Ceasuri & Bijuterii

Pentru experienţe nepământene

20 nov 2014 286 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Pe 21 iulie 1969, doi astronauţi ai NASA au devenit primele fiinţe umane care au pus piciorul pe suprafaţa unui corp celest. Atunci când Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au pus piciorul pe Lună au îndeplinit una dintre provocările lansate cu numai câţiva ani în urmă de preşedintele american John F. Kennedy. Atingerea acestui obiectiv a fost de mult ori descrisă ca fiind una dintre cele mai importante reuşite tehnice ale omenirii iar OMEGA a fost la propriu martor de primă mână la această ocazie.

Legat de costumul său spaţial, la mâna lui Buzz Aldrin se afla un cronograf, OMEGA Speedmaster Professional. Neil Armstrong avea şi el un Speedmaster la bordul Modulului Lunar ca un backup de încredere la sistemul de cronometrare electronic. Ediţia limitată OMEGA Speedmaster Professional Apollo 11 marchează a 45-a aniversare de la acest eveniment şi comemorează prima aselenizare, aducând în prim-plan faptul că la această aventură spaţială a participat şi cronograful OMEGA.

Amintind de culorile Lunii şi de modulele de comandă ale Apolo 11, ediţia limitată prezintă un cadran de 42 de milimetri, atins cu o pulbere de aur. Indicatoarele pentru ore sau minute sunt realizate din aur roşu, iar cronograful central este placat de asemenea cu aur roşu.