Caută doar în titlu
Gastronomie

Ce mâncare au comandat românii în pandemie: cea deja cunoscută, apropiată de suflet, care le aduce aminte de copilărie sau ceva cu totul nou, diferit de orice a mai fost preparat în bucătăriile proprii?

Pandemia de COVID-19 a schimbat multe lucruri: modul în care ne îmbrăcăm, în care socializăm sau în care muncim. Nici felul în care mâncăm nu mai e acelaşi. Cinăm mai degrabă acasă decât în oraş, luăm prânzul nu de puţine ori peste tastatură şi nu la masă, iar de micul dejun de multe ori am şi uitat că există. Ţinând cont de toate acestea, întrebarea care rămâne este: a schimbat pandemia chiar şi ceea ce mâncăm?

Între „comfort food“ şi rebelizarea papilelor gustative. Cam aşa s-ar descrie gastronomia în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19. Mai exact, mâncarea se împarte în două categorii - cea care e deja cunoscută, apropiată de suflet, care naşte o emoţie, şi cea cu totul nouă, diferită de orice a mai fost încercat până acum, de orice a fost preparat în bucătăriile proprii.

„Din câte am observat, în timpul pandemiei consumatorii noştri au mers la sigur. Atât clienţii pe care îi aveam deja şi care reveneau la noi, cât şi cei noi au ales să comande cele mai populare preparate din meniu, cele clasice“, spune Ioana Văsîi, fondatoarea Animaletto, un pizza bar din Bucureşti deschis acum circa cinci ani în inima oraşului.

Astfel, cele mai căutate produse din meniu în perioada pandemiei au rămas aceleaşi în cazul Animaletto: pizza bufala, pizza diavola, pizza capricciosa, supa de roşii şi tagliatellele salsiccia.

Nu aceeaşi a fost situaţia la Atelierul de Paste, un business pe care Marius Crişan, Bogdan Muntean şi Marius Muntean, trei prieteni pasionaţi de paste, l-au pus pe harta oraşului Târgu-Mureş. Este vorba de un concept de tip pasta bar, cu producţie integrată, deschis în iunie 2020, după trei ani de la apariţia ideii, în care antreprenorii au investit 15.000 de euro din fonduri proprii. 

„În ceea ce priveşte Atelierul de Paste, din ceea ce am observat noi de-a lungul acestei perioade de pandemie, clienţii au fost în egală măsură curioşi să încerce produse noi gen arrancini di riso - un produs nou din punctul nostru de vedere în România, spun asta fiindcă nu am regăsit nicăieri acest produs în meniul restaurantelor de profil - şi tagliatelle al tartufo, dar şi preparate consacrate cum ar fi carbonara sau bolognese, cele din urmă fiind top sellers la noi împreună cu fusilli alla toscana“, spune Marius Crişan.

Activitatea în Atelierul de Paste începe zilnic încă de dimineaţă, pentru că antreprenorii produc 100% pastele de la zero şi ulterior le prepară, astfel încât să le păstreze prospeţimea.

„Trebuie menţionat că am început cu un meniu destul de restrâns, precaut am putea spune, bazat în principal pe reţetele tradiţionale - carbonara, aglio olio, arrabiata, bolognese, pentru ca mai apoi, treptat, să introducem noi preparate gen tagliatelle scampi, zuchinne e pomodorini, tagliatelle al tartufo, tagliatelle mare e monti, care spre bucuria noastră au prins.“

El spune astfel că există interes pentru noutăţi, cu toate că cele mai căutate produse au rămas cele clasice, carbonara şi bolognese. „Suntem încrezători că vom reuşi să convingem clienţii de faptul că există o multitudine de produse/reţete care sunt mai puţin cunoscute, dar care sunt cel puţin la fel de gustoase.“

Spre exemplu, la începutul anului 2021 meniul Atelierului de Paste a fost completat cu patru preparate noi, şi anume tagliatelle mare e monti, gnocchi con pomodoro secchi, o variantă de ragu bolognese - vegană cu linte - şi o supă de legume minestrone cu paste fusilli.

„Am optat pentru aceste produse deoarece încercăm să venim tot timpul cu ceva nou, în funcţie şi de sezon uneori, ceva care să provoace clienţii să iasă din zona de confort a gusturilor şi a texturilor pe care le cunosc deja.“

Ioana Văsîi, cea care alături de fratele său a pus bazele Animaletto în Bucureşti, afirmă că deşi s-a gândit să introducă preparate noi în meniul localului în pandemie, în final a decis să nu facă schimbări în această perioadă.

„Ne-am gândit foarte mult dacă să introducem produse noi, dar am ajuns la concluzia că poate nu este cel mai potrivit moment să facem asta. Cu toate schimbările prin care am trecut cu toţii în 2020, am hotărât să păstrăm lucrurile exact la fel, să le oferim clienţilor noştri o oarecare stabilitate, iar acest lucru nu a fost deloc uşor“.

Au fost perioade în care multe dintre ingredientele pe care le foloseau nu se mai importau, se găseau mult mai greu sau la preţuri mult mai mari, dar antreprenorii au depus toate eforturile posibile pentru a păstra identitatea locului în speranţa că totul va „reveni la normal“ în curând. „Pentru noi asta a fost adevărata bătălie. Suntem bucuroşi că am făcut asta, iar feedbackul a fost unul foarte bun.“

Nici schimbările de meniu nu pot fi realizate oricând şi oricum, după cum explică Marius Crişan, cofondatorul businessului Atelierul de Paste din Târgu-Mureş. „De menţionat este faptul că aceste momente în care aducem îmbunătăţiri la meniu sunt foarte atent alese deoarece, deşi elementele de noutate sunt bine-venite din punctul nostru de vedere, constanţa în a livra acelaşi produs de calitate clienţilor primează.“

De aceeaşi părere este şi Ioana Vasîi de la Animaletto care adaugă că o schimbare interesantă pe care a observat-o în rândul clienţilor a fost faptul că mulţi dintre ei nu au mai fost interesaţi de deserturi. Discutând cu ei a tras concluzia că au devenit mult mai selectivi în timpul pandemiei.

„Dacă la noi veneau pentru «pizza preferată», în alte locuri mergeau pentru «desertul favorit». Faptul că oamenii încep să aprecieze din ce în ce mai mult locurile specializate în anumite produse nu poate decât să ne bucure şi să ne motiveze să păstrăm aceleaşi standarde.“

De altfel, pe scena gastronomică locală apăruseră în ultimii ani tot mai multe localuri specializate, cu un produs fanion în meniu, fie că e vorba de pizza sau paste, ecleruri sau savarine, burgeri ori steak. Acesta, spuneau specialiştii, era un semn de maturizare a pieţei.

În pandemie, numărul localurilor deschise a scăzut dramatic, pe când închiderile au crescut văzând cu ochii. Totuşi, au rămas în picioare acele locuri care au creat o relaţie cu consumatorul, care i-au oferit acestuia fie un preparat mult-iubit, fie unul cu totul diferit de tot ce a mai încercat.

Concluzionând, Marius Crişan spune că din ce au observat el şi partenerii săi de afaceri în cele şapte luni de activitate - luni care coincid şi cu perioada pandemiei - oamenii sunt deopotrivă atraşi de ceea ce deja cunosc şi au experimentat, dar şi de nou. Cu un mic avantaj totuşi către zona lor de confort.

Deci, multe lucruri se schimbă, dar unele rămân la fel, chiar şi în pandemie.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.