Gilda Lazăr, director de corporate affairs al companiei JTI de aproape 16 ani, are rareori timp să stea acasă pe îndelete. Cu toate astea, şi-a amenajat casa cu răbdare şi gust, transformând reşedinţa de la Şosea într-o oază de linişte, ferită de forfota oraşului: o vilă în stil florentin, îmbrăcată în iederă.
Aproape de şoseaua Kiseleff, în vecinătatea mai multor ambasade şi rezidenţe, la umbra unor castani seculari, e casa construită de ministrul Grigore Gafencu, om politic, diplomat şi ziarist. Vila, de aproximativ 1.000 mp, a fost ridicată între anii 1936 şi 1938, după planurile arhitectului Alexandru Zaharia, în stilul florentin care era pe atunci la modă şi pe care proprietarii actuali s-au străduit să-l păstreze: arcade, coloane, piatră, fier forjat. Designerul angajat iniţial optase pentru îmbinarea elementelor vechi cu cele noi, dar familia a decis, în final, să cultive spiritul casei, patina interbelică şi aerul italian, făcând modificări minimale, care să asigure confortul la standardele de azi (încălzire în pardoseală, izolaţia pereţilor şi ferestrelor, sistem „casă inteligentă“ pentru iluminat, temperatură, jaluzele şi pază). Renovările şi amenajarea au durat aproape un an, iar vecinii de la etaj au participat la proiect cu entuziasm. După întoarcerea doamnei Gafencu din exil, fostele spaţii de reprezentare, de la parter, fuseseră deja transformate într-un apartament de sine stătător: cameră de oaspeţi, salon, birou, dormitor, ultimele două încăperi având uşi-fereastră către grădină. La reamenajare, salonul de la parter a fost şi el deschis către curte şi teresa nou construită, care se încadrează perfect în proiectul casei. Scara de serviciu a devenit o scară interioară, de o eleganţă simplă şi clasică, ce leagă cele trei niveluri deţinute de familia Gildei, iar mansarda s-a transformat în două apartamente elegante, cu şeminee şi vitralii, în care locuiesc fiul şi mătuşa. Demisolul adânc, unde era înainte centrala cu păcură, a devenit spa, cu piscină, saună, baie turcească şi jacuzzi. Casa scărilor este tapetată cu tablouri ale unor artişti români din perioada interbelică, pentru care Gilda Lazăr a făcut o pasiune după apariţia albumului „Pictori români uitaţi“, semnat de Tudor Octavian.
Din livingul luminat de ferestre mari se iese pe terasă şi în grădina înconjurată de ziduri cu arcade, pline de iederă şi viţă-de-vie. Printre tufe de trandafiri, magnolii şi smochini, e o masă rotundă, cu blat de ceramică colorată, înconjurată de paisprezece scaune din fier forjat (o caracteristică a stilului florentin, care se regăseşte sub diverse forme în toată casa). Masa, asezată în dreptul fântânii, e străjuită în stânga şi în dreapta de două bănci sculptate în piatră, iar deasupra, de castanii uriaşi ce lasă soarele să treacă doar cât să lumineze şi să scoată în evidenţă culorile mediteraneene ale ceramicii.
În salonul cu parchet de sală de bal, lângă şemineul din travertin, sunt canapele comode şi jilţuri Savonarola, dar şi o masă boierească din lemn masiv, cumpărată, ca multe alte piese de mobilier, de la magazine şi târguri de antichităţi: „De la Hanul cu Tei, de la târgurile de la Sofitel, de pe Kiseleff, de la Comarnic sau din străinătate“.
Oglinda care tronează deasupra şemineului e adusă din Porto Bello, celebra piaţă de antichităţi din Londra, câteva lămpi şi candelabrul de cristal au fost cumpărate de la Arezzo, din magazinul unei românce, multe obiecte din argint sau aramă au fost aduse de la Brugge, din San Francisco, din Asia sau Kuweit, din Friday Market.
La fel ca în trecut, când casa aparţinea soţilor Gafencu, şi acum pereţii spaţiilor de primire, de la parter, sunt împodobiţi cu tablouri de mari dimensiuni, fie reproduceri vechi, după pictori celebri, fie pictură românească interbelică. Mobilierul este preponderent florentin, dar există şi câteva piese Boulle, cu intarsii de bronz şi o serie de obiecte mari, asiatice. „Galeriile din fier forjat sunt cele originale, iar draperiile şi perdelele au fost făcute la comandă, la un magazin din Centrul Vechi, Emerald 2000, căruia îi suntem clienţi fideli de peste un deceniu“ .
Din salon se intră într-un birou placat cu lemn, demn de Marele Gatsby, unde au fost amenajate o bibliotecă generoasă, din stejar, cu cărti de leadership pentru Dan Pascariu şi literatură universală pentru Gilda Lazar. O masă de lucru Boulle, covoare turceşti şi o canapea mare, din piele, pe care ţi-ai putea-o imagina uşor într-un „cigar room“, adâncit în fum de trabuc. Canapeaua şi fotoliile au fost cumpărate de la un magazin de mobile vechi, de data asta din Berceni. Biroul e folosit mai ales de soţul Gildei Lazăr, bancherul Dan Pascariu.
Dormitorul, în care se intră tot din living, printre coloane florentine, păstrează stilul italian însă devine aproape auster prin tavanul boltit, ca de mânăstire şi prezenţa mai multor icoane catolice şi ortodoxe pictate în diverse stiluri şi achiziţionate tot din magazine de antichităţi, din Centrul Vechi sau de la Lucerna. Sub blaturile de travertin ale ferestrelor, în locul vechilor calorifere de fontă, sunt rafturi de stejar şi un mic şemineu incastrat, aşezat în dreptul patului mare, încadrat de noptiere, executate din acelaşi lemn masiv. O oglindaă Rococo, o comodă în acelaşi stil şi o ladă florentină bogat sculptată, aşezată lângă pat, îmbogăţesc decorul, în care singurul element modern e un fotoliu de masaj.
În dormitor e şi un portret al Gildei Lazăr, din vremea când era jurnalist şi alte câteva obiecte cu valoare sentimentală. Băile sunt placate cu marmură verde şi albă, cu accesorii englezeşti clasice Devon&Devon, de foarte bună calitate.
Deşi cei doi soţi sunt nevoiti, adesea, să ia masa în oraş (preferă restaurantul Patrizia, Il Calcio de pe Clucerului sau Trattoria Roma, de pe Dacia) bucătăria imensă, de la demisolul înalt, este folosită intens.
A fost amenajată la fel de inspirat ca restul casei, cu mobilă italiană Berloni, deschisă la culoare, lămpi din cioburi colorate stil Tiffany, câteva vase de argint şi diverse piese vechi, precum comoda Boulle, menită să spargă monotonia. Bucătăria cu colţarul ei de lemn e locul de întâlnire informală a familiei, inclusiv cu ciobănescul german Zack, ce dă târcoale pe la ferestre, de jur împrejur.
În plus, bucătăria este singurul loc de acces către un spaţiu important din casă - pivniţa care adaposteşte multe sticle de vin, unele vechi, de colecţie, care nu mai pot fi băute. „Cel mai vechi a fost de vârsta mea şi avea gust de sherry, iar ultima sticlă, dar din dar, am dat-o fostului meu şef, la plecarea din România, pentru că anul naşterii noastre, 1964, a fost un an bun“. Dan Pascariu şi Gilda Lazăr sunt de mai mulţi ani membri în Clubul vinului şi ambii primesc anual câteva sute de sticle de Cuvée Charlotte, Cuvée Amaury şi Sauvignon Blanc de la Terra Romana.
Soiurile lor preferate, datorită gustului special şi raportului calitate-preţ, rămân totuşi cele din Lumea Nouă: Malbec, Carmenere, Shiraz, din Argentina, Chile sau Noua Zeelandă, de la podgorii mici, adesea fără nume sonore, precum Viu Manent sau Salentein.
„Sunt soiuri care au dispărut din Europa din cauza filoxerei, dar care au supravieţuit în America de Sud. Dintre vinurile europene, le preferăm, în ordine, pe cele din Spania, Italia şi Franţa, dar am descoperit vinuri excelente în Georgia şi în Moldova“, spunea ea.
Alternativa casei de la Arcul de Triumf este cabana de la Predeal, iarna, şi proprietatea de la Snagov, o altă oază unde cei doi soţi evadează des şi care păstrează aceeasi caldă atmosferă de La Dolce vita.
