Style

I-am întrebat pe oamenii din mediul de afaceri care sunt evadările lor în vreme de pandemie - fie ele un loc sau o activitate, orice îi poate încărca pozitiv în aceste săptămâni. Ce-am aflat?

25 mai 2020 1152 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Să-ţi vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile - folosite în business, dar nu numai - specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspiraţie sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, aşa că După Afaceri Premium dă sfoară-n ţară şi îi pune pe reprezentanţii din lumea businessului în faţa unor provocări mai puţin stresante decât cele din viaţa de zi cu zi a afacerilor.

Ca să fim sinceri, fiecare dintre noi ne-am spus măcar o dată în viaţă că ne-am dori o săptămână, o lună poate, în care să nu fim nevoiţi să facem nimic. Dar absolut nimic. Să lenevim în pace zile în şir, să nu fim nevoiţi să ne punem outfitul de birou o vreme şi să ne vedem liniştiţi de familie, de gătit, de cărţile şi serialele aflate pe lista de aşteptare de ceva vreme. Cumva, contrar tuturor aşteptărilor, o astfel de vreme a venit. Şi chiar dacă izolarea e mai strictă pentru unii şi mai relaxată pentru alţii, fiecare şi-a găsit un refugiu - sau mai multe - unde să evadeze, atât cât să se asigure că sănătatea mintală rămâne pe poziţii. Am întrebat cinci oameni din business care sunt evadările lor în vreme de pandemie - fie ele un loc sau o activitate. Orice îi poate încărca pozitiv în aceste săptămâni. Ce-am aflat? Citiţi mai departe!

Iulian Mangalagiu, CEO al producătorului de cărămizi Wienerberger România:

„În perioada aceasta, munca îmi ocupă şi mai mult timp, lucrez 24/7, şi de la birou, şi de acasă, deoarece virusul a adus cu sine provocări noi şi variate, la care trebuie găsite soluţii creative şi rapide.

Faţă de colegii mei, eroii care lucrează în fabrici şi în linia întâi, servind clienţii şi încărcând camioanele cu marfă, mă simt norocos că încă mai pot merge zilnic la birou şi lucra cu ceilalţi colegi care au ales să continue să vină acolo. Aşa se face că nu resimt izolarea, pentru că sunt mereu în dialog cu colegii şi partenerii noştri.

Dacă mai am uneori răgaz seara, reuşesc să mă sustrag îngrijorărilor şi incertitudinilor fie citind câteva pagini de proză contemporană, fie vizionând un film, cu un pahar de vin alături. Un exemplu recent care a reuşit să mă absoarbă ar fi pelicula The Conductor. La final de săptămână, savurez aproape fiecare pas al plimbării prin cartier, în timpul căreia îmi place să zăresc câte un iepure sau un fazan.“

 

Carmen Ravon, head of advisory & transaction, retail, în cadrul companiei de consultanţă imobiliară CBRE România:

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar volumul de muncă parcă este de trei ori mai mare de când stăm acasă, poate şi pentru că piaţa de retail în care lucrez are o dinamică aparte în această perioadă. Ce simt ca fiind cel mai mare plus pentru mine în perioada de izolare este masa zilnică de prânz cu familia. Este un moment vesel, suntem plini de energie la jumătatea zilei şi îmi aduce aminte cumva de vacanţele mele din copilărie.

În acelaşi timp, am realizat cât de multe exerciţii fizice sunt pe internet, pentru când nu poţi merge la sală, dar simţi nevoia să faci mişcare. Şi pentru că după ce arzi calorii apare senzaţia de foame, am început să gătesc mai mult. Trebuie să recunosc că, fiind căsătorită cu un francez care găteşte excelent, mai am mult de recuperat, însă cred că oricare dintre noi poate deveni o Julia Child.

Unul dintre citatele care mă inspiră este «Turbulent times build better leaders» («Vremurile dificile creionează lideri mai puternici»), aşa că mă refugiez în a învăţa să folosesc mai eficient aplicaţii de care rareori aveam timp până acum şi care sigur mă vor ajuta când vom reveni la birou.“

 

Petrişor Grindeanu, CEO Sanex, producătorul de plăci ceramice sub brandul Cesarom:

„Ultima lună, începând cu izbucnirea crizei provocate de COVID-19, a fost o perioadă a deciziilor rapide, de importanţă majoră, în care toată echipa de management a lucrat la capacitate maximă. Acţiunile rapide ce a trebuit luate pentru a face faţă crizei, dar şi pentru a asigura siguranţa angajaţilor şi a colaboratorilor, m-au ţinut permanent conectat cu echipa de management locală şi interna­ţională.

Am recuperat însă mai mult timp din lipsa deplasărilor, aşa încât, în afara orelor dedicate conducerii companiei şi în weekend, petrec mai mult timp alături de familie, făcând activităţi pentru care acum am mai mult timp. Desigur, acasă, în siguranţă. Dincolo de acest aspect, timpul petrecut în casă îmi oferă prilejul să citesc mai mult. De asemenea, am observat că este o perioadă bună pentru făcut rezoluţii, planuri, pentru pus la punct proiecte ce vor fi aplicate odată cu finalul crizei pandemice, atât în business, cât şi în viaţa personală.“

 

Oana Titică, antreprenor, fondatoarea brandului de farfurii cu mesaje Chicineta:

„Am mai multe refugii în această perioadă, iar primul e - într-un mod contraintuitiv - munca. Am muncit mult mai tare decât de obicei în perioada asta, pe partea de promovare şi sales, astfel încât să menţin

site-ul chicineta.com pe linia de plutire cu comenzile online. Iar când nu muncesc, gătesc (mult), probabil dintr-un instinct de supravieţuire, citesc cărţi cu murder

mysteries (de genul crimă şi mister), mă uit fix la câine timp de câteva ore pe zi şi am luat tot serialul Friends de la capăt.“

 

Monica Cadogan, CEO şi cofondator al retailerului online de mobilier şi decoraţiuni Vivre:

„În această perioadă sunt mai ocupată şi mai eficientă ca niciodată. Primesc multă înţelegere din partea tuturor, atât a colegilor mei, cât şi a membrilor familiei, iar acest lucru îmi permite să jonglez cu uşurinţă când, cum şi în ce îmi investesc energia. Lucrul de acasă înseamnă pentru mine că ajung la toate «întâlnirile», răspund la mesaje, muncesc şi învăţ într-un ritm alert şi impresionant. Mai important, încerc să îndeplinesc nevoile celor dragi în pauzele pe care le aloc zilnic. Fie că ne jucăm, ne relaxăm sau gătim, simt că sunt conectată mai mult ca oricând cu copiii mei.

Ţinând cont de tot acest consum, contează să am şi energie: mă reîncarc dormind, citind, ascultând muzică, vorbind cu prietenii şi petrecând timp de calitate alături de copiii mei. Refugiul meu este familia şi sunt recunoscătoare în fiecare zi pentru toate lucrurile bune pe care mi le-a oferit viaţa. Este foarte important să profităm de timpul câştigat şi să îl investim în activităţile benefice pentru noi. Acum, mai mult ca niciodată, putem să ne apropiem de cei dragi, de noi înşine, să ne relaxăm, să reflectăm şi să ne bucurăm de fiecare clipă. #împreună.“