Constructii & Imobiliare

Primul nou bloc social va fi finalizat în acest an. Primarul Gabriela Firea: În Bucureşti, sunt 20.000 de cereri pentru locuinţe sociale

Primul nou bloc social va fi finalizat în acest an....

Autor: Nicolae Oprea

03.02.2020, 13:10 307

Primarul general Gabriela Firea a declarat, luni, că, în Capitală, sunt 20.000 de cereri pentru locuinţe sociale, edilul precizând că în toamna acestui an se va finaliza construirea unui bloc de locuinţe ce va avea 11 etaje şi va fi folosit de familii defavorizate.

„Vor fi 600 de unităţi locative în opt blocuri, unul de 11 etaje şi şapte de câte cinci etaje. Se lucrează deja la cel de 11 etaje, primul bloc. Avem la Primăria Capitalei cereri pentru locuinţe sociale de aproape patru mii de familii. Şi la sectoare sunt foarte multe cereri, în total 20 de mii. Este vorba de persoane cu venituri foarte mici, de vârstnici care şi-au pierdut locuinţele în urma unor retrocedări, persoane cu dizabilităţi şi familii monoparentale” , a declarat, luni, Gabriela Firea, prezentă pe şantierul din Prelungirea Ghencea unde a fost demarată construirea unui bloc de locuinţe sociale.

Primarul general a mai precizat că blocul de 11 etaje va fi gata în toamna acestui an.

„S-a realizat această colaborare între Compania Municipală Imobiliara care a achiziţionat terenul din Prelungirra Ghencea şi Trustul de Clădiri Metropolitane care realizează efectiv proiectul. Primul bloc va fi finalizat în toamna acestui an, noi ne-am dori ca în luna septembrie să fie repartizate primele locuinţe (..) Ne-am dori să începem şi construitea de locuinţe pentru tineri, dar asta este etapa a doua”, a mai precizat Firea.

Conform edilului, costul construcţiei se ridică al şapte milioane de euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO