Caută doar în titlu
Style

A fi sau a nu fi … pe tocuri?

Ca să ţii pasul cu lumea de azi trebuie să porţi în primul rând pantofii potriviţi, logic. Iar lumea sofisticată a pantofilor se împarte acum în două tendinţe aflate la poluri opuse. Una care ne spune să ne încălţăm în pantofi sport chiar şi asortaţi la cele mai elegante ţinute, cealaltă ne îndeamnă să nu renunţăm la tocuri sub nicio (plat)formă.

Câteva poze de la o nuntă. Mireasa purtând Conversi albi, asortaţi. „A vrut să fie comodă să poată dansa toată noaptea“, explică cineva. Am ridicat dintr-o sprânceană. Analizând retrospectiv aceste frânturi de amintiri în acelaşi timp cu prezentarea pentru colecţia primăvară-vară 2014 a designerului Giles Deacon, pot spune acum despre mireasa în cauză că era vizionară. Ea şi restul fetelor care nu s-au temut niciodată să combine piese sport sau masculine cu o ţinută elegantă, feminină.

Pe podiumurile internaţionale pentru acest sezon s-au perindat rând pe rând pantofii confortabili, adidaşi simpli, sport (Adidas Gazelle), asortaţi cu rochii diafane, din mătase, cu imprimeuri artistice. Atât rochiile scurte pentru petrecere, accesorizate cu pene erau asociate cu pantofii sport, cât şi cele lungi, adevărate ţinute de gală. Totul pare că se potriveşte cu încălţămintea sportivă.

Asta nu înseamnă că tocurile ameţitor de înalte au ieşit din peisaj şi nu cred că o vor face vreodată, însă pantofii sport şi încălţările joase au momentul lor în lumina reflectoarelor. Poate pentru că trăim într-o lume dată pe fast forward sau pentru că oamenii simt nevoia de confort în viaţa de zi cu zi, sau pentru un alt motiv obscur din lumea misterioasă a modei.

În acest context, producătorul local Musette a lansat la Paris colecţia capsulă „Premier Envol“ realizată în parteneriat cu fosta tensimană Marion Bartoli. Colecţia cuprinde 19 modele de pantofi sport realizaţi din piele de piton accesorizată cu suprafeţe laminate sau pictate manual, cu cristale Swarovski, mărgele sau ţinte aplicate sau brodate manual.

Colecţia capsulă, prezentă momentan doar în magazinul din Paris al brandului, iese din tiparele modelelor care au consacrat casa, respectiv pantofi clasici, eleganţi, cu tocuri ameţitor de înalte.

Sneakerşii te duc de obicei cu gândul la şedinţele de jogging sau la ieşirile în parc, la plimbare cu câinele. Accesoriile strălucitoare şi culorile tari în nuanţe de verde sau auriu ale pantofilor din colecţia capsulă a Musette îi scot însă din anonimat. Ba mai mult, par pregătiţi să fie asortaţi cu o ţinută pentru covorul roşu.

„Pantofii sport reprezintă un must-have pentru acest sezon, fie că vorbim de modele cu talpa joasă sau de pantofi sport înalţi, cu platformă ascunsă“, spun şi reprezentanţii Il Passo. Realizaţi într-o varietate de culori şi tipuri de piele, de la cele cu aspecte metalice până la pielea soft tip camoscio vopsită în culori de vară, pantofii sport sunt de puţine ori clasicii adidaşi de care ne amintim de la ora de sport din generală. Accesoriile diverse, de la clape metalice pentru închideri până la fermoare laterale le pavează drumul către lumea modei.

„Pantofii sport cu platformă au făcut chiar şi cele mai înfocate purtătoare de tocuri să renunţe la pantofii clasici în favoarea lor. Marele avantaj al acestui trend este confortul“, spune şi Ana Cornea, unul dintre acţionarii producătorului român de încălţăminte Why Denis. Cu toate astea, Why Denis face trecerea spre trendul aflat la polul opus: cel al încălţătilor cu tocuri înalte, colorate în nuanţe delicioase.

Astfel, în cea mai nouă colecţie a companiei, focusul a fost „tocurile înalte, foarte înalte, aproate ameţitoare“, modelele clasice, ultrafeminine, esenţiale într-un cuvânt. Coloraţi în nuanţe pastelate, de roz-bonbon, galben pal sau bleu-ciel, pantofii Why Denis te duc cu gândul la bomboanele fondante din copilările sau la celebrele macarons.

Pentru a fi în tendinţele acestei veri, „mizează pe îndrăzneală, pe culori vii, fie pastelate, fie fluorescente şi pe accesorii cât mai impresionante“, sugerează Ana Cornea de la Why Denis.

Când vine vorba de tocuri sculpturale, modele îndrăzneţe şi culori „turbate“, nimeni nu reuşeşte să le pună pe toate într-un singur pantof care să şi arate bine cum o face Christian Louboutin. În ultima lui colecţie nuanţele de portocaliu fluorescent sunt asortate cu mov prună, pietrele preţioase capătă mărimi impresionante, iar pielea de crocodil şi cea de şarpe sunt pictate în culori vii. Ce au în comun toţi aceşti pantofi? Tocuri imposibil de înalte, ele fiind cele care l-au consacrat pe designerul francez.

Un nume care face o trecere jucăuşă  de la tocuri la „flats“ este casa Roger Vivier. Deşi tocul rămâne elementul central al colecţiei dedicate verii, designerul casei alege să îl curbeze de multe ori, dând impresia că stă să se rupă în orice moment şi să cadă în cealaltă extremă, a pantofilor mai sport.

În final, Louis Vuitton defineşte poate cel mai bine femeia în alegerile sale pentru accesorii. Această femeie care reuşeşte să fie chic fără să pară că depune prea mult efort este cea pe care Louis Vuitton o pune în centrul colecţiei sale Cruise Collection. Mereu cool, libertină, aparent nepăsătoare, însă mereu încrezătoare în alegerile sale. Ea poartă pantofi joşi pentru că sunt confortabili, dar şi pentru că are încredere în ea orice ar purta. După lăsarea serii însă, renunţă la confort pentru eleganţă şi se urcă pe tocuri, fie că este vorba de peep-toe-uri sau de sandale suficient de decupate pentru a lăsa suficientă piele la vedere.

Indiferent de alegerea sa, femeia de astăzi ştie că ea îi poartă pe pantofi şi nu invers.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.