Gastronomie

MOM sau cum arată cea mai nouă destinaţie de pe harta culinară a Bucureştiului: Toate au fost gândite în ideea de a nu fi o distragere de la experienţa gastronomică, ci un suport

17 dec 2021 349 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

MOM este una dintre cele mai noi inserţii în spaţiul gastronomic local, restaurantul deschis în octombrie, în centrul Bucureştiului ademenind cu sinceritatea simplităţii în vremuri atât de complicate. Noul spaţiu încearcă să recreeze în farfurie, dar şi ca estetică, o căldură primordială, astfel că deşi este un proiect culinar, MOM devine şi un motiv pentru celebrarea energiei feminine.

„Deschiderea oficială a fost pe 11 octombrie, dar am avut un soi de soft launch cu câteva zile mai devreme. Practic, cine venea şi voia să ia loc la masă, putea să o facă, dar în perioada respectivă nu am comunicat acest lucru - a funcţionat ca o perioadă de rodaj, de calibrare, în care am avut ocazia să punem în practică şi să testăm cum funcţionăm ca echipă şi dacă rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor“, spune Andrei Vintilă, unul dintre cei patru membri ai familiei MOM.

Cu un background în inginerie şi design industrial, Andrei Vintilă a făcut pasul, după patru ani, în zona industriilor creative, fiind implicat în proiecte de fotografie, web design, graphic design, dar şi în coordonarea campaniilor pentru businessuri de nişă.

Alături de el în proiectul MOM mai sunt Toni Godeanu, Răzvan Buruiană şi Claudia Becea. Pe partea de investiţii există şi un silent parter, care de altfel aşa a şi rămas în cadrul interviului realizat cu După Afaceri Premium, silent.

„Chefii MOM sunt Toni Godeanu şi Răzvan Buruiană. Toni şi-a început cariera în cele mai bune restaurante de sushi din Bucureşti şi, de atunci, prin abilităţile lui naturale de lider, şi-a pus amprenta pe fiecare proiect, printre care se numără Mà, cinele WeDine şi Centocittà.“ De cealaltă parte, cu un background în modă şi design, creativitatea este a doua natură a lui Răzvan. „Când şi-a început parcursul culinar la Mà, Răzvan şi-a găsit propriul mod de a face lucrurile, cu o atitudine calmă şi o mare atenţie la detalii“, mai spun reprezentanţii MOM.

Deschiderea MOM a venit într-un moment în care, pentru toţi cei implicaţi, venise un moment al schimbărilor profesionale, iar când energiile s-au combinat şi au funcţionat împreună, situaţia delicată în care se află toată industria ospitalităţii nu a mai contat în voinţa de a începe acest proiect. Echipa astfel construită a pornit la drum cu două obiective.

În primul rând, meniul nu se încadrează într-o gastronomie anume, nu este reinterpretată bucătăria niciunei ţări sau culturi.

„Ne-am dorit, şi zicem că am reuşit, să venim cu un meniu în care oricine poate să găsească ceva familiar şi nou, în acelaşi timp, un preparat care să ofere confort, dar care să îndemne şi la explorat. Şi, mai presus de orice, ne concentrăm pe calitatea preparatelor pe care le servim.“

Dincolo de promisiunea din farfurie, estetica locului vine cu o altă propunere, aceea de a restabili în interiorul micului spaţiu din inima Bucureştiului o atmosferă sinceră, atât de necesară ţinând cont de furtuna de afară.

„Cel de-al doilea aspect este legat de atmosferă - MOM este despre celebrarea energiei feminine, sinceritatea absolută a simplităţii, lupta continuă dintre natural şi ce este creat de om.“ Fiecare element al experienţei evocă o căldură primordială şi accentuează, în acelaşi timp, contrastul dintre ce ne este înnăscut şi ce este învăţat, explică fondatorii proiectului gastronomic.

Astfel, spun cei patru, MOM este 100% despre mâncare, mesajul culinar fiind susţinut de o abordare estetică voit simplă.

„Inspiraţia a venit din zona mediteraneană în ceea ce priveşte texturile, formele, permisivitatea în a avea imperfecţiuni dictate de spaţiu şi toate au fost gândite tocmai în ideea de a nu fi o distragere de la experienţa gastronomică, ci un suport.“

Practic, spun cei de la MOM, spaţiul este lipsit de distrageri, un fel de black space, dar off-white (alb-gălbui), curat, un spaţiu în care Andrei Vintilă, coordonatorul proiectului, a aplicat o parte din principiile lui estetice din fotografie şi design.

„Materialele alese de Andrei sunt încadrate în două spectre aflate în contrast, unul inspirat de natură, unde regăsim natura fluidă şi imperfectă a pereţilor şi culoarea caldă a lemnului din mobilier folosit; iar pe cealaltă parte avem barurile din inox, sobre, monolitice, «man and machine made».“

Întreg proiectul a fost realizat în cinci luni, iar spaţiul poate acomoda la interior 30 de persoane, fiind împărţit în trei zone principale.

„Când ajungi, intri direct în spaţiul unde se serveşte masa, însă elementul central al acestuia nu sunt mesele, ci barul, care a fost creat în mod specific pentru această cameră.“ În partea stângă se deschide un al doilea spaţiu, de asemenea pentru servit masa, unde au fost plasate nişte mese rotunde, mai mari, în contrast cu cele pătrate de la intrare.

Cel de-al treilea spaţiu este bucătăria în sine, care este deschisă şi unde MOM propune un alt contrast: faţă de zonele de servire, unde materialele, pereţii şi luminile sunt în nuanţe calde, bucătăria este albă, iar suprafeţele sunt din inox.

„Terasa este un spaţiu simplu, unde putem primi 40 de oaspeţi. Laturile scurte, care încadrează terasa, sunt marcate de două jardiniere, iar întreaga suprafaţă poate fi acoperită, ceea ce ne permite să servim în exterior şi dacă plouă.“

Pe partea culinară, nimeni nu inventează roata deja reinventată până la epuizare.

„Printre dish-urile cele mai apreciate acum se numără burgerul, Nobility in a puffshell, care este o pară umplută cu gorgonzola, învelită în aluat de foitaj şi garnisită cu miere, nucă şi cimbru, dar şi Ambedo, care este un file de doradă servit alături de o cremă de cartofi infuzată cu lămâie şi cafea. Practic, nu ne-am concentrat pe a reinventa roata sau pe a veni cu lucruri de care nu a mai auzit nimeni, ci am încercat să elevăm şi să perfecţionăm feluri de mâncare iubite, care aduc confort.“

Ingredientele vin atât de la producătorii locali, cât şi de la marii distribuitori cu acces la gurmandele pieţe internaţionale.

Odată deschis localul, cei patru oameni din spatele MOM îşi concentrează atenţia pe rafinarea experienţei, pregătirile pentru iarna care stă să înceapă fiind la foc continuu. „Acum suntem în pline pregătiri de schimbare a meniului, pe care îl vom adapta perioadei de iarnă şi pe care îl gândim astfel încât să se preteze şi pentru livrare.“

Tot pentru perioada rece, au început lucrări şi la terasă, ca să se asigure că oaspeţii se vor putea bucura de spaţiu pentru o perioadă cât mai lungă.

„Pe lângă aceste aspecte, lucrăm continuu la experienţa pe care o oferim clienţilor şi, pe baza feedbackului primit, ajustăm şi optimizăm toate procesele.“