Ceasuri & Bijuterii

Un nou look, mai sporty

24 mar 2014 292 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie

Brandul elveţian Frederique Constant a lansat pentru prima oară linia de ceasuri Slimline Moonphase, anul trecut, focusându-se pe accesul uşor la toate funcţiile ceasului printr-un singur remontoar. Anul acesta, Frederique Constant s-a concentrat mai mult pe design, trecând de la un look chic la cel sporty.  Astfel, la târgul Basel ce va avea loc la sfârşitul lui martie, casa orologeră va lansa două modele noi echipate cu brăţări din oţel ce le înlocuiesc cu succes pe cele din piele de aligator, fiind mai potrivite pentru o plimbare pe iaht, la tenis sau într-un resort de schi.

Cadranul rămâne acelaşi, cu excepţia unei nuanţe noi, de albastru, şi afişează ora, data şi fazele Lunii, ajustabile prin acelaşi  remontoar. Carcasa noilor modele are un  diametru de 42 mm, iar ceasurile sunt dotate cu mecanism automatic cu rezervă de putere de 42 de ore.

La fel ca şi primele modele din colecţie, prin spatele din geam al carcasei cunoscătorii pot admira mecanismul.