Gastronomie

Orient Express gareaza in Centrul vechi

08 apr 2010 179 afişări
Din aceeaşi categorie
Orient Express gareaza in Centrul vechi

Trenul Orient Express a intrat in gara Centrul Vechi, pe Smardan 18 si stationeaza aici pe perioada nelimitata. De fapt e vorba doar de un vagon din tren transformat in bar, sau poate invers. Spatiul mic are in jur de 5 mese, fiecare cu propria fereastra decorata cu draperii de plus, deschisa catre peisaje din calatorii imaginare.

Deasupra ferestrelor improvizate au fost amenajate inclusiv spatii de depozitare pentru bagaje, lucrate in lemn. Cei care intra aici pot vizita, stand pe loc, marile capitale ale lumii precum Budapesta, Venetia sau Praga, doar ca din poze.

Iar daca prinzi loc la intrarea in vagonul-bar-restaurant, prin usile din sticla ai o priveliste animata catre toti potentialii pasageri, de pe Smardan.

Unii se grabesc sa prinda alte trenuri, iar altii intra in barul Orient Express sa calatoreasca si ei, sau macar sa bea un suc. Meniul din bar este pe masura locatiei, restrans dar practic. Poti comanda cafe latte, fresh de portocale, cocktailuri, dar si mancare precum vita cu cartofi Orient Express.

Cartofii sunt de altfel singurii care au denumire tematica, in rest nu exista nimic de genul cafea pe roti sau pui calator, nici placinta clasa 1. Partea buna este ca poti savura orice din meniu cu mai putin de 20 de lei, deci preturile nu se ridica la standardul de lux pe care-l impune adevaratul Orient Express. Bon voyage!