurile de lângă Bucureşti potrivite pentru acest sport este Snagovul. Poţi să faci wakeboarding şi lângă Sibiu şi pe Lacul Bâlea, chiar şi pe Dunăre, la Galaţi, unde e un braţ foarte liniştit. În alte ţări există avantajul că au dezvoltat foarte mult un sistem cu cablu în loc de barcă, ce te trage în jurul lacului. De curând am fost în Antalia unde există un parc cu 3 cabluri: pentru începători şi pentru avansaţi. E aproape de România, ai cazare, poti să stai o săptămână.
Tot acolo am învăţat în doar 20 de minute să fac salturi de la un campion mondial. Pentru wakeboarding mai merg în Franta, pe un lac de lângă Paris, şi la Miami, iar vara trecută am făcut wakeboarding pe Snagov până în noiembrie, mi-a permis vremea bună.
Anul trecut au venit în România şi câţiva campioni mondiali şi au făcut training cu noi. Unul dintre ei ne povestea cum procedează ei în Florida: acolo sunt câteva lacuri cu crocodili şi ei învaţă cum să nu cadă niciodată în apa plină de crocodili", încheie Eram.
Pentru Mihai Marcu, CEO MedLife şi Nautic Life, marea e făcută pentru navigat. "Prima mea barcă a fost una cu motor, second-hand, adusă din Germania. Se numea Elbi şi era cam greoaie şi instabilă, dar după ce mergeai cu ea deveneai expert. Ţin minte că o ţineam la un hotel din Delta Dunării, iar barcagii care mergeau cu ea nu se mai urcau la bord şi a doua oară".
Acum Marcu are şi un model de barcă Beneteau cu care participă şi la competiţii.
"Cred că trebuie bine delimitate două tipuri de sporturi legate de iahting, navigarea pe iahturile cu vele şi pe cele cu motor. Aici depinde de fiecare, unii preferă să simtă adierea vântului, iar alţii să îl înfrunte. Oricum eu sunt pasionat de amândouă şi cred că depinde de starea de spirit sau de firea fiecăruia. Trebuie să iubeşti marea, să o respecţi şi să-i înveţi toanele. Mai departe totul depinde de gusturi şi disponibilitatea la efort, de plăcerea de a naviga. Poţi să participi la regate de veliere unde ai nevoie de multă îndemânare şi trebuie să ai o condiţie fizică bună, să ieşi pe mare cu o barcă cu motor la pescuit sau pur şi simplu să faci plajă la prova.
Există ambarcaţiuni cu vele de numai 7-8 metri, care costă începând de la 20.000 de euro, cu care poţi participa la regate sau te poţi deplasa costier oriunde doresti. Pentru a naviga «pe mare deschisă» e nevoie însă de o ambarcaţiune de peste 10 metri şi de o investiţie de peste 75 mii de euro.
Alexandre Eram: "E simplu, stai cu picioarele paralele pe o placă. Este un sport pe care eu l-am descoperit în 2006 şi care îmi place foarte mult. E diferit de schiul nautic, e un sport de alunecare, în care poţi învăţa multe figuri şi tehnică ce îţi permit să te joci cu placa şi cu apa (…)
Dacă stai liniştit în spate, nu se poate întâmpla nimic, dar dacă începi să sari, să faci diferite figuri, atunci e un sport care poate să devină periculos. Eu mi-am rupt două coaste în urmă cu doi ani."
Mai sunt ambarcaţiunile costiere cu motor care trebuie să aibă în jur de 10 metri şi costă între 60 şi 120 mii de euro, în funcţie de brand. Iar pentru a naviga cu un iaht cu motor, amenajat cu living şi 3-4 cabine, e nevoie de un buget de 600-800 de mii de euro.
Iahtingul reprezintă o pasiune, o libertate pe care nu ţi-o dă nici o şosea sau şină, spaţiul de deplasare este practic nelimitat.
Călătorul va fi uimit să descopere coastele şi hotelurile bine cunoscute de pe litoral văzute din larg, sau să iasă prin Bosfor şi să ia la rând insulele greceşti, Mediterana etc.
De altfel, în ultimii ani am văzut atât de mulţi români care se îndrăgostesc de iahting, încât nu mă îndoiesc că în anii următori vom asista la o escaladare a numărului de navigatori şi a numărului de ambarcaţiuni cu motor şi vele de la Marea Neagră."
