Gastronomie

Trei tineri antreprenori îi învaţă pe români să mănânce sănătos şi corect: Le livrează zilnic, pentru 64-100 de lei, cele trei mese şi două gustări necesare pentru o alimentaţie echilibrată, meniul fiind pregătit de un nutriţionist şi un chef

26 iul 2019 4143 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Într-o eră în care timpul este luxul suprem, mesele au ajuns să fie luate pe fugă, relaxarea la film sau la teatru a devenit opţională, iar odihna a fost jertfită, nu de puţine ori, pe altarul muncii. În această lume grăbită, grăbită, grăbită, un grup de antreprenori locali a găsit o soluţie pentru ca mâncarea - o necesitate şi o plăcere totodată - să fie o sursă de echilibru în toate.

„Înainte de toate ne-am uitat la noi, cei din echipa fondatoare, şi la oamenii din jurul nostru. Stilul cotidian tot mai aglomerat nu ne permitea să avem un program constant al meselor principale – mănânci între şedinţe ce prinzi, mereu pe fugă, iar seara când ajungi acasă preferi să-ţi petreci timpul într-un alt mod decât să găteşti“, spune Florin Scarlat, cofondator LifeBox.

Aşa a apărut o afacere lansată oficial pe piaţă în urmă cu doi ani, dar care a fost gândită şi pregătită cu un an înainte. LifeBox.ro este de fapt o platformă de food delivery dedicată persoanelor care îşi asumă un stil de viaţă sănătos. Practic, compania îţi livrează zilnic, acasă, o cutie cu cele 5 mese ale zilei – mic dejun, prânz, cină şi două gustări, fiecare „box“ fiind calculat la un anumit număr de calorii, în funcţie de stilul de viaţă al clientului. Meniul este alcătuit din preparate sănătoase, gătite de chef Alex Cârţu, sub supravegherea medicului nutriţionist Anamaria Iulian.

„Ne-am întâlnit cu acest concept în afara ţării şi ne-am dat seama că este nevoie de un astfel de proiect şi în România. De la idee şi până la punerea sa în practică ne-am documentat asupra comportamentului de consum alimentar al românilor şi am învăţat ce înseamnă, de fapt, să te hrăneşti corect. Am testat multe idei şi ne-am format o echipă potrivită“, îşi aminteşte Florin Scarlat.

LifeBox are la bază 3 membri fondatori, toţi cu experienţă în zona de food şi online. Florin Scarlat, spre exemplu, a ocupat timp de 10 ani funcţia de director operaţional în cadrul unui lanţ de restaurante cu prezenţă internaţională. Radu Bălăceanu are o experienţă de peste 5 ani în zona de online food ordering, iar Lukasz Kuzniar este din Polonia şi este consultant în industria alimentară.

„Întotdeauna apare întrebarea – ce mâncăm azi?! – ceea ce înseamnă un timp extra alocat cumpărăturilor. Plus că ne confruntăm şi cu o lipsă a cunoştinţelor în ceea ce priveşte tipologia ingredientelor şi modul în care acestea ar trebui combinate şi consumate.“

Procesul de achiziţie se desfăşoară 100% online. Clientul accesează Lifebox.ro, îşi alege tipul de meniu dorit şi perioada de livrare preferată şi plasează comanda online. Apoi are loc magia din bucătărie, iar boxurile sunt livrate în fiecare dimineaţă, până la ora 10, la adresa furnizată de client.

Preţul unui LifeBox porneşte de la 64 de lei/zi (pentru meniu Vegan de 1.000 kcal) şi poate ajunge la 100 lei/zi în cazul meniului Sport în varianta de 3.000 kcal. Meniul nu poate fi personalizat pentru fiecare client în parte, însă se pune accent pe diversitate, astfel încât opţiunile nu se repetă timp de 21 de zile.

„Toate preparatele sunt gătite în bucătăria noastră din Bucureşti, recent amenajată şi extinsă.“ În bucătărie activează peste 25 de persoane specializate, care pregătesc zilnic meniurile pentru livrările din Capitală. Pentru clienţii din Cluj şi Oradea, preparatele sunt gătite în Oradea, urmând aceleaşi reţete şi fluxuri de producţie.

„Nu vindem diete, ba din contră, încercăm să schimbăm concepţia potrivit căreia dacă mănânci sănătos eşti la dietă. Noi punem la dispoziţie o componentă a unui stil de viaţă sănătos, pe lângă sport şi odihnă.“

Un mic dejun compus din omletă cu trufe şi gorgonzola, pâine integrală şi roşii cherry, urmat de cremă de sfeclă roşie şi brânză de capră, cu un prânz alcătuit din mâncare de ardei copt cu smântână şi bulgur cu legume, o budincă de ciocolată neagră şi seara un file de doradă în sos de verdeţuri şi legume coapte sună nu doar copios şi delicios, dar deloc a regim, nu?

De principiu, LifeBox se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 24-44 de ani, care vor să adopte un stil de viaţă sănătos şi au venituri peste medie.

„Mai nou, putem spune că am lărgit aria de targetare incluzând şi părinţi ce au copii cu vârste cuprinse între 3-14 ani, întrucât din luna iunie am introdus în oferta noastră şi meniul LifeBox Kids – aceeaşi soluţie de mâncare sănătoasă, dar adaptată pentru copii.“ Încă din prima zi LifeBox a avut în jur de 20 de clienţi care sunt şi astăzi abonaţi.

Care e efectul unui astfel de meniu şi al unui stil alimentar ordonat? Conştientizarea importanţei pe care o are alimentaţia sănătoasă duce la un nivel crescut de energie, la o putere mai mare de concentrare şi la o imunitate mai bună. Iar în final şi cântarul poate să zâmbească. „Motivele pentru care clienţii aleg acest stil alimentar sunt diverse: dorinţa de a slăbi, timpul insuficient de a găti acasă cele 5 mese sau, pur şi simplu, dorinţa de a avea un stil de viaţă mai sănătos.“

Despre principiile din spatele unui meniu Lifebox chef Alex Cîrţu şi dr. nutriţionist Anamaria Iulian spun că nu trebuie să lipsească alimentele cu încărcătură glicemică scăzută şi bogate în minerale, enzime, fitonutrienţi şi antioxidanţi. Spre exemplu, legumele furnizează principalele vitamine care ne dau energie, precum tot grupul de vitamine B şi C.

„Apoi, să nu uităm de fructe - îndeosebi cele de sezon, care vor furniza un zahăr cu absorbţie lentă, respectiv fructoza. Cerealele fără gluten - hrişca, quinoa, amaranth sunt, de asemenea, o sursă bună de aminoacizi esenţiali.“ Iar zahărul, atât de iubit şi de urât totodată, este un aliment de care nu avem nevoie, spun specialiştii LifeBox.

Dacă totuşi dorim să-l consumăm în forma lui pură şi nu ne mulţumim cu sursa de dulce luată din fructe, indicat e zahărul muscovado brun-închis în locul celui demerara, unul cu un procent maxim de melasă şi, implicit, de nutrienţi biologic activi.

„În meniurile LifeBox noi folosim sirop de agave, de arţar sau miere. Siropul de agave este îndulcitorul cu cea mai mică încărcătură glicemică dintre toate, prin urmare nu îngraşă dacă e folosit cu ştiinţă.“

Şi totuşi, aduce un strop de dulce pentru fiecare zi grea. Pentru că plăcerile mari vin în doze mici.