Gastronomie

Şi o veste bună: Vinurile roşii arată un potenţial extraordinar. 2020 va intra în rândul anilor de referinţă din punctul de vedere al calităţii

04 nov 2020 342 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Vinul roşu rezultat din strugurii anului 2020 are toate şansele să devină un produs excepţional, statisticile arătând că din cinci în cinci ani recoltele ajung să acumuleze toate cele necesare pentru rezultate memorabile. Şi la cum au mers lucrurile până acum, promisiunea unui pahar cu vin tare şi plin de personalitate ne face să mergem mai departe.

„Am încheiat campania de recoltare de aproximativ o săptămână, iar vinurile albe şi roze au fermentaţia alcoolică în mare parte gata. La prima evaluare, ele arată bine şi cred că vom avea nişte vinuri foarte bune din recolta 2020“, spune Zoe Ghiuri, partenerul Cramei Rasova, unul dintre cele mai tinere proiecte din industria locală a vinului, dar care a adus picătura de îndrăzneală necesară acestei pieţe.

Ghiuri spune că specialiştii de la Rasova, afacere amplasată în Cernavodă, sunt în acest moment încântaţi de Chardonnay, Pinot Gris şi Fetească albă pentru vinurile albe şi de roze-urile din Syrah, Fetească neagră şi Pinot Noir.

„Cu siguranţă, în vara lui 2021 vom avea nişte vinuri roze cel puţin la fel de bune ca cele din 2019. Vinurile roşii însă arată un potenţial extraordinar şi estimăm că 2020 va intra în rândul anilor de referinţă din punctul de vedere al calităţii“, mai spune reprezentanta Cramei Rasova.

Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, business cu mai multe proiecte în domeniul gastronomiei fine, vine cu o statistică ce confirmă potenţialul acestui an.

„În Bordeaux şi în Franţa, în general, se anunţă un an bun pentru calitatea vinului în 2020. În mod aproape sistematic, vinurile de Bordeaux au fost foarte bune în anii cu 5 şi 0, începând cu anul 2000 - 2005, 2010 şi 2015 au fost ani excepţionali“, spune Preotu.

Statistica pare a se aplica şi pe plan local, în ciuda unui an complicat, şi nu numai din cauza crizei sanitare.

„Este un an mai dificil din cauza secetei pe care via a resimţit-o din plin. Via a fost privată de precipitaţii atât în iarnă, cât şi la începutul verii, iar la noi, la Rasova, deoarece nu avem sistem de irigaţie, avem o producţie cu aproximativ 30% mai mică faţă de anul trecut“, mai spune Zoe Ghiuri.

Cu toate acestea, din punctul de vedere al potenţialului de culoare şi aromatic, 2020 este o recoltă bună.

Potrivit acesteia, din cauza secetei, boabele strugurilor sunt foarte mici.

„Ne este mai greu să obţinem culoarea provensală pe care ne-o dorim la rozeuri. Raportul dintre pieliţă şi must face ca vinurile să îşi ia culoare foarte repede. Este clar un an bun pentru vinurile roşii! Conţinutul de antociani (pigmenţi naturali - n. red.) este ridicat, pieliţa strugurilor este mai groasă. Avem posibilitatea să facem nişte vinuri roşii mai concentrate“, mai spune reprezentanta Cramei Rasova.

Seceta nu s-a resimţit doar în România, multe regiuni fiind confruntate cu acest fenomen.

„Este un an precoce, recolta a demarat devreme cam peste tot. În Champagne s-a ajuns practic la 17 august, devansând cei cinci ani cei mai precoce pe care i-am trăit în ultimii 15 ani. Am văzut recolta de Cabernet Sauvignon la Galicea Mare (Dolj) la început de septembrie, cu struguri extrem de concentraţi, rezultat al decalării ciclului de maturitate“, spune Iulia Scavo, profesoara de matematică transformată într-unul dintre cei mai buni somelieri din lume.

Scavo mai spune că se afla în România la mijlocul lui februarie, înainte de declanşarea pandemiei şi parcă era primăvară. „S-a dus timpul lunilor ianuarie şi februarie înzăpezite când se acumulau rezerve de apă pentru vie“, adaugă ea.

Posesoare a certificării DipWSET, atestat care o plasează la nivel de expert în toate aspectele legate de vin, printre titlurile câştigate de Iulia Scavo se numără locul 3 pentru România la Campionatul European al Somelierilor din 2013 şi 2017, titlul de Campion Naţional în 2018 sau locul 5 la Cam­pionatul Mondial al Somelierilor din 2013, urmat de un loc 7 la ediţia de anul trecut a aceleiaşi competiţii.

Tot ea mai spune că în multe zone vizitate a apărut fenomenul de struguri uscaţi pe vie (chiar şi în Champagne, dar şi în zone din România în Dealu Mare).

„Nu au fost, din fericire, atât de arşi de soare cum s-a întâmplat în 2019, dar am văzut totuşi fenomenul, cel puţin în Franţa în Valea Loarei la Saumur şi pe anumite pante foarte expuse, la Bellet (regiune din apropierea Nisei - n.red.).“

Un lucru e sigur, maturitatea strugurelui este decalată cam peste tot, acumulările de zahăr sunt din ce în ce mai rapide. „Este o provocare reală pentru producători“, mai spune Scavo.

Tot ea mai precizează că anul 2020 se prezintă în mod vizibil ca un vintage cald, vinurile vor fi generoase şi bogate în alcool, cum este tendinţa în ultimii ani, toată arta constând în a meşteşugi echilibrul cu acidităţile boabelor.

Criza sanitară a venit la rândul ei cu provocări pentru care s-au inventat soluţii din mers.

„Suntem o cramă/o afacere foarte nouă şi 2020 ne-a dat multe bătăi de cap, mult mai multe decât unei afaceri deja mature. Dacă punem la socoteală şi faptul că producţia este una agricolă cu un ciclu anual şi că ea nu poate fi oprită şi repornită în funcţie de vânzări sau de crize, cred că oricine îşi poate imagina «provocarea» numită 2020. Privind acum în urmă cred că am avut norocul şi nebunia să luăm deciziile corecte până acum“, spune Zoe Ghiuri. Astfel, în vară deşi crama nu se putea vizita (încă nu se poate), Rasova a continuat seria evenimentelor AER, organizate pe iarbă, pe terasele din curtea cramei.

„Îmi aduc aminte că primul eveniment s-a numit AER LIBER pentru că pur şi simplu asta ne-am dorit să oferim oamenilor şi cred că am reuşit.“

Mai mult, Crama Rasova pregăteşte lansarea unui nou brand de vinuri, cu un nume perfect pentru un 2020 memorabil.

„O să lansăm un brand nou de vinuri care se numeşte DULCE NEBUNIE.“ Povestea lui e despre oameni pasionaţi, care duc lucrurile mereu la o altă dimensiune. „Eu cred că 2020 trebuie să fie despre aceşti oameni, indiferent că sunt doctori, IT-işti, oameni de afaceri sau oameni obişnuiţi, care în «nebunia» lor vor găsi metodele să ducă lucrurile la nivelul următor, unul mai bun şi care să devină noua realitate. Asta mi-aş dori să fie 2020, o provocare care să ne facă pe toţi mai buni.“