Arts & Design

Ce să faci prin Bucureşti de Paşte

21 apr 2011 322 afişări
Din aceeaşi categorie
Ce să faci prin Bucureşti de Paşte

Vă recomandăm să vizitaţi mai întâi târgurile cadourilor de Paşte. Până pe 23 aprilie e rost de târguială prin oraş. La Galeria Dalles veţi găsi tot felul de meşteri populari, pictori, dar şi expoziţii de decoraţiuni interioare şi pictură pe mobilier. Tot aici se desfăşoară în acelaşi timp şi expoziţia de artă sacră "Crucea Învierii".

Cărtureştiul propune un târg cu cărţi de gastronomie pentru festinul culinar al acestei sărbători, vinuri din cramele Halewood şi de la Vinarte. Pe lângă acestea, puteţi cumpăra ceramică populară din zonele Marginea, Horezu, Maramureş, Muntenia sau ouă încondeiate din Bucovina.

Citiţi mai multe despre târgurile de Paşte în Time Out

Clubul Control găzuieşte în această perioadă trei nopţi de petreceri. Vineri este "The Great Rock'n'Roll Circus", sâmbătă "Dance Division", iar duminică "EasterHipster". Petrecerile încep de la orele 22:00. Responsabili cu muzica vor fi Cliza, Daria, Dan Basu, Sinboy & Dreamrec. Intrarea liberă, cozonacii sunt din partea casei.

Mai multe detalii AICI

Dacă doriţi să mergeţi la cinematograf, puteţi alege comedia care îmbină animaţia cu cadrele reale "Hop-Ţop". Filmul urmăreşte povestea lui E.B., fiul adolescent al Iepuraşului de Paşte. Acesta trebuie să-i preia funcţia tatălui său, însă primeşte un oaspete pus pe rele. Aflaţi ce se întâmplă cu iepuraşul de Paşte la Hollywood Multiplex vineri şi sâmbătă de la orele 11:15 şi 15:45. Duminică, filmul rulează de la orele 15:45.

Citeşte cronica filmului Hop-Ţop în Time Out

Dacă doriţi să serviţi masa tradiţională de Paşte în oraş, oferta celor de la Bistro Jariştea include un meniu care costă 210 lei. Aveţi de ales între drob, borş, friptură şi stufat de miel, salată boeuf, salată de crudităţi, caş dulce, piftie şi friptură de curcan, ouă roşii, garnitură de orez şi cartofi noi, pască de Paşte şi un vin Cabernet Sauvignon.

Mai multe detalii AICI

După masă puteţi să vă relaxaţi la concertul-eveniment de la Arenele Romane din 25 aprilie. Spectacolul care propune cântece sacre de Paşte şi muzică bisericească ortodoxă începe de la orele 19:30. Printre cei care vor urca pe scenă se numără Felicia Filip & The Dream Band şi Mike Godoroja. Marius Mihalache aduce "Spiritual Sense", iar invitatul special al serii este Mihai "Bubu" Cernea. În spiritul sărbătorilor pascale vor fi şi Mircea Vintilă, Andreea Sofron, Ansamblul de muzică veche "Truverii" şi corul Symbol al Patriarhiei Române.

Citeşte mai multe în Time Out