După Afaceri

A fost o vreme în care petrecerile se ţineau în restaurante, a venit apoi era saloanelor şi a celebrelor corturi. Acum e momentul pentru alte set-up-uri. Unde se întâmplă evenimentele?

26 iul 2023 1199 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Vara este sezonul vacanţelor, al plajelor cu nisip fin, al satelor de munte unde soarele nu dogoreşte chiar ca un cuptor încins şi al city-break-urilor în urbe care mai de care mai cosmopolite. Acelaşi sezon estival e însă mai mult decât atât. Este, printre altele, şi anotimpul evenimentelor, fie ele corporate, fie private – atât de bine-cunoscutele nunţi, botezuri, cumetrii, aşa că din zori până-n seară, la fiecare final de săptămână, peste tot prin ţară, dar şi dincolo de graniţe, există sute de celebrări. De orice fel.

A fost o vreme în care petrecerile se ţineau în restaurante sau pe terasele din oraş. A venit apoi era saloanelor şi a celebrelor corturi. Acum e momentul pentru alte set-up-uri.

Suficient de aproape de marile oraşe, dar totuşi departe de ele, undeva cât mai în inima naturii, în ultimii ani au răsărit timid, nu chiar ca ciupercile după ploaie, o serie de spaţii de evenimente mai altfel.

Complet din sticlă, pe modelul orangeriilor. Din lemn, inspirate de vechile hambare. Parţial acoperite, la fel ca o seră. Sau deschise şi conturate după modelul teraselor şi al grădinilor din zonele rurale ale Italiei şi Franţei. Toate aceste locuri, deşi diferite, au ceva în comun. Oferă un aer de naturaleţe şi de firesc unor evenimente care, altfel, îşi poartă cu mare fast fastul.

Unul dintre aceste spaţii şi, de altfel, unul dintre cei mai noi actori de pe scena de profil este Orangeria Iris, un proiect al lanţului de florării Iris, o afacere de familie ajunsă la cea de-a treia generaţie.

„Iris Orangerie este o poveste la care visam de peste 10 ani şi care ne completează tabloul de servicii pe care le oferim clienţilor noştri, cu aceeaşi dragoste pentru flori şi pentru frumos şi cu acelaşi respect pentru natură“, povesteşte Nicu Bocancea, master florist şi cel care, alături de părinţii şi de fratele său, dezvoltă businessul Iris, care numără 12 florării, un atelier-concept într-o casă de patrimoniu, un magazin online şi, mai nou, un spaţiu pentru evenimente.

„Am găsit acum câţiva ani o întindere superbă la liziera Pădurii Snagov, pe care am zărit ţopăind două căprioare şi unde lumina se vedea ca nicăieri altundeva. Am ştiut de atunci că este locul în care vom ridica Orangeria din vis“, completează antreprenorul care lucrează de peste 25 de ani în domeniu, la Europa Cup 2022 fiind desemnat al patrulea cel mai bun florist al Europei.

Orangeria Iris, gândită asemeni unei sere imense, a fost construită de la zero, pe o parcelă de 2,5 hectare, cuprinzând două spaţii idilice, vitrate, destinate evenimentelor private sau corporate. Orangeria mare are 490 de metri pătraţi, permite găzduirea a până la 450 de persoane, are bucătărie profesională cu meniu semnat de chef, bar din teracotă, şemineu funcţional şi o terasă de 600 de metri pătraţi care se învecinează cu Pădurea Snagov.

Oranjeria mică are 49 de metri pătraţi şi poate fi spaţiul ideal pentru evenimente intime, de până la 40 de persoane. Proiectul oferă şi şapte spaţii complete de cazare.

„De la prima linie trasată pe hârtie, ne-am dorit să celebrăm frumuseţea locului, să punem în valoare verdele acela al naturii, să creăm un spaţiu îmbrăţişat de pădure şi de lumină naturală. Am gândit un spaţiu de evenimente ca o seră uriaşă în care oamenii să se simtă conectaţi în permanenţă cu natura, cu lumina, cu cerul, iar pe timp de noapte cu stelele şi luna.“

Spaţiile administrative, bucătăria şi birourile sunt amplasate în continuarea serei, însă sunt acoperite de mii de bucăţi de şiţă, făcute şi montate manual, bucată cu bucată. Similar, tavanul din zona de intrare este creat din 90.000 de bucăţi de crenguţe aplicate manual. Şi, pentru că vorbim de personalizare şi muncă manuală, grădina este ca un loc de creaţie pentru echipa Iris, care a plantat sute de copaci şi a creat şi o micuţă deltă.

La doar câţiva kilometri depărtare se află un alt spaţiu aparte destinat evenimentelor, Narrative, un concept imaginat de Vlad Popa şi de soţia sa Ioana.

„Ne-am căsătorit în 2016 şi organizarea petrecerii de nuntă ne-a fost inspiraţia pentru proiectul Narrative. Ne plăcea viaţa urbană, dar, în acelaşi timp, tânjeam după reconectarea cu natura şi cu noi înşine.“

Au căutat un loc în natură şi, pentru propria nuntă, au organizat totul cu gândul că pregătesc o petrecere cu familia şi prietenii, tot ce contează pentru o seară memorabilă. „Fără a fi consideraţi egoişti, ne-am dorit o nuntă despre noi, de unde şi motto-ul „write your own story“ (scrie-ţi propria poveste – trad.). Eu şi Ioana am scris scenariul şi am construit planul de afaceri.“

Ulterior, prietenii lor Mădălina şi Cristian s-au alăturat, crezând în poveste şi în planul de business. Provin din medii diferite. Vlad şi Ioana vin din corporaţii din industria de luxury beauty, având o experienţă cumulată de peste 30 de ani în business development, retail, marketing şi vânzări. Madălina (Madu) şi Cristian sunt ingineri structurişti cu un pronunţat simţ estetic şi o aplecare spre frumos.

„Am deschis Narrative în 2021. A fost momentul ideal să inaugurăm un spaţiu de evenimente în natură, considerând că multe petreceri de nuntă fuseseră anulate sau amânate din cauza restricţiilor legale prilejuite de pandemie.“

Activând multă vreme în industria de luxury beauty, Vlad spune că el şi Ioana au învăţat ce înseamnă detaliile, experienţele holistice personalizate şi depăşirea aşteptărilor.

„De ce nu ar fi la fel la un eveniment atât de personal ca o nuntă? Credem că în România există mari oportunităţi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor în general.“

La Narrative, spaţiul interior poate acomoda până la 250 de persoane la mese. Grădina exterioară este extrem de generoasă, având aproape 3.000 de metri pătraţi, cu acces direct la Pădurea Snagov. „Am găzduit nunţi, petreceri aniversare, conferinţe, teambuildinguri şi lansări de produse. Narrative este un loc de evenimente, spunem noi, de nişă, diferit. Consider că ne deosebim tocmai prin această nouă paradigmă adusă în industria de profil.“

La rândul lor, reprezentanţii Orangeria Iris spun că sunt foarte multe aspecte unice în povestea acestui spaţiu. În primul rând, e vorba de spaţiul interior vitrat 100%, ca o seră, în care soarele şi lumina sunt pe tot parcursul zilei prezente. „Apoi avem spaţiul exterior, pădurea care înconjoară sera, grădina pe care am creat-o ca pe o broderie, metru cu metru, cu copaci, detalii, construcţii şi porţi din crenguţe, micuţa deltă, cu podeţe. E natură cât vezi cu ochii, iar bucuria noastră este că spaţiul şi-a păstrat din puritate, dovadă fiind vizitele matinale ale căprioarelor.“

Deosebit este şi că la câteva zeci de minute de Bucureşti ai un spaţiu de evenimente complet, care îmbină rigorile serviciilor premium cu puritatea şi frumuseţea naturii. „Unicitatea locului este dată şi de sutele de ore de creaţie, multe dintre spaţiile şi decorurile de la Orangerie fiind create de noi, cu echipa noastră, cu mâinile şi cu energia noastră.“

Similar, la Narrative, businessul a fost şi rămâne unul foarte personal. Ioana şi Mădălina sunt cumva „a two women show“: de la prezentarea spaţiului către potenţialii clienţi la planificarea şi designul evenimentului şi la monitorizarea desfăşurării lui.

„În general, clienţii noştri caută servicii complete şi personalizate, preferând un singur punct de contact. Putem spune că niciun eveniment nu seamănă cu altul. Clienţii noştri îşi doresc un loc de evenimente cât mai aerisit, în natură, un loc special în care se simt inspiraţi, ceva diferit de clasicele ballroomuri, şi nu spun acest lucru cu un sens peiorativ.“

Narrative a fost gândit ca un business sezonier, ţinând cont că e un spaţiu în natură. Astfel, în perioada aprilie-octombrie el găzduieşte aproximativ 100 de evenimente. În extrasezon, antreprenorii din spatele conceptului sedimentează învăţămintele lunilor ce au trecut şi fac planul de acţiune pentru cele ce urmează.

„Premisele sunt pozitive pentru 2023, aliniate obiectivelor pe care ni le-am stabilit în planul de business. Deja lucrăm intens la planningul pentru 2024.“

Apropierea de marile oraşe reprezintă un factor-cheie pentru acest gen de businessuri. În ceea ce priveşte Bucureştiul, dincolo de zona Snagov-Ciolpani, există şi în judeţul Giurgiu o serie de afaceri în domeniu, Uliţadeal fiind una dintre ele. La fel ca în cazul Narrative sau Orangeria Iris, şi aici spaţiul este amplasat în natură, şi asta face diferenţa.

Şi, tocmai pentru că mizează pe un model diferit într-o industrie de evenimente poate prea formală, cererile pentru aceste localuri nu au întârziat să vină.

„Anul 2023 este rezervat aproape în totalitate pentru Orangerie, ba chiar şi 2024 este deja conturat ca cereri şi rezervări. Şi asta în condiţiile în care în această primăvară au fost finalizate toate detaliile şi tot fluxul de servire şi acomodare.“

Totuşi, nu e zi în care să nu mai găsească câte ceva de făcut, de plantat, de aranjat în grădină, însă locul este pregătit pentru a găzdui cele mai frumoase poveşti, spune Nicu Bocancea.

„Noi am făcut totul după rigorile meseriei noastre, după tot ce am observat în anii mulţi de experienţă că trebuie făcut. Lucrăm în industria de evenimente dintotdeauna, aş putea spune. Părinţii noştri lucrează cu florile, cu decorurile, cu oamenii de aproape 53 de ani, iar noi ne-am născut şi am crescut în acest mediu.“

Spaţiul Orangeriei se redesenează de la zero în funcţie de povestea pe care o găzduieşte, se decorează şi capătă valenţe noi la fiecare eveniment, aici având loc atât concerte, cât şi nunţi sau botezuri. 

„Orangeria Iris este un spaţiu potrivit pentru orice fel de eveniment, în orice perioadă a anului sau în orice moment al săptămânii. Avem cereri de evenimente atât pentru weekenduri, pentru nunţi şi botezuri, dar şi pentru zilele lucrătoare, pentru firme, echipe, prezentări, workshop-uri, cursuri, lansări de carte sau de produs. Este un spaţiu viu care trăieşte diferit 7 zile din 7“, conchide Nicu Bocancea.