Constructii & Imobiliare

Ministerul Transporturilor primeşte cu peste 50% mai mulţi bani în 2019 şi ajunge la un buget de 11,6 mld. lei

Ministerul Transporturilor primeşte cu peste 50% mai...

Autor: Bogdan Alecu

01.02.2019, 12:27 828

Potrivit bugetului pe acest an Ministerul Transporturilor va primi 11,66 miliarde de lei, în creştere cu aproape 55% faţă de cheltuielile realizate anul trecut. Pe de altă parte, în 2018 Ministerul avea un buget de 9,1 miliarde de lei, din care a cheltuit 7,5 mld. lei – după o rectificare spre finalul anului trecut când s-au tăiat aproape 1,2 mld. lei. Astfel, chiar dacă anul trecut s-au alocat peste 9 miliarde de lei, Ministerul nu a cheltuit nici pe departe această sumă. Din acest motiv, anul trecut au fost gata numai 60 km de autostradă. Pentru acest an planul este pentru 100 km de drum rapid, însă Autostrada Pro Infrastructură estimează că cel mai probabil vor fi gata numai 43 km, iar în cel mai bun caz, 69.

"În continuare autorităţile afişează dispreţul şi sfidarea din anii trecuţi, promiţând cai verzi pe pereţi. Avem şi o nouă abordare de tipul "nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019". De parcă oficialii CNAIR sunt nişte mieluşei inocenţi care nu înţeleg ce li se întâmplă. Dacă antreprenorii nu respectă graficele de execuţie şi obligaţiile asumate contractual, de ce nu sunt penalizaţi?! Este, evident, doar o altă fumigenă creată cu scopul de a ascunde fuga de răspundere şi incompetenţa (i)responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere", scrie Pro Infrastructura, pe pagina de Facebook.

Reprezentanţii asociaţiei fac referire la declaraţiile lui Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a spus că în noul an vor fi inauguraţi 118 km de autostradă.

"Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inauguraţi cu siguranţă doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) şi 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea şi Şoimuş). În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeş şi nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind. Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut şi Cheţani are doar şanse teoretice să fie deschis până la sfârşitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) şi birocraţiei nerezolvate.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO