S-a întors în Belgia la începutul lui 1990 şi a început să lucreze în departamentul de audit al Touche Ross (unul dintre cei din Big 8 la vremea aceea). A rămas în companie - care mai târziu a devenit Deloitte - timp de 6 ani. În 1997 i s-a oferit un job într-o companie mai mică de consultanţă care îşi deschisese birou în România. "Era pe vremea când primul val de investitori a venit în România. Să mă mut aici a fost o mare provocare. Era una dintre puţinele ţări din regiune în care nu fusesem încă. Am ales-o din două mari motive. Primul a fost limba, care părea mult mai confortabilă decât limbile slave, iar al doilea motiv au fost uriaşele oportunităţi ale ţării la momentul acela."
După un an în România s-a decis să-şi deschidă propria firmă de consultanţă, numită Quintus. "Mi-am propus să intru pe nişa serviciilor financiar-contabile pentru companii mai mici, înfiinţate de străini în România, poziţionând Quintus între Big4 şi firmele mici de contabilitate locale." Compania a crescut repede. Cele două momente definitorii din viaţa firmei au fost alăturarea partenerilor români ("suntem 5 parteneri, fiecare cu o puternică competenţă specifică") şi integrarea Quintus în grupul de audit/contabilitate/taxe TPA Horwath din Austria, în 2007. "Suntem acum parte dintr-un grup cu birouri în 10 ţări care numără aproape 1.000 de consultanţi. Biroul din Bucureşti are peste 70 de angajaţi."
Mentorul său a fost partenerul din Deloitte Leo Van Steenberge. El i-a deschis ochii asupra afacerilor şi i-a arătat cum plictisitoarea lume a cifrelor (auditori, contabili) este factorul hotărâtor în majoritatea deciziilor de business. Tot el este cel care l-a încurajat să vină în România. "Numele companiei mele Quintus vine de fapt de la numele labradorului său… Îi voi fi veşnic recunoscător lui Leo că nu şi-a numit câinele Blacky sau Ham-Ham."
Când era mic visa în secret să devină farmacist. "Aveam un unchi în Bruges care era farmacist şi îmi plăcea ideea de a fi în mijlocul unei comunităţi şi să întâlnesc oameni tot timpul. Dar am picat examenul la chimie, aşa că s-a dus ambiţia mea." Când i-a spus tatălui său (fost bancher) că vrea să înfiinţeze o firmă de contabilitate în România, prima lui reacţie a fost o linişte de 10 secunde. "După asta m-a rugat să îi explic ce şi cum. Trebuie că am fost foarte convingător, pentru că nu mi-a spus niciodată nimic negativ. Mă bucur că nu a făcut-o. Altfel puteam fi acum un farmacist, unul care nu ştie prea multe despre chimie."
Jobul de acum nu i-a schimbat stilul de viaţă, dar faptul că este expat da. "Când nu ai familia foarte aproape îţi creezi un altfel de cerc social. Prietenii îţi devin familie, iar astfel trăieşti puţin diferit de cum ai fi făcut-o în ţara ta. Expaţii sunt probabil mai puţin statici şi au o viaţă mai activă, poate mai tânără decât colegii lor de acasă." Între viaţa personală şi cea profesională echilibrul se realizează cu ajutorul unui Blackberry. "Avantajul comunicării moderne este acela că ne permite să lucrăm şi în afara biroului sau în afara orelor de lucru dacă este nevoie. Azi e suficient să ai un mic Blackberry pentru a deveni workaholic."
De fapt, viaţa în România creează dependenţă multor străini, spune Glas. "Amestecul de potenţial uriaş, progres lent, oameni calzi, infrastructură slabă etc. Creează un mediu de care te desprinzi greu. Nu ştiu vreo altă ţară în care atât de mulţi expaţi să vină cu un contract de 2-3 ani şi să rămână să locuiască în continuare după 10 ani."
O zi obişnuită din viaţa ui Glas începe cu micul dejun şi ştirile online. "Când ajung la birou atac e-mailurile şi am foarte multe întâlniri - cam 50% din acestea sunt la sediu, 50% în afara lui. Serile sunt ocupate foarte des cu evenimente sociale sau cu afaceri".
Weekendurile sunt dedicate hobby-ului principal, ciclismul. "Încerc să plec măcar în weekend, într-o expediţie mai lungă cu bicicleta (ceea ce înseamnă între 3 şi 7 ore) în şi în afara Bucureştiului. Am foarte rar weekenduri «normale». Uneori îmi face plăcere şi să stau o zi acasă fără niciun plan."
Participă la evenimente ciclistice din România şi din afara ţării - "pe 10 iunie merg în fiecare an la Maratonul Dolomiţilor, o cursă clasică de urcuş din Italia, cu aproape 9.000 de participanţi. Iar la începutul lunii iunie am organizat Maratonul Vinului împreună cu trei prieteni expaţi care trăiesc în Bucureşti. E un eveniment de mountainbiking la Urlaţi la care au fost prezenţi peste 400 de participanţi".
Tot la capitolul weekend sau "vacanţă" intră şi concertele. "Cel mai bun concert la care am mers a fost Elvis Costello în Carre, Amsterdam. Este un cântăreţ şi compozitor excepţional. Va face un tur de concerte în Europa lunile viitoare şi mă gândesc să merg să îl văd în Oslo în noiembrie." A fost recent şi la Sting în Bucureşti. "Acela a fost un concert minunat. Mai merg deseori să ascult formaţii mai mici în cluburi precum Control. Formaţia mea favorită «din România» este Zdob şi Zdub, pe care i-am văzut-o şi aici şi la Chişinău şi în Elveţia."
Pentru un power lunch sau o cină de weekend în oraş contează mai puţin locul şi mai mult specificul bucătăriei. "Midii cu cartofi prăjiţi. Un fel belgian standard. Cu cartofi prăjiţi şi maioneză, vă rog!" Cam aşa sună comanda lui Jan Glas, care spune că restaurantele din Bucureşti sunt atât de instabile, încât nu prea are sens să ai unul preferat.
"Acum mulţi ani am încercat şi eu experienţa deschiderii unui restaurant. Împreună cu patru prieteni am înfiinţat Amsterdam Grand Café în centrul vechi. A fost primul bar deschis în zona Lipscani. Cred că am făcut asta cu cel puţin cinci ani prea devreme…"
