Arts & Design

Două antreprenoare pasionate de design au lansat The Edit, un showroom virtual pentru produse de mobilier şi accesorii, iar acum, în plină pandemie, pariază pe dezvoltare în offline. „Anul 2020 ne-a oferit încredere şi o cifră de afaceri care s-a triplat faţă de anul anterior“

09 mar 2021 887 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Magda Staicu şi Irina Pogonaru s-au cunoscut acum circa opt ani sau chiar mai bine. Mult mai recent, în 2019, au pus bazele unui proiect antreprenorial comun - The Edit, un showroom virtual pentru produse de mobilier şi accesorii pe care le selectează chiar ele, pentru a îndeplini trei criterii: design sofisticat, atenţie la detalii şi eleganţă atemporală.

„Ne-am cunoscut în 2012, atunci când am lucrat împreună la amenajarea locuinţei Magdei din Bucureşti. Am descoperit imediat că apreciem acelaşi stil estetic şi că ne plac în mod special obiectele simple, dar sofisticate“, spune Irina. De atunci, cu o consecvenţă pe care au realizat-o mult mai târziu, şi-au trimis una alteia imagini care le inspirau, au împărtăşit idei şi impresii.

„Iar în anul 2019 am decis să pornim împreună într-o aventură antreprenorială care să exprime universul nostru vizual comun“, adaugă ele.

Irina Pogonaru, fiica omului de afaceri Florin Pogonaru, a studiat la University College London, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din Marea Britanie, iar încă din perioada facultăţii a pus pe picioare propriul său business - Photoliu, un business de design şi producţie de mobilier personalizat.

„Photoliu a început în vara anului 2009, pe vremea când eram încă studentă. Am simţit nevoia să adaug camerei mele puţină personalitate şi am găsit să fac acest lucru printr-un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea retapiţat cu o ţesătură cu influenţe pop. De atunci, linia estetică spre care am migrat a fost influenţată de cursurile de la KLC Design School şi de participarea la târguri precum Salone Del Mobile, 100% Design, Maison & Objet şi altele“, spunea ea anterior într-un interviu pentru După Afaceri Premium despre începuturile acestui business.

Mai târziu, a început alături de Magda Staicu al doilea pariu antreprenorial - The Edit. Le place să spună că The Edit este un match made in heaven. Sunt două prietene care iubesc acelaşi stil estetic, dar au competenţe de business complementare.

„Irina şi-a construit universul profesional la intersecţia dintre design şi antreprenoriat. După ce a finalizat cursuri de design la KLC Design School sau Istituto Maran­goni, a lucrat în biroul de design al Nataliei Miyar din Londra, revenind apoi în ţară cu determinarea necesară pentru a crea The Edit“, spune Magda.

Ea şi-a construit cariera în cadrul gigantului american Colgate-Palmolive pentru care lucrează de circa 15 ani.

„Magda are o experienţă de peste 10 ani în retail, marketing comercial şi vânzări, cu roluri de leading executive în companii multinaţionale, şi nutrind mereu o pasiune infinită pentru universul creativ şi estetic“, explică Irina.

Astfel, The Edit a fost creat de două prietene care împărtăşesc pasiunea pentru design şi mai ales pentru legătura intimă care se stabileşte între oameni şi interioarele lor. „The Edit este o selecţie pe care o creăm împreună, cu multă grijă şi zero compromis în ceea ce priveşte valoarea estetică“, spun Irina şi Magda.

Le place să creadă că toate aventurile, căutările şi experien­ţele anterioare ale fiecăreia dintre ele le-au pregătit de fapt pentru ceea ce este acum The Edit, dar şi pentru ceea ce îşi doresc cu pasiune să devină.

„Alegem doar piese pe care le iubim şi pe care ni le dorim, fără excepţie, la noi acasă. Aşa s-a născut şi numele proiectului nostru: The Edit înseamnă selecţie. De altfel, întreaga colecţie este o expresie a lucrurilor pe care noi le preţuim cel mai mult: designul sofisticat, atenţia la detalii şi eleganţa mereu actuală.“

Colecţia creionată sub umbrela The Edit include atât obiecte atent se­lecţionate din portofoliile unor branduri internaţionale - peste 30 -, cât şi o linie proprie de accesorii lucrate manual în ateliere mici din România. „Procesul de selecţie a pieselor The Edit este o călătorie lungă în care căutăm, întrebăm, dezbatem, alegem şi revenim asupra alegerilor.“ E ca un proces de rafinare, pentru ca la final să rămână doar obiectele pe care cele două antreprenoare le iubesc cu adevărat.

„Important e să fim deschise, mereu curioase, consecvente, foarte pasionate, dar şi foarte lucide în alegeri. Ne dorim să includem în selecţia The Edit obiecte care se integrează armonios cu celelalte piese.“

Astfel, aleg creaţii de design din portofoliile unor branduri internaţionale cum ar fi Ferm Living, Miniforms sau Atelier Areti, dar şi obiecte semnate de designeri mai puţin cunoscuţi, acele hidden gems realizate de exemplu de Kristina Dam sau Schneid Studio.

„De asemenea, lucrăm o linie proprie de accesorii şi mic mobilier în ateliere din România. Pro­pu­nem astfel o selecţie unitară, sofisticată, pentru oamenii care apreciază designul de calitate, combinaţiile stand out, dar mai ales care caută o notă cât mai personală pentru interioarele în care trăiesc.“

Şi într-o perioadă în care petrecem mai mult timp ca niciodată acasă, adică la interior, acest spaţiu capătă parcă o importanţă de proporţii. Tocmai de aceea, bugetele care în alţi ani, cei normali, mergeau către călătorii sau către ieşiri în oraş, în 2020, în pandemie, au fost redirecţionate către creionarea sau redecorarea propriilor cuiburi.

Cele două antreprenoare spun şi ele că în 2020 oamenii au devenit mai ataşaţi de interioarele lor în încercarea de a se armoniza cu noua realitate în care petrec mai mult timp acasă. Astfel, includ mai mult în agendă planurile de reamenajări interioare, dar păstrează prudenţa financiară în ceea ce priveşte achiziţiile.

„Anul 2020 a fost un an al provocărilor în care The Edit s-a maturizat. Am lucrat într-un ritm dinamic pentru a extinde portofoliul cu noi categorii de produse relevante şi cu peste 10 branduri noi, dar mai ales pentru a defini soluţiile strategice optime care să ne consolideze dezvoltarea în contextul sensibil pe care îl traversăm.“

Cine este clientul The Edit? Magda şi Irina spun că este vorba de o comunitate de iubitori ai unei estetici simple, dar în acelaşi timp sofisticate. Sunt persoane care apreciază ideea de „intentional living“ - atunci când selecţia tuturor pieselor din casă este una conştientă şi când inclusiv mătura şi făraşul, prelungitorul, sau accesoriile de baie au, pe lângă funcţionalitate, o valenţă estetică. 

„Tocmai de aceea, noi ne dorim ca selecţia The Edit să evolueze în permanenţă şi să fie un manifest pentru legătura care se stabileşte între oameni şi interioarele lor. Şi pentru că oamenii evoluează în permanenţă, noi trebuie să fim mereu atente să ne completăm colecţia şi să le oferim piese cu care să rezoneze în orice moment al vieţii lor şi al călătoriei lor estetice.“

Astfel, în următorii ani planurile The Edit se axează pe extinderea selecţiei cu noi branduri şi crearea spaţiului perfect în care acestea să coexiste în perfectă armonie cu clienţii. Momentan, terenul de joacă al acestei afaceri este în online. Există posibilitatea trecerii şi-n offline?

„Planurile noastre pentru anul 2021 includ finalizarea spaţiului The Edit care va fi în acelaşi timp concept store şi un cadru pentru arhitecţi şi clienţii acestora. Ne dorim să creăm mediul care să inspire un lifestyle curatoriat - a considered home -, un spaţiu în care vei regăsi toate categoriile de produse de pe site, dar prezentate în context.“

Obiectivul fondatoarelor este ca The Edit să devină un brand consacrat, apreciat pentru identitatea sa de stil, un brand care se va regăsi în din ce în ce mai multe case frumoase şi interioare sofisticate.

„Anul 2020 ne-a oferit încredere şi o cifră de afaceri care s-a triplat faţă de anul anterior (circa 150.000 de lei în 2019, primul an de funcţionare - n. red.)“, spun ele privind spre viitor.