Constructii & Imobiliare

Vlad Stanislav, fost director al furnizorului de uşi pentru malluri şi birouri GEZE România, a fost numit Managing Director la Tétris România, divizia de soluţii de amenajare a spaţiilor din cadrul JLL

Vlad Stanislav, fost director al furnizorului de uşi...

Autor: Cristina Bellu

18.01.2022, 14:06 225

Compania de consultanţă imobiliară JLL anunţă recrutarea lui Vlad Stanislav în poziţia de Managing Director al Tétris România, divizia de soluţii personalizate de amenajare a spaţiilor, lansată în 2020 pe piaţa locală.

Având o experienţă de peste 20 de ani de activitate în domeniul construcţiilor, Vlad Stanislav a asigurat în ultimii 14 ani conducerea subsidiarei locale a producătorului german de uşi cu acţionare automată GEZE.

Vlad Stanislav este absolvent al Universităţii Transilvania din Braşov şi a studiat Managementul strategic la German Graduate School of Management & Law în Heilbronn, Germania.

“Cred cu tărie că experienţa acumulată prin managementul unui număr semnificativ de proiecte reprezentative de office, retail şi hospitality va contribui la poziţionarea cu succes a companiei Tétris pe piaţa din România”, spune Vlad Stanislav.

Divizia subsidiară a JLL, Tetris s-a lansat pe piaţa din România în 2020 şi are la bază conceptul de soluţii personalizate de amenajare a spaţiilor (turnkey fit-out) pentru birouri, locuinţe sau hoteluri. Sistemul oferă un punct de contact unic şi cuprinde fiecare stadiu al unui proiect de amenajare a spaţiilor: consultanţă, programare, conceptul de design interior, spaţiul de lucru, planificarea spaţiului, cost, angajarea subcontractorilor proceduri administrative, coordonarea şi recepţia lucrărilor. 

La nivel global, de la fondarea să în 2003, compania s-a extins în 18 ţări pe 3 continente şi are peste 820 de angajaţi care lucrează în 35 birouri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO