Constructii & Imobiliare

Un nou proiect imobiliar în Bucureşti: „Finalizăm în 2025 cele 723 de apartamente din Akcent City. Construim 100.000 mp pe 20.000 mp de teren, cu 4.000 mp de spaţii verzi”

ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2024. Laurenţiu Afrasine, Akcent Development

Un nou proiect imobiliar în Bucureşti: „Finalizăm...

Autor: Alex Ciutacu

15.04.2024, 13:54 216

Dezvoltatorul imobiliar Akcent Development, controlat de Alin Niculae, omul din spatele Oscar Downstream, va finaliza în 2025 proiectul Akcent City din zona Bucureştii noi din Capitală, unde construieşte 100.000 mp pe un teren de 20.000 mp cu aproximativ 4.000 mp de spaţii verzi, după cum a explicat reprezentantul companiei prezent în conferinţa ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2024.

„Am luptat cu toate mijloacele şi am reuşit să luăm autorizaţia pentru Akcent City, am luat decizia în 2023 de a dezvolta proiectul şi vom livra 723 de apartamente în 2025”, a declarat Laurenţiu Afrasine, CEO Akcent Development.

Compania este cunoscută în piaţa pentru proiecte de amploare pe care le finalizează în circa doi ani şi jumătate de la lansare. Akcent City va cuprinde diferite tipuri de unităţi, de la garsoniere şi studiouri şi pân la apartamente cu 2, 3, 4 camere.

„Avem un teren de 20.000 mp, va fi o construcţie în jur de 100.000 mp, toată într-o singură fază. Este un ansamblu rezidenţial pe care îl facem în zona Parc Bazilescu, o zonă care nu şi-a atins potenţialul maxim de dezvoltare, credem mult în ea şi este o zonă ancorată foarte bine la mijloacele de transport în comun. Staţia de metrou este chiar la intrarea în complex”.

Dezvoltatorul spune că nu va dezvolta şcoli sau comercial în proiect pentru că acestea ar exista deja în jur.

„Vom avea aproximativ 4.000 mp de spaţiu verde. Amplasarea imobilului ne-a făcut să nu încercăm să mai facem spaţii comerciale pentru că ansamblul este aşezat în imediata proximitat a unor mari centre comerciale, inclusiv mall-uri şi nu a trebuit să mai dezvoltăm noi şi partea aceasta. De asemenea, avem norocul ca terenul pe care l-am cumpărat să fie în apropierea unităţilor de învăţământ, astfel că am scăpat de această obligativitatea de a încerca să oferim cât mai multe facilităţi locuitorilor”.

Ce a mai declarat în cadrul ZF Tendinţe în piaţa rezidenţială 2024:

  • Akcent City este în fază de construcţie, blocurle sunt ieşite din pământ până la etajul 1, 2 sau chiar 3. Am reuşit să ante-contractăm aproximativ 15% din unităţi, ceea ce este îmbucurător, peste aşteptările pe care le aveam.
  • Există persoane care cumpără 1-2-3 apartamente în scop investiţional pentru a-şi securiza banii.
  • Bucureştiul devine din ce în ce mai limitat din punct de vedere al rezervei de putere de curent. Noi am fost nevoiţi să aducem curent electric de la 3,5 km.
  • I-aş cere primarului general să respecte legea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO