După Afaceri

Dragă călătorule,

29 mai 2013 342 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie

Colierul hand made pe care-l port mi-a fost adus de fratele meu din Cape Town. A petrecut Anul Nou acolo şi s-a întors cu o mulţime de poveşti printre care şi faptul că a fost estimat de o domnişoară localnică la 20 de vaci şi 10 capre - cam atât ar costa să fie luat de bărbat în Africa de Sud. Obiceiul e ca bărbatul să oferteze, dar fiind 2013… Oricum, în Bucureşti probabil că ar fi fost considerat doar un băiat bun, de aici şi frumuseţea diferenţelor culturale.

În această ediţie a DA Premium vei afla mai multe despre diferenţe culturale, despre motivele unora de a călători, fie că e vorba de excursii în căutarea gustului perfect,  pentru practicarea unui hobby sau doar pentru a explora locuri necunoscute. Vorba aceea, nu destinaţia contează, ci călătoria în sine.

În acest număr al revistei afli şi noutăţi de la târgul de ceasuri şi bijuterii de la Basel, aduse în bagaj chiar de mine, alături de recomandări pentru locuri „must see“ anul acesta, fie de dragul aventurii, fie pentru a degusta cele mai renumite delicatese italieneşti şi spaniole sau pentru a testa terenuri de golf.

Tot aici călătoreşti în trecut răsfoind paginile pictorialului de modă inspirat din Marele Gatsby şi afli ce trebuie să-ţi iei în bagajul de călătorie, din paginile de beauty.

Iar în rubrica auto, colegul nostru Răzvan Mureşan povesteşte cum este să devii membru al Porsche Travel Club.

Drum bun, către orice destinaţie vei alege să porneşti!

Ioana Mîţu,  Editor-şef După Afaceri Premium