Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Şemineu acasă: care sunt opţiunile şi cu ce avantaje vine fiecare variantă?

15.01.2023, 18:39 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Dincolo de design, un criteriu important în alegerea unui şemineu este combustibilul folosit pentru alimentarea focului.

Iarna este cel mai potrivit sezon în care să ne gândim la rolul unui şemineu acasă, însă alegerea lui trebuie să ţină cont de câteva criterii, precum elementele de arhitectură ale locuinţei, spaţiul disponibil şi materialele folosite.

„Gândit iniţial ca o soluţie la vatra prezentă în mijlocul casei, şemineul a evoluat în timp, iar rolul lui s-a schimbat radical: de la sursă de lumină şi de căldură în nopţile lungi de iarnă la un element decorativ care aduce căldură şi ajută la crearea unei atmosfere plăcute de-a lungul întregului an. Tocmai pentru că rolul unui şemineu este unul complex, construcţia lui trebuie să urmeze anumiţi paşi“, notează reprezentanţii MatHaus, retailer de bricolaj deţinut de familia Rapotan, pe propriul site de prezentare.

Într-o locuinţă spaţioasă, şemineul poate fi construit în orice cameră dacă suprafaţa o permite. Cel mai frecvent însă, livingul primează în alegeri. Dacă şemineul va fi pe lemn, este nevoie de un coş de evacuare, iar dacă va fi pe gaz – importantă este racordarea la reţeaua de gaze.

Un şemineu decorativ poate fi construit chiar şi din gips-carton, placat apoi cu piatră aparentă. Unul pe lemne are însă nevoie de materiale rezistente la tem­peraturi ridicate, precum cără­mizile sau plăcile din prefabricate. Pentru focar, care este esenţial pentru un şemineu, sunt necesare materiale de calitate, cum ar fi oţelul, fonta, cărămida refractară sau piatra.

„Una dintre cele mai des întâlnite erori este subdimensionarea şemineului, raportat la dimensiunile încăperii în care este construit. Un şemineu prea mic nu va fi eficient din punct de vedere termic şi va arăta stingher, în timp ce un şemineu prea mare sau prea apropiat de spaţiul de relaxare poate să fie neplăcut din punct de vedere termic.“

Dincolo de design, un alt criteriu important în alegerea unui şemineu este combustibilul folosit pentru alimentarea focului.

„De exemplu, dacă locuieşti la oraş şi vrei să-ţi construieşti un şemineu, cea mai bună opţiune este unul pe gaze sau electric, pentru că lemnele sunt destul de greu de obţinut“, mai notează reprezentanţii MatHaus.

În ceea ce priveşte şemineele electrice, acestea sunt mai uşor de instalat, mai puţin costisitoare, sunt compacte ca dimensiuni, iar variantele care au şi rol de a încălzi camera pot fi reglate în funcţie de temperatura dorită şi de necesităţi. Variantele de şemineu pe lemne sunt însă imbatabile în crearea unei atmosfere intime acasă.

„Într-o locuinţă, şemineul poate avea rol decorativ, de design, sau poate să fie folosit şi ca piesă decorativă centrală, şi ca sursă de căldură. Şemineele decorative sunt de obicei de dimensiuni reduse şi principalul lor scop este să se integreze perfect din punct de vedere vizual în încăperea în care au fost instalate.“

În funcţie de design, şemineele se împart în trei mari tipuri: rustice (din lemn, piatră, cărămidă), clasice (din marmură) sau moderne (din sticlă sau metal).