Constructii & Imobiliare

Iulia Bică şi Cezara Dumitrescu, Deloitte: Cota redusă de TVA de 5% s-ar putea aplica şi pentru locuinţele mai scumpe. Care va fi impactul?

Persoanele fizice ar putea beneficia de o reducere semnificativă de preţ la achiziţionarea unei locuinţe de până la 750.000 de lei (exclusiv TVA), dacă un proiect de lege care propune majorarea plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru locuinţe va fi adoptat în forma iniţială. Proiectul a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere şi aşteaptă punctul de vedere al Guvernului.

În prezent, plafonul până la care se aplică o cotă redusă de TVA, de 5%, la vânzarea locuinţelor este de 450.000 de lei.

În expunerea de motive, iniţiatorii susţin că modificarea propusă este în linie cu scopul social al cotei de 5% pentru locuinţe şi este necesară având în vedere evoluţia cursului de schimb leu/euro, evoluţia preţurilor în domeniul imobiliar şi realităţile economico-sociale actuale.

Concret, dacă această modificare va fi adoptată prin lege, se va aplica tranzacţiilor care vor fi încheiate după intrarea în vigoare a noului act normativ, dar şi în cazul celor demarate anterior,  pentru care locuinţa se livrează către client după intrarea în vigoare a noului plafon. Astfel, clienţii care au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare pentru achiziţia unei locuinţe cu cotă standard de TVA, dar care vor recepţiona locuinţa după modificarea legislaţiei, vor beneficia, în urma regularizării cotei de TVA de către vânzător, de o reducere de 14% a preţului total.

Modificarea propusă, care ar permite aplicarea cotei de 5% pentru cumpărarea locuinţelor cu o valoare de până la 155.000 de euro (exclusiv TVA), reprezintă a doua majorare de plafon de la introducerea cotei reduse, în 2008.

În plus, această măsură de relaxare a criteriilor la livrarea unei locuinţe, ca parte a politicii sociale, ar veni după eliminarea, în 2019, a limitei de suprafaţă pentru terenurile pe care sunt construite casele individuale (pentru a beneficia de cota redusă) şi a condiţiei impuse clientului să nu mai fi beneficiat de aplicarea cotei de 5% la o achiziţie anterioară.

Măsura reprezintă, cu siguranţă, o facilitate pentru cumpărători şi un impuls pentru piaţa imobiliară rezidenţială, în special în contextul economic dominat de incertitudine. Pe de altă parte, însă, extinderea facilităţii va diminua încasările la bugetul de stat, aspect dificil de gestionat în prezent şi în perioada următoare.

 

Material de opinie de Iulia Bică, Manager Taxe Indirecte, şi Cezara Dumitrescu, Consultant Senior Taxe Indirecte, Deloitte România


 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.