Constructii & Imobiliare

Niro Investment, proprietarul centrului comercial Dragonul Roşu, l-a recrutat pe Christophe Chamboncel, fost vicepreşedinte management operaţiuni pentru sud-estul Europei la Accor, pentru a coordona echipele de dezvoltare şi operaţiuni hoteliere din cadrul grupului

Christophe Chamboncel, Director al Diviziei de Proiecte hoteliere şi Dezvoltare în cadrul NIRO Investment Group

Christophe Chamboncel, Director al Diviziei de Proiecte hoteliere şi Dezvoltare în cadrul NIRO Investment Group

Autor: Cristina Bellu

14.09.2021, 15:11 412

Niro Investment Group, unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România, specializat în investiţii şi administrarea activelor imobiliare, îşi extinde echipa de management odată cu numirea lui Christophe Chamboncel în funcţia de director al diviziei de Proiecte hoteliere şi Dezvoltare.

În cadrul poziţiei nou create, Christophe Chamboncel va coordona echipele de dezvoltare şi operaţiuni hoteliere din cadrul grupului, oferind sprijin şi expertiză sectorială în multiplicarea oportunităţilor de afaceri oferite de fiecare linie de business, şi consiliere cu privire la riscurile asociate atât proiectelor existente cât şi noilor oportunităţi de afaceri, transmit reprezentanţii Niro Investment.

„Mă bucur să mă alătur echipei Niro Investment Group, o companie care îşi extinde tot mai mult prezenţa pe piaţa hotelieră prin proiecte îndrăzneţe şi de amploare. Împărtăşim aceeaşi viziune cu privire la potenţialul enorm pe care îl au dezvoltarea şi gestionarea activelor şi investiţiile în hoteluri de afaceri”, spune Christophe Chamboncel, Director al Diviziei de Proiecte hoteliere şi Dezvoltare în cadrul NIRO Investment Group.

Christophe Chamboncel are peste 25 de ani de experienţă în industria hotelieră, concentrându-se în principal pe zona de operaţiuni şi dezvoltare şi pe branduri în dezvoltare în Africa şi Europa de Est. Înainte de a se alătura echipei Niro Investment Group, a deţinut funcţia de Vicepreşedinte Management Operaţiuni pentru sud-estul Europei în cadrul grupului Accor, fiind responsabil pentru toate operaţiunile din România şi din SEE.

În timpul madatului, Christophe Chamboncel a condus peste 50 de hoteluri, asigurând profitabilitatea operaţiunilor în domenii cheie precum servicii, engagement, creşterea veniturilor, dezvoltare, pre-opening şi în relaţiile cu partenerii de afaceri şi proprietarii hotelurilor, atât cele gestionate de grupul Accor, cât şi cele operate în regim de franciză.

Niro Investment Group deţine în portofoliu proiecte care însumează 500.000 metri pătraţi construiţi şi investiţii în valoare de peste 400 de milioane de euro.

Printre proiectele dezvoltate şi administrate de Niro Investment Group se află hub-ul comercial Dragonul Roşu. 

În 2018, compania şi-a extins investiţiile în industria ospitalităţii anunţând două proiecte de anvergură: redeschiderea  Grand Hotel du Boulevard, clădire simbol a Bucureştiului, sub marca de lux Corinthia, şi amenajarea unui nou hotel premium în Bucureşti, care va fi deschis sub brandul Swissôtel. 

Lucrările urmează să fie finalizate în 2022, respectiv 2023, în urma unor investiţii totale care se apropie de 85 mil. euro.

Swissôtel este un proiect greenfield de lux dezvoltat în zona Expoziţiei din Capitală. Cu o înălţime de 85 m, acesta va fi cel mai înalt hotel din România şi va avea o suprafaţă construită de peste 30.000 metri pătraţi, 224 de camere şi apartamente, 207 locuri de parcare dintre care 193 în subteran şi 2 restaurante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO