Constructii & Imobiliare

Mall-ul din Cotroceni le-a adus israelienilor de la AFI trei sferturi din veniturile operaţionale din primele nouă luni

Mall-ul din Cotroceni le-a adus israelienilor de la AFI...

Autor: Andreea Neferu

23.11.2015, 13:23 2464

Compania de dezvoltare imobiliară AFI Europe România, parte a grupului israelian AFI, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un venit operaţional net de circa 30 de milioane de euro, în creştere cu 8,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea proiectelor finalizate din portofoliul companiei, centrele comerciale AFI Palace Cotroceni şi AFI Palace Ploieşti şi primele trei clădiri din complexul de birouri AFI Park, se ridica la aproape 600 de milioane de euro la 30 septembrie 2015, potrivit datelor companiei. Cel mai important activ al AFI pe plan local este centrul comercial din Bucureşti, evaluat la 434 de milioane de euro, acesta generând un venit operaţional de 23 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului, cu 4% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările retailerilor din AFI Palace Cotroceni, cu excepţia hipermarketului Auchan, au crescut cu 7,4% în primele nouă luni ale anului acesta.

În ianuarie 2016 vor fi livrate şi ultimele două clădiri ale parcului de birouri AFI Park de lângă mall-ul AFI Palace Cotroceni, iar pentru anul viitor israelienii de la AFI şi-au propus să demareze lucrările la alte două proiecte, un mall la Braşov, respectiv un complex de birouri în partea de centru-vest a Capitalei.

“Rezultatele financiare (…) şi cifrele pozitive ne încurajează să începem şi alte proiecte anul viitor, precum noul centru comercial care va fi dezvoltat în Braşov (cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi) şi proiectul de birouri ce va fi dezvoltat pe Bulevardul Progresului din Bucureşti (50.000 de metri pătraţi)”, a spus David Hay, CEO al AFI Europe România.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO