Auto

Test auto: La volanul Mazda6 pe şoselele celebrei Costa Brava. Plus o recomandare de hotel

11 iun 2015 1824 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie
Mazda este supranumită BMW-ul japonez de către pasionaţii auto, motiv pentru care marca japoneză plusează, ca şi brandul bavarez, atât pe design şi tehnologie, cât şi pe sportivitate, cu toate că joacă în alt segment de preţ.
 
Una dintre cele mai bune soluţii pentru a testa şi performanţele dinamice ale unui nou model Mazda este Spania, atât datorită celei mai extinse reţele de autostrăzi, cât şi traseelor montane sinuoase. Astfel, celebra Costa Brava din apropierea Barcelonei devine locul perfect de testare, nu doar datorită traseelor, ci şi peisajelor ce pun în valoare designul pasional al celei mai noi japoneze, Mazda6.

Modelul de clasă medie vine cu schimbări importante faţă de varianta anterioară, iar principalele noutăţi includ un exterior restilizat, un interior complet nou, o suită de tehnologii noi de siguranţă activă şi, în premieră, tracţiune integrală.

Tot la capitolul tehnologie, noutăţile includ farurile adaptabile cu tehnologie LED care integrează şi un sistem de ultimă generaţie de control automat al fazei lungi, precum şi blocuri separate LED pe fiecare far, controlate individual. Farurile încadrează o nouă grilă frontală şi o bară redesenată şi includ proiectoare de ceaţă LED.

Dacă noua generaţie Mazda6 a venit în 2013 cu un interior nu la fel de spectaculos precum designul exterior, acum faceliftul constă într-o planşă de bord complet nouă. Aceasta dispune acum de un sistem multimedia cu touchscreen cu o diagonală de şapte inchi şi în premieră, un sistem head-up display similar cu cel de la Peugeot. În plus, zona superioară a bordului, de deasupra cadranelor poate fi acoperită cu piele, întocmai cum se regăseşte în cazul modelelor premium şi de lux, iar cadranele beneficiază de o nouă grafică.

Lista sistemelor de siguranţă conţine cele mai noi tehnologii ale constructorului, de la sistemul adaptabil al fazei lungi care va regla automat suprafaţa luminată de far pentru a nu deranja autovehiculele din sens opus la Rear Vehicle Monitoring, sistem care integrează tehnologia Rear Cross Traffic Alert şi care îl atenţionează pe şofer asupra obstacolelor la deplasarea în marşarier. „Meniul“ mai include şi sistemul Lane-Keep Assist System, care are ca rol evitarea schimbărilor nedorite de bandă şi adaugă avertizării sonore o vibraţie în volan.

Aşa cum orice aventură trebuie să aibă şi o destinaţie, în acest caz a fost vorba de Dolce Sitges, un hotel situat pe Costa Brava ce oferă o privelişte impresionantă spre Marea Mediterană, la fel ca Mazda6.