Style

Cristina Roşca, editor-şef După Afaceri Premium: Ce alegi între să mănânci oricât şi să nu te îngraşi, să fii mereu fericit şi să ai foarte mulţi bani?

Tentaţia de a fi fericit. Este titlul unei cărţi scrise de italianul Lorenzo Marone. Am citit-o acum vreo trei ani şi, sinceră să fiu, nu m-a marcat. Doar titlul mi s-a părut memorabil şi acum mi-am amintit de el. Cum aşa?

Zilele trecute am văzut o imagine în care apăreau nouă pastile, fiecare cu un alt „efect“, iar privitorul era invitat să aleagă două dintre ele. Doar două.

1. Să arăţi cu 15 ani mai tânăr

2. Să citeşti minţile oamenilor timp de trei zile

3. Să îţi poţi uita fostul partener

4. Să mănânci oricât şi să nu te îngraşi

5. Să te înalţi cu 5 cm

6. Să devii superputernic

7. Să ai foarte mulţi bani

8. Să fii mereu fericit

9. Să ai un milion de fani (followeri) pe Instagram

Ce alegi?

Decizia poate părea dificilă, amuzantă pe alocuri şi copilăroasă pe de altă parte, dar de curiozitate am făcut un sondaj în rândul oamenilor apropiaţi pentru a vedea ce aleg. Puţini au fost cei care nu au ales din prima pastila cu numărul 8, cea numită „Fericirea“. Iar cei care nu au făcut-o au optat pentru 7, pentru că deşi banii teoretic nu aduc fericirea, ei bine, îţi aduc vacanţe, case cu piscină şi multe alte lucruri care indirect tot acolo te duc. Opţiunea să mănânci oricât şi să nu te îngraşi nu a fost nici ea nepopulară.

În urma sondajului, mă gândeam totuşi dacă e bine să fii fericit tot timpul, că doar vorba aceea, nu mai ajungi să apreciezi ce ai. Dar pe de altă parte, dacă am fi cu toţii frumoşi, deştepţi, fericiţi şi bogaţi, ar strica? Ar fi pace-n lume, după cum îşi doresc în cor candidatele de la Miss Univers? Sau ne-am plictisi şi am începe războaie şi ne-am apuca să ne facem rău unii altora? Asta e o întrebare fără răspuns cert. Nu am fost niciodată, noi oamenii, în situaţia asta. Şi, cel mai probabil, nici nu vom fi.

Totuşi, această joacă de-a imposibilul devenit posibil a reuşit să mă scoată pentru câteva momente din mintea mea şi să mă facă să mă gândesc cum ar fi dacă. Mi s-a făcut dor de vremea când completam oracole şi făceam teste de compatibilitate în revistele de „modă“. Viaţa părea roz şi roz era lumea toată.

Am ajuns să mă gândesc la toate astea citind materialul colegei mele Roxana despre Micul Haos, un business construit în jurul păpuşilor realizate manual şi al fotografiei. Nu este un concept dedicat copiilor, ci tuturor oamenilor - mari şi mici care au nevoie de joc şi joacă şi de un strop de creativitate în viaţa lor.

Dacă ar fi să rezum ce am învăţat din acest interviu e că a trăi viaţa ca o joacă, fără a te lua prea mult în serios, nu poate fi ceva rău. Mai, mai că nici nu mai ai nevoie de pastila numărul opt pentru a fi fericit!

 

P.S. A apărut noul număr din După Afaceri Premium. Din numărul acesta al revistei am mai învăţat multe alte lucruri, dar nu le dezvălui pe toate aici pentru a nu strica plăcerea lecturii.

P.P.S. Voi ce pastile aţi alege? Eu încă mă gândesc...

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.