Ceasuri & Bijuterii

Un diamant roz uriaş, de aproape 13 carate, a fost descoperit în Australia

22 feb 2012 2305 afişări de Florin Badescu
Din aceeaşi categorie
Un diamant roz uriaş, de aproape 13 carate, a fost descoperit în Australia

Un diamant roz "remarcabil", de aproape 13 carate, despre care se spune că este cea mai rară şi cea mai preţioasă nestemată descoperită vreodată în Australia, a fost găsit într-o mină de diamante exploatată de compania Rio Tinto în regiunea Kimberley din vestul Australiei, relatează AFP.

Reprezentanţii companiei miniere britanico-australiene Rio Tinto au anunţat, miercuri, descoperirea pietrei brute de 12,76 de carate denumită Argyle Pink Jubilee.

"Un diamant de acest calibru este fără precedent în Australia", a declarat Josephine Johnson, directoarea diviziei Argyle Pink Diamonds. "A fost nevoie de 26 de ani pentru a extrage această piatră şi este posibil să nu mai vedem niciodată o alta la fel".

Este încă prea devreme pentru a avansa o estimare a valorii diamantului Argyle Pink Jubilee, a precizat compania Rio Tinto. Diamantele roz de o calitate foarte înaltă pot atinge şi un milion de dolari pe un carat.

Preţul diamantelor roz a crescut considerabil în ultimii 20 de ani şi aceste pietre preţioase reprezintă de acum "una dintre formele cele mai concentrate de bogăţie, într-o măsură mai mare decât diamantele albe", afirmă un purtător de cuvânt al grupului Rio Tinto.

Nestemata, al cărei nume face referire la jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a, şeful statului Australia, are o culoare roz asemănătoare celei pe care o are diamantul de 24 de carate Williamson Pink, oferit reginei Angliei cu ocazia căsătoriei sale cu ducele de Edinburgh în 1947. Diamantul Williamson a fost descoperit în acelaşi an, în Tanzania.

Întrebat dacă şi diamantul Argyle Pink Jubilee va deveni proprietatea reginei Marii Britanii, purtătorul de cuvânt al companiei Rio Tinto a declarat: "doar dacă ea (regina, n.r.) doreşte să îşi cumpere bijuterii noi. Însă va avea parte de o concurenţă mare".

Aproximativ 90% din diamantele roz descoperite în lumea întreagă provin din mina Argyle din Kimberley, exploatată de grupul Rio Tinto.

Cele mai mari dintre aceste pietre preţioase sunt în general achiziţionate de muzee sau scoase la licitaţie de către marile case, precum Christie's şi Sotheby's. Altele erau oferite în trecut unor monarhi.

În cei 244 de ani de existenţă, casa Christie's a scos la licitaţie doar 18 diamante şlefuite care aveau peste 10 carate.

Potrivit legendelor aborigene, mina Argyle s-a format atunci când un peşte barramundi a sărit prin ochiurile năvoadelor întinse de trei pescari. Diamantele albe descoperite în mină ar fi solzii săi care strălucesc în lumina soarelui, iar diamantele roz reprezintă bucăţi mici din inima sa.

După ce va fi tăiat şi şlefuit, diamantul Argyle Pink Jubilee va fi evaluat de experţi internaţionali, prezentat în mai multe ţări şi apoi scos la licitaţie în cadrul unei vânzări private, în partea a doua a acestui an.