Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Eurostat: Din 2010 în 2022, preţul unei locuinţe în România a crescut cu 20%. Media de creştere în ţările UE a fost de 49%

17.01.2023, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Comparând al treilea trimestru din 2022 cu 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 19 state membre ale UE.

Preţul mediu al unei locuinţe în România a crescut, între primul trimestru din 2010 şi al treilea trimestru din 2022, cu 20%, potrivit unei analize realizate de Eurostat. Spre comparaţie, media UE la acelaşi indicator arată o creştere de 49%, cu vârfuri înregistrate în Islanda, Estonia, Ungaria, Luxemburg, Lituania, Letonia, Cehia şi Austria, unde preţurile erau în T3/2022 mai mult decât duble faţă de 2010. Comparativ cu trimestrul omolog din 2021, preţurile au crescut în UE cu 7,4%.

„Preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat un trend ascendent similar între 2010 şi al doilea trimestru din 2011. Ulterior, au evoluat diferit. În timp ce chiriile au crescut constant în această perioadă, până în al treilea trimestru al anului 2022, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil, iar din primul trimestru din 2015 au fost permanent pe trend ascendent“, notează reprezentanţii Eurostat.

În ceea ce priveşte chiriile, în acelaşi interval (2010-2022) acestea au crescut cu 18%, mai arată datele Eurostat. Comparând al treilea trimestru din 2022 cu 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 19 state membre ale UE.

La polul opus, în Italia şi Cipru preţurile nu doar că nu au crescut, ba chiar au mers în sens invers, înregistrându-se o scădere de 4% în Italia şi de 1% în Cipru la preţul mediu de achiziţie al unei locuinţe.

Potrivit consultanţilor imobiliari locali, s-a observat, de la finalul anului trecut, o decuplare a preţurilor locuinţelor în Bucureşti în funcţie de segmente, adică o creştere medie de aproximativ 15% pe segmentul nou şi sub 5% pe segmentul vechi. Preţurile vor fi influenţate de evoluţia tranzacţiilor, un indicator care în primele 11 luni din 2021 înregistrase o creştere de 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior în regiunea Bucureşti – Ilfov şi o scădere de 1% la nivel naţional în aceeaşi perioadă.

Anul 2023 începe cu o reticenţă în rândul celor interesaţi de achiziţia unei locuinţe, însă consultanţii imobiliari estimează că al doilea semestru va aduce o stabilizare pe piaţa rezidenţială. În continuare vor fi oportunităţi de achiziţie pentru cei care dispun de cash, un segment care reprezintă peste 50% din piaţă.