Arts & Design

Un artist al Casei Regale

05 mar 2009 216 afişări
Din aceeaşi categorie

Tanara Ottilia Michail-Otetelesanu (1885-1974), scolita in muzica si belle arte la Bucuresti, a fost trimisa de Regina Elisabeta cu o bursa de stat la Berlin, dupa care si-a instalat atelierul la Peles, unde a activat pana in 1916. Expozanta activa in primele decenii ale secolului XX, apreciata pe plan national si european, Ottilia Michail-Otetelesanu s-a remarcat in pictura de sevalet, acuarela, arte decorative si in special email. A avut un destin cu totul exceptional, prea putin explorat de istoricii artei. Prietena cu Ion Luca Caragiale, caruia i-a executat la Berlin ultimele doua portrete, a fost apreciata si de Nicolae Grigorescu. A devenit artist al Casei Regale a Romaniei si apropiata a Reginei Elisabeta.
Cateva decenii mai tarziu, a fost consilier artistic al Patriarhiei Romane si intemeietor al Atelierului de Email al Institutului Biblic, pe care l-a condus pana la varsta de 80 de ani.
Separata de confratii plasticieni prin conditia de artist al Curtii, pe de-o parte, dar si prin specializarea rara in tehnica emailului, pe de alta parte, marginalizata in anii comunismului, pictorita, cel putin din 1945 pana azi, n-a fost cunoscuta in lumea artistilor si a colectionarilor, existenta si creatia ei desfasurandu-se, practic, intr-un anonimat deplin. Un anonimat nedrept, asa cum a dovedit-o colectia masiva - de peste o suta de lucrari, constand in gravuri, desene, tablouri in ulei, acuarele si emailuri, salvate de urmasi de la risipire impreuna cu documentele de familie -, expusa in urma cu cativa ani la Cercul Militar National.
Albumul pe care il propune Tudor Octavian reproduce o parte dintre aceste lucrari si schiteaza povestea unei mari valori pierdute in jocul crud al istoriei.
"Ottilia Michail-Otetelesanu - spune scriitorul - a creat o opera in email pe care ar fi s-o numim unica, desi nu-i vom cunoaste niciodata dimensiunile. Lucrand in regim inchis, controlat de stat cu acribie, fara a sti intotdeauna unde vor ajunge minunatiile iesite din mainile sale, artista a fost profund marcata de sentimentul ca produce in gol."