Style

Din vorba in vorba cu... Alexander Zeciu: Salt hi tech in lumea modei

12 mar 2009 723 afişări
Din aceeaşi categorie
 

O conferinta in Germania si o zi ploioasa de noiembrie au fost momentele decisive in cariera lui Alexander Zeciu (31 de ani), managerul LPP Romania (ale carui branduri de moda Reserved si Cropp Town au fost aduse la noi in 2008). „La prima slujba, cea de programator (a studiat Electronica si Automatica, n.n.), am facut munca patriotica fara sa vreau: nu am fost platit. Dupa aceea am intrat la Orange, unde m-am si format, si apoi la T-Mobile". Dupa un MBA la New York State University in 2003, a fost la o conferinta in Germania, unde i s-a oferit urmatoarea slujba.

„Intamplarea e relativ haioasa. Eu sunt vorbaret, la masa respectiva era un tip mai in varsta care m-a ascultat tot timpul, nu a spus nimic si la sfarsitul discutiei a scos, cu un gest teatral, o carte de vizita si mi-a zis: scrie-mi, am sa iti dau o tema de discutie". Domnul era unul dintre membrii boardului de la compania germana T-Mobile si Zeciu a inceput astfel adevarata „scoala" in business, ocupand prima sa pozitie de executiv. „A fost o experienta destul de dura si consumatoare de energie si tot ce am facut a fost foarte, foarte stresant. Ti se da un cec in alb si incepi sa arati ce poti. Aveai dreptul sa iti alegi colaboratorii, important era ca la sfarsitul celor 3-4 luni sa duci treaba la capat (in stilul american)."
Dupa o escala in Ungaria, a avut o alta intalnire providentiala intr-un noiembrie foarte ploios. „Am cunoscut un personaj care mie mi-a influentat viata, Hendrik Pass, pe care il consider acum mai mult decat un mentor, un prieten, care in trei ore m-a convins sa schimb practic domeniul".
Estonianul de la LPP l-a transferat pe Zeciu din lumea hi tech in lumea modei. „Era o industrie despre care aveam doar o idee, eram doar un consumator si stiam sa aplic niste proceduri economice. Asta a fost, mi-a conferit tot sprijinul, dar discutia a fost simpla: ai bugetul, te descurci. Rezultatul s-a vazut dupa 10 luni, timp in care am deschis 8 magazine (cea mai rapida dezvoltare din Europa in cadrul grupului, n.n.). Totul a demarat in foarte mare forta, cu studii de piata, cautand clientul, locatiile, scouteri, discutii, negocieri, lucru pe santier. Dezvoltarea noastra depinde foarte mult de dezvoltatorii imobiliari care construiesc malluri. Si de cele mai multe ori constructorii nu sunt cei mai seriosi, e foarte putin probabil sa se tina de deadline."
De pilda, primul Cropp Town (brand de haine pentru tineri) s-a intamplat sa se deschida la Braila, pentru ca acolo se construia singurul mall din zona: „Strategia noastra e sa fim prezenti in toate regiunile si judetele. Asa ca imediat dupa Baneasa ne-am orientat catre Braila. Putea fi oricare alt shopping center, dar nu aveam contracte semnate in alta parte."
Acum LPP are in Romania trei magazine Cropp si cinci Reserved (mai multe linii pentru copii, femei si barbati). In timp ce in Baneasa Shopping Center se cumpara mai mult hainele pentru tinere, in Liberty Center vanzarea e foarte buna la hainele pentru barbati, conform datelor LPP Romania. „Consumatorul roman e elevat, nu mai alege in niciun caz dupa pret, ci dupa calitate. Nu difera foarte mult de alt profil de consumator, cu exceptia puterii de cumparare. Pentru mine romanul e un personaj extrem de complex, un profil extrem de atractiv: elevat, stie exact ce vrea sa cumpere, stie sa aleaga cu grija hainele. Eu cred ca in general popoarele latine sunt definite prin bun-gust si ma indoiesc ca vor renunta la haine, chiar daca e criza. Poate suna putin cinic, dar am auzit de multe ori oameni spunand ca au preferat sa isi cumpere haine in loc de mancare."
Managerul recunoaste ca, inainte de a intra in domeniu, nu era o prezenta saptamanala in magazinele de haine, desi se gandea ca la un hobby cum ar fi fost sa deschida propria casa de costume pentru barbati, facute manual, pentru un anumit segment, in stilul Savile Row. Acum e o exceptie printre managerii din cadrul grupului, deoarece se imbraca fara ajutorul unui consilier de imagine.
Zeciu, care a mai lucrat in consultanta (pentru o companie americana, Lufthansa si firme romanesti) preda acum empatia in afaceri la Viena. „Am fost profesor consultant si la Bologna. La fel, predau si acum la Viena la o scoala de economie niste cursuri care se bazeaza mai mult pe experienta mea. Povestesc niste intamplari stricte despre anumite situatii din.
Dupa intalnirea decisiva cu LPP, Zeciu marturiseste ca era putin ingrijorat de modul de a face afaceri in Romania si de zvonuri. „Pot sa spun cu mana pe inima ca toate toate piedicile despre care auzisem s-au dovedit false. Noi am avut tot sprijinul."
A descoperit insa ca in fashion-retail e mai greu si o decizie gresita poate costa mult. „Impactul intr-o zona de hi tech e mult mai mic fata de o zona de retail, unde imaginea si calitatea conteaza cel mai mult. Daca nu ai semnal la telefon, nu inseamna ca n-o sa mai poti vorbi, dar daca ai un produs prost, se vede si nu poti recupera handicapul."
Proiectele sunt putin diferite pentru fiecare tara, stilul pentru Polonia fiind de pilda mult mai aproape de cel nordic-german. Pentru romani, singurii latini din grup, liniile sunt putin mai informale. Managerul spune ca s-ar putea sa colaboreze si cu designeri locali, asa cum s-a intamplat in Polonia.
LPP va deschide in acest an noi magazine in Oradea, Craiova si Bucuresti. In plus, aduce in octombrie doua branduri noi, Esotique (lenjerie intima) si House (decoratiuni) la Cotroceni Park. „In niciun caz aceasta criza nu va afecta strategia noastra, doar ca implementare poate. Daca in 2009 aveam programate 10 magazine, nu o sa le mai putem duce la capat, din cauza relatiei cu dezvoltatorul. Noi voiam sa deschidem 40 magazine intre 2008 si 2010, dar date certe erau pentru 10 magazine."
Ultima vacanta a lui Zeciu a fost in Malta, cel mai des merge in Austria, dar acum viseaza la o escapada in Finlanda. „As vrea sa merg in nord undeva - Finlanda, Norvegia, sa stau intr-o casuta de lemn, pe malul unui lac, sa pescuiesc, sa imi fac singur focul." Zeciu studiaza cu pasiune si originile familiei sale si a descoperit ca poate trece in arborele genealogic svabii din Sibiu.
Costul mediu al deschiderii unui magazin este de 900 de euro/ metru patrat, Reserved fiind cel mai scump brand din grupul LPP din acest punct de vedere, cu 850 euro/ mp.
Pentru 2008 cifra de afaceri a LPP Fashion a fost de 4 milioane de euro in Romania. Numarul angajatilor va creste de la 100 la 140, in functie de dezvoltarea mallurilor.
„In general imi place sa duc o viata boema in vacanta. Daca ar fi sa aleg un loc frumos, as merge in Italia, pentru ca Venetia as vizita-o mereu. Desi pare surprinzator, mie imi place mirosul lagunei, poate pentru ca sunt un pasionat de mancaruri din peste. Mai e un loc, tot aproape de Venetia, Grado (Isola del Sole, n.n.), care a fost perla Imperiului Habsburgic. E o mica Venetie, dar nu turistica - absolut idilic."