Style

Good Life

15 mai 2013 460 afişări de Roxana Pricop, Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie

Indexul locurilor şi produselor exclusiviste iubite de bon-viveuri şi connaiseuri, de încercat sau achiziţionat la început de sezon.

1. Pe cai

Clubul de echitaţie Equestria este pretextul perfect pentru a schimba cizmele de iarnă cu cele de călărie, cel puţin în zilele însorite de week-end.

Situat la 17 km de Bucureşti în localitatea Tâncăbeşti, Equestria a devenit locul de întâlnire al pasionaţilor de echitaţie care ştiu că o plimbare relaxată pe spinarea unui murg pur-sânge aduce mai multă satisfacţie decât o goană cu sute de caii-putere sub capotă.

Pentru novici, clubul asigură lecţii de echitaţie cu foşti cai de concursuri, în timp ce profesioniştii pot concura la competiţiile internaţionale sau naţionale de sărituri găzduite de club. Iar spre seară, când caii sunt îndrumaţI spre grajduri,  toată lumea se poate relaxa pe terasa restaurantului din complex.

2. Parfum de primăvară

Aromele calde care acoperă pe timp de iarnă pielea în tămâie şi ambră trebuie înlocuite primăvara cu note citrice, fresh. Aşa că odată cu venirea noului sezon un nou parfum trebuie să-şi facă loc în colecţia pasionaţilor de esenţe.

Parfumeriile Elysee Concept aduc printre altele şi creaţiile de nişă ale brandului Profumum Roma care-şi prezenta astfel una din esenţele pentru sezonul cald:  „Găseşte un lămâi, culege-i fructul încălzit de soare, strânge-l puţin pentru a-i elibera esenţa din coajă, închide ochii şi inspiră profund“ .

Astfel, parfumul  Acqua Viva de la Profumum captează autentic „viaţa“ unei lămâi proaspete, care nu a fost culeasă încă din copac şi care priveşte spre Mediterană.

3. Status symbol

Nu mai este demult un secret că ceasurile Rolex sunt de găsit la încheietura mâi­nilor celor mai pu­ternici şi influenţi oameni din lume, de la politicieni la staruri de cinema.

 Iar cel mai uşor de recunoscut model de la Rolex este celebrul  Oyster Perpetual, care deşi şi-a schimbat designul de-a lungul anilor, şi-a păstrat identitatea astfel încât să rămână uşor de

identificat chiar şi de către un profan în lumea orologeriei.

Aşteptăm cu interes noile modele ce vor fi lansate de Rolex anul acesta la târgul de ceasuri la Basel ce va avea loc între 25 aprilie şi 2 mai.

4. Grădina cu giuvaiere

Porţelanul nu a fost nicicând mai preţios de când Ana Wagner, artist şi co-proprietar al magazinelor de porţelan Wagner, l-a înrămat în monturi de argint sau de aur şi i-a adăugat safire şi smaralde pentru a crea colecţia „Grădina cu Giuvaiere III“.

Porţelanul este pictat miniatural de Ana Wagner, care se inspiră din peisajele paradisiace ale grădinilor mediteraneene, pentru ca apoi un maestru bijutier să îl desăvârşească într-o pereche de cercei, brăţări, butoni, inele sau coliere.

5. La vita e bella

Despre celebra zicală Italiană cu toată doza sa de energie şi optimism este vorba şi în colecţia de primăvără a celebrei casei milaneze Moschino, creată de Rossella Jardini. Sursa de inspiraţie sunt energeticii ani ’60, mai exact look-ul lui Audrey Hepburn din filmul clasic „Doi la drum“.

Moschino propune pentru aceast primăvară rochii scurte sau cu aplicaţii metalice, elegante deux-pieces-uri în alb cu linii negre sau forme geometrice, culori tari, energice, precum galbenul, fucsia sau albastru azur. Noua colecţie se găseşte şi în magazinul de pe Calea Dorobanţilor numărul 181.