Stau acasă de o lună şi jumătate, cu mici şi deloc frecvente escapade de-a dreptul exotice la supermarket şi cu o singură incursiune în lumea mare şi nu atât de pustie pe cât s-ar putea crede. Mai exact, am întrerupt programul obişnuit cu o singură zi de muncă la studio. În rest, patul şi canapeaua mi-au fost birou de atât de multă vreme încât am uitat cum se simţea scaunul de la birou. Adesea mi se părea incomod, acum însă cred că m-aş simţi mai ceva ca într-un fotoliu de masaj. Poate doar e mintea care reconfigurează unele amintiri pentru că mi-e dor.
De fapt, mi-e dor de multe lucruri. De lucruri mici în principiu, precum hummusul de la restaurantul libanez de lângă birou. Sau chiar de restaurantul asiatic pe care de altfel nu l-am iubit niciodată. Ba din contră.
Mi-e dor de cafeaua pe care mi-o cumpăram în fiecare dimineaţă la pachet pentru la birou. Am verificat zilele trecute din nou şi statusul e acelaşi. Cafeneaua e în continuare închisă. Nu visez să stau la o masă - înăuntru sau pe terasă - cu o prietenă, deşi recunosc că nu sună rău deloc. Dar mi-e dor pur şi simplu de cafeaua mea Large Brasil. Aş savura-o mergând agale şi fără scop precis prin centrul Bucureştiului. Sună la fel de exotic acum ca un city break.
Ba chiar am luat în calcul să o savurez în timp ce parcurg pe jos cei 3,8 kilometri care mă despart de birou. Sau cei 4,1 kilometri, depinde de ruta pe care o aleg. Mi-e dor de mers pe jos. Şi de birou mi-e dor. Nu de masa propriu-zisă, cât de oameni. De discuţiile obişnuite despre cărţi, ştiri şi vacanţe.
Mi-e dor şi de vacanţe. Poate cel mai dor. Cred că aici, incertitudinea e cea care face cel mai mult rău. Nu ştiu şi probabil nimeni nu ştie când lucrurile vor reveni la normal. Vorba lui Ion Minulescu, „Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată, E-adevărat; Dar cât ne vom iubi, Nici noi nu ştim, Nici lumea nu va şti... Şi nu va şti-o, poate, niciodată...“
Da, mi-e dor de multe lucruri, dar de lucruri mici. Nu visez la petreceri în club şi ieşiri în grup. Nu încă cel puţin. Aş vrea doar să ştiu când lucrurile vor reveni la normal. Nu la noua normalitate, la cea veche. M-ar ajuta chiar şi un termen îndepărtat - precum vara lui 2021, dar ferm.
Pentru că de fapt, mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de lume.
Cristina Roşca este editor-şef După Afaceri Premium
P.S: Astăzi a apărut numărul de mai al revistei După Afaceri Premium, disponibil în format epaper (aici: https://bit.ly/3dgdMbR). Articolele vor fi publicate treptat şi online.
