Arts & Design

Bucătării antichizate cu fronturi retro

02 iul 2010 638 afişări
Din aceeaşi categorie

Bucătăriile au fost mereu percepute ca spaţii de socializare mai informale si mai relaxate decât camerele de zi. Au devenit în timp cele mai utilizate spaţii din casă, dacă nu pentru gătit, măcar pentru o întâlnire cu prietenii sau o şedinţă de familie. Şi, în ciuda perioadei de recesiune în care încă ne aflăm, oamenii continuă să preţuiască acest spaţiu. Poate chiar mai mult ca niciodată având în vedere că bugetul restrâns le-a limitat ieşirile în afara casei.

"Se încearcă revenirea unui trend cald în bucătărie, culori deschise, mult lemn şi elemente cu aspect cât mai natural. Pentru că multe locuinţe construite în ultimele decenii urmează ideea de «open space» există tendinţa de a camufla zona pentru gătit. Aşa au apărut uşile glisante care maschează frigidere, espressoare, cuptoare şi alte aparate pentru gătit, chiuvete turnate în acelaşi compozit cu blatul de lucru sau baterii care se ascund în blat", spune Ioana Cojocaru, director general al showroomului de design interior Kult. În funcţie de materialele folosite, dimensiune şi finisaj preţurile pot varia între 5.000 şi 30.000 de euro pentru o bucătărie perfect modelată pe spaţiul clientului.

Luna aceasta la showroomul de pe Calea Floreasca s-a lansat un nou brand italian de bucătării. Comprex este caracterizat mai ales de flexibilitatea sistemelor, de o tehnologie avansată (fagure de aluminiu la interior) care permite fronturilor să fie uşoare, eco-friendly şi stabile chiar şi la o grosime de numai 12 milimetri, şi de finisajele speciale cum ar fi furnirul "periat", sticla cu amprentă serigrafiată, mânerele cu design exclusiv şi lăcuirile foarte fine.

O altă noutate sunt bucătăriile de inspiraţie vintage, clasice. "Printre colecţiile recent lansate la Milano, unul dintre modelele cu cel mai mult succes a fost unul retro, mobilier în stilul anilor "70 antichizat, cu fronturile vopsite de două ori pentru a obţine aspectul vintage şi cu carii artificiale", spune Bogdan Pencu, planning advisor Kult. La showroomul din Floreasca din categoria noului trend vintage fac parte "modelele Spoleto din lemn masiv de salcâm vopsit în nuanţa pastelată «avorio decape» cu mânere din bronz antichizat cu inserţie ceramică şi blat din compozit de quartz şi cu uşile vitrinei decorate cu plăcuţe ovale de ceramică pictată încastrate prin topire", spune plannerul de la Kult. Pencu recomandă pentru aceste bucătării instalarea răcitorului pentru vinuri care poate sta fie pe blat (în cazul spaţiilor mici), fie încorporat sub blat, fie poate fi aşezat independent de mobilierul de bucătărie.

Şi dacă Spoleto este ideală pentru o casă caldă din afara oraşului, Haka se încadrează perfect într-un mediu de inspiraţie urbană, alături de alte piese de mobilier sau accesorii de design marca FEG, Salvarani sau VV Cucine. Accentul este pus pe flexibilitate în materie de finisaje şi, mai ales, personalizare în funcţie de nivelul bugetului clientului. Preţul pentru un metru pătrat de mobilier de bucătărie începe de la 1.000 de euro.