Arts & Design

Jos perdeaua! Cum a reuşit feminismul să transforme galerii de artă sau banale tricouri în expresii ale cauzei: Astfel de iniţiative sunt necesare, mai ales în România. Avem nevoie de repere feminine

06 ian 2022 234 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Doar 2% din piaţa artei este reprezentată de femei, abia în 2018 o lucrare semnată de o femeie trecând de pragul de tranzacţionare de 10 milioane de dolari, sumă infimă raportată la recordurile stabilite de lucrările semnate de bărbaţi. Dar speranţă există, de la galerii la tricourile de zi cu zi, toate transformând femeia din subiect exprimat în artă în femeie care se exprimă pe sine în artă, după bunul plac. Fără perdea.

„Deşi substantivată adesea, ba chiar cu majusculă, arta este mai degrabă un verb, o acţiune măsurabilă prin suma de gesturi artistice“, spune Olga Vintaniuc, director fondator şi partener al Kulterra, galerie de artă contemporană recent deschisă în Bucureşti care îşi doreşte să devină un centru cultural multifuncţional, cu piese de teatru, proiecţii video şi muzică experimentală.

Privită din acest unghi de acţiune, arta a devenit un aliat al feminităţii, în toate luptele vizibile sau ascunse pe care femeile le au de înfruntat zilnic. Paradoxal, acest mesaj artistic vine într-o industrie a artei dominată de bărbaţi.

„Dacă ne referim la «industria artei», adică la acea infrastructură şi la acel univers social şi economic cvasi-închis, cred că putem admite că-n ultimele decenii prezenţa artistelor este tot mai remarcabilă.“

Cu toate acestea, Olga Vintaniuc subliniază că arta produsă de femei nu are încă acele recorduri de încasări pe care le are cea produsă de artişti bărbaţi.

„O lucrare de Jenny Saville (artistă britanică) s-a vândut în 2018 cu peste 10 milioane de dolari, trecându-se un prag psihologic. Dar suntem foarte departe de sumele cu mult mai mari la care au fost licitate lucrări prodse de artişti bărbaţi.“ În plus, potrivit unor statistici, artistele reprezintă doar 2% din piaţa artei. Dar industria artei înseamnă şi galerii, curatori, critici, istorici ai artei, asociaţii şi organizaţii, publicaţii, comunicare etc. „În aceste zone prezenţa şi importanţa (poate chiar şi ponderea?) femeilor este în creştere“, mai spune fondatoarea Kulterra.

Ca expresie vizuală, de multe ori, mesajul din arta semnată de femei este transmis printr-un realism aproape crud al formelor. Un exemplu este expunerea fără perdea a organelor sexuale feminine în tablouri sau fotografii, dar şi pe tricourile de zi cu zi.

„Organele sexuale feminine sunt sustrase prin acest tip de expunere din limitele unui canon care le transformase în tabu, care le idealizase, dar le şi falsificase. Orice cod limitează, asta e limpede. Acest tip de exhibare a fost încă de la început o armă, e sub semnul unui realism crud pe de o parte şi a unui proces de reinvestire simbolică, pe de altă parte. Organele sexuale feminine sunt obiectualizate în scopul de a dezobiectualiza femeia ca atare. Dacă funcţionează (şi cum anume), rămâne de văzut.“

Pentru arta la purtător, aşa cum sunt tricourile sau hanoracele, această expunere a organelor sexuale feminine ca parte a unui mesaj social funcţionează.

„A fost primită foarte bine încă de la bun început“, spune Dorina Stănescu, one woman show-ul din spatele proiectului de broderie Roan Atelier. „Tot atelierul sunt eu“, mai adaugă zâmbind Dorina. Şi-a descoperit pasiunea pentru broderie din întâmplare, la începutul anului 2018, când a pus mâna pe ac cu scopul de a recupera un hanorac la care ţinea foarte mult.

„Am fost fascinată de la prima cusătură de cât de limpede îmi devine mintea în timp ce brodez, şi iată-mă, câţiva ani mai târziu, îndrăgostită mai mult ca niciodată de ac, aţă şi gherghef.“ Azi, cea mai vizibilă parte a muncii Dorinei este caracterizată prin brodarea pe tricouri sau hanorace a organelor care definesc anatomic femeia. Coincidenţa este foarte interesantă. E ca şi cum broderia a întors acum acul şi aţa împotriva tuturor celor care ironizau această formă de artă, reducând-o la un hobby al femeilor casnice. De la cuminţenia de altă dată, broderia are acum un aer radical şi provocator, ţesându-şi în aceste vremuri tulburi unul dintre cele mai limpezi discursuri artistice. Pe scurt, acul a devenit spadă.

„Înainte, îmi consumam energia şi resursele construind visurile altora. Faptul că m-am îndrăgostit de la prima cusătură de această artă a brodatului, mi-a insuflat o încredere covârşitoare în propriile mâini şi m-am crezut pricepută de la început, însă analizându-mi parcursul îmi dau seama că învăţ constant, tot timpul este ceva de învăţat, de documentat, o cusătură într-un alt fel poate crea o dimensiune nouă, deci încă învăţ.“

Mesajul muncii Roan Atelier este evident, nu este nevoie de intervenţia unui curator pentru a descurca firele artei semnată, împunsătură după împunsătură, de Dorina Stănescu.

„Mesajul muncii mele este unul evident, de empowerment a energiei feminine, de normalizare a corpului femeii, de combatere a conceptelor de viaţă arhaice care, deşi ne-au ghidat mulţi ani, nu ne-au condus către o societate prea frumoasă, blândă sau înţelegătoare cu toţi semenii săi, dar care este mai ales violentă cu semenele sale.“

În ediţia de anul acesta a Art Safari, poate cel mai cunoscut eveniment de artă de masă din România, una dintre lucrările Dorinei Stănescu a fost expusă. Este vorba despre o pânză tulle de 2,5 metri înălţime, pe care artista a brodat-o manual pe Juicy Mary Mother of God, o reprezentare grafică a unui vagin, din care se desprindea conturul unei Fecioare Maria. Scandalos? Nicidecum.

„Mesajul din spatele acestei lucrări este că avem nevoie de repere feminine, care dau naştere, repere ale căror răni nu sunt o mică răzbunare masculină sau vreo concesie jalnică a smereniei, avem nevoie de energie feminină, care emană compasiune, răbdare, dezvoltă şi asumă simţuri şi emotii.“ Atenţie, energia feminină nu este doar a femeilor, trăsăturile ei se pot regăsi atât la bărbăţi, cât şi la femei.

„Nu pot decât să sper că cei care au văzut-o pe Juicy Mary în cadrul Art Safari 2021 s-au simţit inspiraţi de această energie pe care o emană.“

Artista spune că se luptă cu propriile ei prejudecăţi, cu societatea în care a crescut şi s-a dezvoltat, societate care la rândul ei i-a insuflat multe prejudecăţi de gen, de culoare, rasă şi religie.

„Femeile au fost şi sunt în continuare discriminate, abuzate, hărţuite acasă, la job, pe stradă, la medic sau preot - mai ales. Dacă faci parte din comunitatea LGBTQIA, din nou, viaţa ta s-ar putea să nu fie cea mai fericită, dacă eşti persoană de etnie rromă din start eşti catalogată într-un anume fel.“

Ea mai precizează că nu există maşinărie mai perfectă decât corpul uman, aşa că expunerea unor părţi din aceasta ar trebui să fie acceptată cu naturaleţe, dacă acelaşi corp nu ar fi fost încadrat în tipare degradante.

„Astfel de iniţiative sunt necesare, mai ales în România, pentru că trebuie să educăm societatea, iar o societate se educă şi ridică la adevăratul său potenţial dacă femeile sunt educate corect. Modelul împuternicirii mamelor le va da fiicelor permisiunea de a fi puternice.“

Mai departe, feminitatea bine înţeleasă şi asumată devine o moşteniere cu putere transforma­ţio­nală de la o generaţie la alta. Iar acest lucru începe să se vadă, indiferent de mijlocul de exprimare ales, indiferent de cât de scandaloasă este abordarea. Percepţia se schimbă, de multe ori în dimensiuni aproape imperceptibile.

„Am pornit de la femeia ca subiect exprimat în artă şi am ajuns la femeia ca subiectivitate care se exprimă pe sine în artă. Şi poate ca artă“, subliniază Olga Vintaniuc.

Iar mesajul prinde, arta care vorbeşte direct despre feminitate începând să câştige adepţi şi din tabăra bărbaţilor, unii deveniţi aliaţi ai cauzei.

„Cred că este o reală nevoie de exprimare în această direcţie, iar bărbaţii se raportează neaşteptat de frumos şi gingaş, am multe cereri din partea lor. Suntem pe drumul cel bun“, conchide fondatoarea Roan Atelier.