La începutul anilor ’90 Madonna a apărut pe scenă (de mai multe ori) în corsete îndrăzneţe, arhitecturale, purtate pe post de bluze. Atunci s-au spart primele bariere. Apoi, la începutul anilor 2000, a venit rândul lui Kate Moss (încă de atunci un fashion icon) să apară la un eveniment monden într-un furou purtat pe post de rochie. Acela a fost doar începutul. Încet, dar sigur, un nou trend a luat naştere: lenjeria intimă purtată şi pe deasupra, nu doar dedesubt.
De atunci au trecut circa două decenii, dar nimic nu s-a schimbat, corsetele sunt purtate în continuare şi pe deasupra rochiilor de mătase, a mantourilor militare şi a puloverelor supradimensionate. Designerii marilor case de modă în frunte cu Louis Vuitton, Loewe sau Balmain au readus pe podiumurile de toamnă-iarnă 2016-2017 aceste piese arhitecturale în jurul cărora au creionat adevărate poveşti. Fie că sunt din piele, latex, dantelă sau catifea, corsetele au fost piesele-cheie ale multora dintre show-urile de modă din marile capitale, de la Paris la New York şi de la Milano la Londra. Casa Vuitton a ales corsetele scurte, din piele neagră sau colorată care să evidenţieze bustul şi care să ducă cu gândul la trendurile din trecut. Totuşi, a adaptat ţinutele şi corsetele gusturilor actuale. Şi alte case precum Moschino sau Loewe au păstrat forma deja consacrată a corsetului, însă au adaptat piesele modei actuale, purtându-le la vedere, cu fuste de mătase sau peste rochii de zi.
Balmain însă a ales să contureze în special talia, fie cu un corset de piele purtat peste un pulover de iarnă, fie cu unul de catifea purtat de sine stătător, cu o pereche de pantaloni asortaţi. Tot pe talie a pariat şi Prada, care a optat însă pentru corsetele mai înguste, purtate pe post de centură (nu de castitate).
Toate aceste colecţii au un punct comun, şi anume îndrăzneala de a folosi corsetul pe post de piesă centrală. Ce i-a convins pe designerii marilor case de modă să scoată de la naftalină o piesă controversată şi să o adapteze zilelor noastre?
Istoria a demonstrat, şi nu doar o dată, că lenjeria intimă joacă un rol-cheie în viaţa de zi cu zi, iar odată cu trecerea timpului ea a devenit nu doar o piesă esenţială în dormitor, ci şi în afara lui.
Corsetul nu mai este de câţiva ani doar o simplă piesă vestimentară, ci a devenit şi obiect de artă, o investiţie. Spre exemplu, corsetul Madonnei din timpul turneului Blonde Ambition din 1990 a fost expus iniţial la expoziţia lui Jean Paul Gaultier (designerul piesei) din Olanda.
Apoi, acest obiect desprins parcă dintr-un show burlesque a fost vândut, ca orice operă de artă preţioasă, la licitaţie, în schimbul sumei de 52.000 de euro. Şi nu oricum, ci la o licitaţie organizată de Christie’s la Londra.
Mulţi au spus de-a lungul timpului că un corset este „un obiect de tortură“ la care purtătoarea se supune în scopuri estetice.
În cunoscutul film „Pe aripile vântului“, actriţa principală Vivien Leigh se ancorează de unul dintre stâlpii patului pentru a se pregăti pentru operaţiunea strângerii corsetului. Rezultatul? O talie de viespe şi un bust bine conturat. De fiecare dată când revăd acest film însă îmi aduc aminte de vorba bunicii, „baba suferă la frumuseţe“ şi cred că nu există niciun obiect vestimentar care să ilustreze mai bine conceptul de dulce tortură.
Trendurile sunt trecătoare, însă ele sunt ciclice, şi precum pasărea Phoenix, răsar din propria cenuşă, mai strălucitoare, mai impresionante. Reinventate.
Corsetul are o istorie de câteva secole, şi deşi a fost mai mult sau mai puţin vizibil, în prim-plan sau în umbră, el mereu a fost acolo. Îşi aşteaptă mereu un nou moment de glorie, iar el a sosit.
În perioada Egiptului antic lenjeria intimă era apanajul claselor superioare, care purtau tunici strâmte care puneau în evidenţă formele. Apoi, în perioada elizabetană, cu cât rochia era mai voluminoasă şi mai impunătoare cu atât lenjeria devenea mai mică şi mai strâmtă, evidenţiind talia mică şi un bust cât mai generos. Tot atunci a apărut şi corsetul, unul dintre cele mai controversate articole de îmbrăcăminte din istorie, o sursă de „pleasure and pain“ (durere şi plăcere - n. red.) care le tăia de multe ori şi purtătoarelor sale respiraţia, nu doar celor care le priveau.
Acelaşi corset există şi astăzi, doar că sub o altă formă, ceva mai comodă. Mai mult, este purtat atât pe sub haine de către pasionatele de lenjerie intimă pentru care a rămas un element-cheie al arsenalului de seducţie, cât şi pe deasupra lor.
Corsetul nu a dispărut cu adevărat niciodată. Acum însă, lenjeria încearcă şi deja reuşeşte de câteva sezoane să urce pe scenă după ce a stat în spatele cortinei, ca regizor, acolo unde se pun la punct toate detaliile spectacolului (ţinutei).
Până nu demult lenjeria intimă era obiectul imaginaţiei şi nu al vizualului, iar dacă în loc să o vedem pe gaura cheii (ca în orice fantezie adolescentină) ajungem să o vedem prin uşa larg deschisă, riscă mirajul să se spulbere? Vremurile de azi ne arată că nu.
