Style

Bal mascat pe muzică de Chopin

21 oct 2010 62 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie
Bal mascat pe muzică de Chopin

Dupăce a debutat la începutul anului la New York şi Londra în cunoscutele săli de concerte Carnegie Hall şi Wigmore Hall, Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo se întoarce în România cu o temă extravagantă- "Un Ballo in maschera", în traducere "Un bal mascat". Numele a fost ales pentru a reflecta repertoriul şi evenimentele conexe, trimiţând către motivul măştilor, al balului şi al carnavalului.

Anul acesta cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo va prezenta, pe lângă concerte de muzică clasică, şi expoziţii de fotografie, proiecţii video şi proiecţii de film în colaborare cu TIFF - Festivalul International de Film Transilvania.
Astfel seria de evenimente care vor avea loc în perioada 31 octombrie - 14 noiembrie va cuprinde dubla expoziţie de fotografie semnată de fotograful japonez Hiroshi Watanabe şi de fotograful român care colaborează cu National Geographic, Dragoş Lumpan.

De asemenea, în cadrul festivalului se va proiecta filmul documentar "Chopin reloaded" în regia lui Krzysztof Dzieciolowski (Polonia, 2010).
Iar pe scena muzicală vor fi prezenţi mai mult de 30 de artişti internaţionali care vor susţine 14 concerte în 13 spaţii inedite. Pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Frédéric Chopin şi a lui Robert Schumann, creaţia muzicală a celor doi compozitori ocupă un loc central în programul SoNoRo.

Programul include concerte în locaţii emblematice ale Bucureştiului, Clujului şi Iaşiului. Nouă concerte sunt programate la Bucureşti, unul la Iaşi şi patru la Cluj. Deschiderea va avea loc duminică, 31 octombrie, în "Sala Unirii" a Palatului Cotroceni din Bucureşti, iar pe parcursul festivalului evenimentele se vor muta la Palatul Cotroceni, Cercul Militar Naţional, Palatul Bragadiru, Ateneul Român, ARCUB şi Muzeul George Enescu.