Constructii & Imobiliare

Valoarea totală a activelor evaluate de Cushman & Wakefield Echinox în 2021 a crescut cu 40% an/an, la 5,5 mld. euro, pe fondul atragerii unor proiecte de dimensiuni mai mari

Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox

Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox

Autor: Cristina Bellu

20.04.2022, 11:25 72

Departamentul de evaluări al companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a înregistrat anul trecut peste 380 de proprietăţi evaluate, cu o valoare cumulată de 5,5 miliarde de euro.

Faţă de 2020, portofoliul departamentului de evaluări a înregistrat o creştere de 10% din punct de vedere al numărului de proprietăţi, în timp ce valoarea cumulată a activelor evaluate a avut o creştere de 40%, pe fondul câştigării unor proiecte de dimensiuni mai mari, arată datele transmise miercuri de reprezentanţii companiei.

„Evoluţia pieţei imobiliare din România în timpul pandemiei, dar şi în contextul conflictului din Ucraina, a fost în general una pozitivă, sectorul spaţiilor industriale şi logistice şi cel rezidenţial înregistrând creşteri. Pieţele de retail şi de office au înregistrat evoluţii diferite, proprietăţile de top menţinându-şi sau chiar apreciindu-şi valoarea, în timp ce proiectele secundare au avut de suferit de pe urma restricţiilor şi schimbărilor din piaţă”, explică Bogdan Sergentu, Head of Valuation & Consulting, Cushman & Wakefield Echinox.

Analiza mai arată că pe parcursul anului trecut segmentul industrial a înregistrat cea mai mare compresie a yield-urilor premium, acestea scăzând cu aproximativ 75 – 100 puncte de bază.

„Se constată o cerere în creştere de spaţii logistice, iar pe fondul unei rate de neocupare scăzute, principalii investitori şi-au extins portofoliile prin livrarea de noi spaţii”, spun reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveşte segmentul de retail, se constată o compresie a yield-urilor pentru proprietăţile prime şi un avans al vânzărilor retailerilor din anumite domenii. Creşterea mai pronunţată a vânzărilor în online în anumite sectoare şi modificarea comportamentului consumatorilor au început să genereze schimbări în peisajul comerţului românesc. În timp ce parcurile de retail au avut de câştigat, mall-urile urbane clasice încă au de recuperat pentru a ajunge la rezultatele de dinaintea perioadei restricţiilor.

Asemănătoare este şi evoluţia pieţei de birouri, care străbate o perioadă de segmentare mai pronunţată şi o diferenţiere între clădirile de top, ce beneficiază de yield-uri în scădere şi valori în creştere, şi imobilele mai puţin atractive, care au ajuns să înregistreze neocupări structurale semnificative, concluzionează consultanţii de Cushman & Wakefield Echinox.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO