Între munte şi pădure, printre vilele cu balcoane şi geamuri mari, şi-a făcut loc o casă pietroasă, doar muşcatele roşii îmblânzind puţin roca dură. Dar acesta nu este un loc ca oricare altul, pentru că la fel cum un om nu se lasă dezvelit de secrete de la prima întâlnire, nici casa aceasta făcută din inimă de munte nu te lasă să-i ghiceşti de la prima vedere „interiorul“.
Dacă-i deschizi însă uşa, viaţa din ea te cuprinde într-o clipire şi tot zidul ăla de stâncă rămâne amintire. Cam aceasta este prima impresie pe care o dă casa de vacanţă a Andei Roman, designerul care deţine în Bucureşti showroom-ul de mobilier şi accesorii ce îi poartă numele. Casa aceasta este locul pentru prieteni şi pentru familie, un refugiu în natură, departe de haosul de ciment şi sticlă din Bucureşti.
De cum intri, pe o masă mare se odihnesc crengi verzi de copaci în nişte vaze albe şi frumose şi imediat sub ele stau aliniate ghetuţe mici aşteptând parcă în orice moment un Moş Nicolae mai grăbit să le facă o vizită neaşteptată. Acesta este primul indiciu că între zidurile de piatră pulsează de fapt multă viaţă, ocrotită însă tare bine.
"Este un loc special, faţă în faţă cu muntele şi spate în spate cu pădurea. Mi-am dorit o casă simplă, austeră chiar, urmând să las plantele şi florile să o înveselească şi să îi dea viaţă. Cred că o casă în mijlocul naturii trebuie să fie oarecum adaptată locului, să poată fi acceptată cu uşurinţă de împrejurimi , să fie în spiritul locului , aşa cum îl simt eu", spune Anda Roman. Ea mărturiseşte că nu a fost deloc o misiune uşoară să obţină ce şi-a dorit, arhitectul cu care a lucrat avertizând-o mereu că va regreta amarnic lipsa balcoanelor pe care să iasă şi să-şi bea cafeaua.
"La ce-mi trebuia balcoane? De ce aş fi ieşit pe balcon când aici în faţă am o teresă perfectă?".
Până la urmă s-a făcut voia ei şi încet-încet casa de piatră s-a ridicat.
"Am îmbrăcat casa în piatră, într-o piatră care se găseşte local. E o oglindire a muntelui, un fel de a intra în rezonanţă cu locul. E o casă foarte simplă în care intenţia iniţială a fost să nu existe televizoare şi nici telefoane, nici aparate de prăjit pâinea. O casă în care te întorci spre tine şi cel de lângă tine."
Cu toate acestea, mici amprente ale tehnologiei de azi sunt prezente, dar ele aproape trec neobservate pentru că sunt destule alte lucruri care să-ţi fure privirea.
De la intrare, după ce treci de masa plină cu vase cu ramuri care adăposteşte încălţările celor mici, la dreapta sunt livingul şi bucătăria.
"Sufletul casei este în living-dining continuat de terasa pe de-o parte şi bucătărie pe de alta. Aici, ne găsim toţi câte ceva de făcut: adulţi, copii şi câini", spune Anda Roman.
Sunt multe piese care-ţi fură privirea, dar câteva îţi rămân în minte. Chiar în mijlocul acestui spaţiu se odihneşte o masă mare din lemn, care este de fapt formată din două mese unite. În jurul acestei mese, care inevitabil îţi creează imagini culinare copioase, stau cuminţi şase scaune. Lemnul mesei trăieşte, este zgâriat, poartă fel şi fel de însemne, treci cu mâna peste el şi-ţi intră prin degete imagini de stare de bine.
Lângă masă este bucătăria, iar de cealaltă parte este livingul. Un tablou semnat de Codruţa Cernea creează iluzia unui spaţiu în spaţiu. Sub el domneşte o canapea albă mare încadrată de două vase pline de crengi de copac. Ramurile sunt un element pe care-l regăseşti din plin în această casă, alături de flori simple, flori sincere fără pretenţii de trandafir de florărie sofisticată de pe Dorobanţi.
De pe canapeaua albă, ochii ţi se odihnesc pe un şemineu în care atunci când am fost noi în vizită ardeau lumânări mari şi albe. Pe terasă, elementul care te cucereşte este un hamac, dar bătălia pentru atenţie este una destul de serioasă pentru că şi masa şi băncuţele de acolo nu sunt lucruri de ignorat. Nici pe departe.
"Hamacul de pe terasă îl luasem dintr-un târg din Brazilia, de exemplu. Am stat ore în şir ca să aleg cele mai frumoase hamace, neavând unde să le pun în acel moment. Aşa mi se întâmplă adesea. Sunt atrasă de un obiect fără să ştiu pentru ce îl iau. Îl iau pentru că îmi place. Apoi îşi găseşte locul într-un context, ca şi cum ar fi fost gândit acolo cu mare atenţie."
Dar nu a fost la fel de simplu peste tot pentru că unele lucruri au fost gândite cu mare atenţie.
"Uşile vechi, recuperate din case vechi demolate, sunt o parte importantă a acestei case. Dau un aer vechi şi aparte acestei case. Tencuiala de exterior pe care am ales să o folosesc în interior este şi ea un element care, corelat cu uşile vechi, a creat atmosfera de bază a casei", explică Anda Roman.
Etajele casei din munte adăpostesc dormitoarele pentru cei din familie, dar şi pentru oaspeţi, şi sunt destul de multe pentru că însăşi Anda Roman mărturiseşte că de multe ori gestiunea musafirilor este o temă destul de încâlcită. Dar trecând de acest obstacol, casa îşi păstrează acelaşi spirit aerisit şi grijuliu la detalii.
Atât de grijuliu la detalii încât poţi să pierzi ore bune uitându-te la scaunele care seamănă cu piese de şah, la noptiera în formă de cufăr, la o lustră în formă de colivie, la clopotele de sticlă care ascund mici comori, la cărţile cu coperte dure şi cu interior parfumat de timp.
Sau la zecile de perne care împodobesc paturile, sau la covoarele vechi de pe jos, sau, sau, sau. Deşi toate camerele spun aceeaşi poveste, Anda Roman spune că piesele s-au potrivit pe parcurs şi că nu a existat un plan nemţeşte studiat de la bun început.
"Casa a fost construită în câţiva ani de zile. A fost un proces lung, în care am schimbat nenumărate echipe de muncitori şi de pietrari cu care îmi petreceam ore în şir expunându-mi viziunile alături de un pahar de vodcă (ei ) şi de un pahar luuung de apă (eu ). Când a fost gata să "se nască", am bătut şi ultimul cui. Nu am avut un plan definit în amănunt cu ceea ce urma să mobileze fiecare din cele nouă dormitoare."
Cumva însă toate spaţiile care compun casa Andei Roman şi-au găsit obiectele de mobilier perfecte printr-un autoreglaj fin.
"Stabilesc unde vreau să ajung cu un spaţiu, apoi încep un colţ sau o cameră şi odată identitatea stabilită, spaţiul cere restul elementelor. Aşa a fost şi aici", spune Anda Roman.
Deşi ar avea de unde să aleagă, designerul spune că nu are o cameră pe care să o iubească mai mult decât pe celelalte, dar că are totuşi un loc preferat.
"Iubesc toată casa, aşa în întregime. Nu am camere preferate şi nici obiecte preferate. Am însă un loc preferat. În hamac, privind muntele. Şi mai am un moment preferat. Acela în care vin din Bucuresti, parchez pe aleea pietruită, intru în casă şi simt cum toată agitaţia bucureşteană dispare încet-încet, toate se scutură blând şi fără urmă de împotriveală şi rămâne doar un timp propriu al acestui spaţiu, în care totul se mişcă cu încetinitorul, în care citeşti în nori şi în stele. Este un loc în care te cureţi şi te încarci de energie bună şi puternică."
Şi aşa este pentru că la întoarcerea în Bucureşti încă mai simţeam un pic protecţia casei de piatră dintre munte şi pădure.
